Analiză Frames & Factory 4.0: Industria dual-use, a doua şansă a reindustrializării României

În 2020, Frames şi Factory 4.0 estimau că digitalizarea şi robotizarea vor crea peste un milion de locuri de muncă noi în România până în 2030. Şase ani mai târziu, contextul s-a schimbat, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Pe lângă digitalizare a apărut un al doilea motor, mai puternic şi mai urgent: industria cu dublă utilizare (dual-use), în care tehnologiile de fabricaţie civile sunt folosite şi pentru apărare şi securitate. Pentru prima dată după 1989, România are la dispoziţie miliarde de euro pentru a reconstrui capacităţi industriale strategice. Întrebarea este dacă fabricile româneşti au nivelul tehnologic necesar pentru a atrage aceşti bani sau dacă vor rămâne în afara lanţurilor de producţie, informează sursa citată.

De la productivitate civilă la capacitate strategică

Potrivit experţilor de la Factory 4.0 & Frames, tehnologiile Industry 4.0 nu mai servesc doar la creşterea productivităţii în fabricile civile: automatizarea, robotica, ingineria digitală, sistemele conectate şi capacităţile avansate de producţie pot susţine şi sectoarele strategice, unde securitatea, rezilienţa şi adaptarea rapidă sunt critice, se arată în comunicatul de presă.

De la lanţurile de aprovizionare securizate, la suveranitatea industrială, competitivitatea economică şi paşii practici prin care companiile îşi pot adapta tehnologiile şi capacităţile de producţie pentru aplicaţii strategice, discuţia nu mai este teoretică, conform sursei.

Aceeaşi linie de producţie care face componente pentru industria auto poate produce, cu investiţii şi certificări suplimentare, piese pentru blindate, drone sau sisteme antiaeriene, potrivit analizei Frames & Factory 4.0.

Un atelier de prelucrări mecanice de precizie poate deveni furnizor pentru muniţie. O firmă de software industrial poate lucra pentru sisteme de comandă-control. Condiţia este ca fabrica să fie robotizată, digitalizată şi capabilă să garanteze trasabilitate completă, se mai arată în comunicatul de presă.

Banii: cea mai mare injecţie de capital industrial din ultimele decenii

Principala sursă de finanţare este mecanismul european SAFE. România beneficiază printr-un împrumut de maximum 16,68 miliarde de euro, a doua alocare ca mărime dintre statele membre, informează sursa menţionată.

Structura banilor contează: 12,48 miliarde de euro sunt destinate achiziţiei de echipamente militare şi cu utilizare duală, iar 4,2 miliarde de euro infrastructurii duale, inclusiv unor sectoare ale autostrăzilor A7 şi A8. SAFE este un instrument bazat pe împrumuturi, nu pe granturi nerambursabile, aşa că eficienţa economică a banilor este esenţială. Primele fonduri au sosit: Comisia Europeană a efectuat pe 26 august 2026 prima plată către România, de aproximativ 2,5 miliarde de euro, adică 15% din suma totală, conform comunicatului de presă.

Primele contracte arată direcţia. Pachetul de contracte semnat de Rheinmetall în 2026 ajunge la aproximativ 5,7 miliarde de euro. Cel mai mare vizează 298 de maşini de luptă ale infanteriei, pentru aproximativ 3,337 miliarde de euro, cu producţia finală la Mediaş, potrivit sursei.

În România vor fi realizate şi componente importante: carcasa blindată, protecţia balistică, sistemul de armament, comunicaţiile şi software-ul de comandă şi control. Tot la Mediaş, producţia de serie a blindatelor COBRA II a început în 2026, iar primele 12 vehicule fabricate integral acolo au fost livrate Armatei în iulie; până la finalul contractului, peste 780 de vehicule urmează să fie produse în România, se mai arată în comunicat.

În paralel, la Victoria (Braşov), Rheinmetall construieşte o fabrică de pulberi. Investiţia totală este estimată la 535 de milioane de euro, iar proiectul ar urma să creeze în jur de 700 de locuri de muncă. Miza strategică este mare, pentru că România nu mai dispune în prezent de o capacitate funcţională de producţie a pulberilor pentru muniţie în regim de autonomie strategică. Pentru economie, la fel de important este că Rheinmetall va fi obligat să implice furnizori locali: firme de prelucrări metalice, din zona petrochimică şi din mecanica fină, potrivit sursei citate.

Nu toate contractele aduc însă producţie în România. Achiziţia a 231 de sisteme MANPAD Mistral, inclusiv 934 de rachete, în valoare de 625,6 milioane de euro, se face printr-o achiziţie europeană comună. Sindicatele au criticat şi cumpărarea a 12 elicoptere Super Puma H225M, în valoare de 865 de milioane de euro, fără clauze de offset sau măcar de localizare a producţiei, conform analizei Frames & Factory 4.0.

,,Diferenţa dintre un contract cu producţie locală şi unul fără se traduce direct în locuri de muncă, taxe plătite în România şi competenţe industriale'', afirmă Marius Hărătău, managerul Factory 4.0, se mai arată în comunicatul de presă.

Potrivit experţilor, miliardele pentru apărare vin într-un moment dificil pentru industria românească, informează reprezentanţii Frames & Factory 4.0.

Producţia industrială a scăzut cu 3,3% în primul semestru din 2026, iar industria mai reprezintă aproximativ 15% din PIB, faţă de 23,8% în 2015. Anul trecut, ocuparea în industrie a scăzut cu aproape 25.000 de persoane faţă de anul anterior, aproximativ 2,5% din totalul angajaţilor din sector, conform sursei menţionate.

Radiografia tehnologică: o industrie cu două viteze

Contractorii mari din apărare nu caută doar capacitate de producţie. Au nevoie de furnizori cu procese automatizate, trasabilitate digitală şi securitate cibernetică. La toţi indicatorii-cheie ai tehnologizării, România porneşte de pe ultimele locuri din Uniunea Europeană, potrivit comunicatului de presă.

La robotizare, ultimele date publice pentru România arată o densitate de 21 de roboţi la 10.000 de angajaţi în industria prelucrătoare. Media UE ajunsese la 219 unităţi la 10.000 de angajaţi în 2023, Germania are 429, iar Coreea de Sud, liderul global, 1.012. O fabrică medie din UE are, aşadar, de aproximativ zece ori mai mulţi roboţi decât una din România, conform sursei.

Robotizarea românească este concentrată în industria auto, care are peste 55% din instalările de roboţi colaborativi. Între timp, cursa globală a accelerat: în 2024 au fost instalaţi 542.000 de roboţi industriali în lume, de peste două ori mai mulţi decât acum zece ani, dar Europa a avut doar 16% dintre aceste instalări, faţă de 74% în Asia, se mai arată în analiza Frames & Factory 4.0.

La digitalizare, IMM-urile sunt veriga slabă. Doar 44,3% dintre IMM-urile româneşti ating un nivel cel puţin de bază de intensitate digitală, faţă de 71,4% în UE, iar ţinta europeană pentru 2030 este de peste 90%. Decalajul se adânceşte la tehnologiile care schimbă productivitatea. Cloudul este folosit de 24,9% dintre firme, faţă de 52,7% în UE. Sistemele ERP, esenţiale pentru trasabilitatea cerută în producţia pentru apărare, sunt prezente la aproximativ 22% dintre firme, faţă de circa 46% media UE, conform comunicatului.

La inteligenţa artificială, România este pe ultimul loc în Europa. În 2025, doar 5,2% dintre companiile cu cel puţin zece angajaţi foloseau tehnologii AI, faţă de aproape 20% media UE. Creşterea a fost rapidă, de la 1,4% în 2021, dar UE a crescut în acelaşi ritm, de la 7,7%, iar raportul de aproximativ unu la patru a rămas neschimbat. În industrie situaţia e şi mai gravă: potrivit datelor Eurostat analizate la începutul lui 2025, doar 1,3% dintre firmele din industria prelucrătoare foloseau AI, faţă de 10,57% media UE. Nici companiile mari nu fac excepţie: doar 20,8% dintre ele foloseau cel puţin o tehnologie AI, cel mai mic procent dintre statele analizate, faţă de 55% în UE, potrivit sursei citate.

Paradoxul este că România nu duce lipsă de talent tehnologic. Are un sector IT evaluat la aproximativ 23,6 miliarde de euro, echivalentul a 6,67% din PIB, şi companii cu expertiză în AI precum UiPath, Bitdefender, Endava sau Bosch România. Problema este că acest know-how ajunge prea puţin în fabrici. Există şi semnale încurajatoare: firmele româneşti care adoptă AI o fac serios, iar profilul lor de utilizare este mai industrial şi mai operaţional decât media europeană. Obstacolul principal rămâne capitalul uman: doar 31,8% dintre români au competenţe digitale de bază, cel mai mic procent din UE, conform comunicatului de presă.

Rezultatul este o industrie cu două viteze. Multinaţionalele şi furnizorii lor din industria auto au linii robotizate comparabile cu cele din Europa de Vest. Mii de firme româneşti de prelucrări metalice, mecanică fină sau electronică lucrează însă cu echipamente vechi, fără sisteme integrate de management al producţiei. Tocmai aceste firme ar trebui să devină furnizori pentru programele de apărare, informează sursa menţionată.

„Programul SAFE este cea mai mare oportunitate de reindustrializare a României din ultimii 35 de ani, dar poate deveni şi o ocazie ratată. Contractorii din industria de apărare nu caută doar hale şi oameni, ci furnizori care pot garanta calitate constantă, trasabilitate digitală şi securitate cibernetică. O firmă fără ERP, fără roboţi şi fără control digital al calităţii nu trece de primul audit. Ironia este că România are unii dintre cei mai buni programatori şi specialişti AI din Europa, dar fabricile noastre folosesc aceste tehnologii de patru ori mai puţin decât media UE. Firmele din industria auto, din prelucrările metalice sau din IT au baza de la care se poate porni, dar au nevoie de finanţare dedicată pentru retehnologizare”, spune Adrian Negrescu, manager Frames, se mai arată în comunicatul de presă.

Ce estimam în 2020 şi ce s-a schimbat

Într-o analiză din 2020, Frames şi Factory 4.0 anticipau că 2030 va aduce în România peste un milion de locuri de muncă în zona digitală, în domeniile tehnice, în servicii şi suport pentru populaţie şi firme şi în zona creativă. Tot atunci estimam că economia digitală ar putea reprezenta în 2030 cel puţin 20% din PIB, cu un plus de aproximativ 50 de miliarde de euro, potrivit sursei.

Experţii avertizau şi asupra celei mai mari vulnerabilităţi: în 2019, 43% dintre românii între 16 şi 74 de ani aveau competenţe digitale reduse, cel mai ridicat nivel din UE. Şase ani mai târziu, problema persistă: România rămâne pe ultimul loc în UE atât la competenţele digitale de bază, cât şi la adopţia AI în companii, conform comunicatului de presă.

,,Teza de bază a rămas valabilă: tehnologia transformă locurile de muncă mai mult decât le elimină, iar marea problemă a României este lipsa competenţelor. S-a schimbat direcţia cererii. În 2020, motorul principal părea să fie digitalizarea serviciilor. În 2026, cererea vine tot mai mult din industria cu dublă utilizare: ingineri de proces, programatori de roboţi, tehnicieni CNC, specialişti în calitate şi trasabilitate, experţi în securitate cibernetică industrială şi în AI aplicată în producţie. Sunt profilurile pe care le identificam atunci ca meseriile viitorului, doar că acum au o piaţă concretă şi finanţată'', spune expertul Marius Hărătău, potrivit sursei citate.

Cât poate câştiga economia românească

Impactul real depinde de ponderea producţiei locale în contractele SAFE, potrivit comunicatului de presă.

,,Am calculat trei scenarii pentru cele 12,48 miliarde de euro destinate echipamentelor. În cel pesimist, vom avea 20% producţie locală, adică aproximativ 2,5 miliarde de euro care intră în industria românească între 2026 şi 2030. În cel de bază, procentul creşte la 30% şi reprezintă aproximativ 3,7 miliarde de euro. În scenariul optimist, trecem de 40%, iar asta înseamnă aproximativ 5 miliarde de euro'', spun experţii, conform sursei citate.

Nivelul tehnologic al industriei va decide în ce scenariu ne vom afla. Cu o densitate a roboţilor de zece ori sub media europeană şi cu doar 1,3% dintre fabrici folosind AI, scenariul pesimist este cel mai probabil dacă nu se intervine rapid, potrivit comunicatului.

Pentru locurile de muncă, pornim de la o productivitate medie de 200.000-250.000 de euro cifră de afaceri pe angajat, specifică producţiei de apărare. Rezultă între 2.500 şi 5.000 de locuri de muncă directe în fabrici, conform analizei Frames & Factory 4.0.

Adăugând furnizorii, serviciile şi efectele indirecte, totalul ar putea ajunge la 7.500-15.000 de locuri de muncă. Sunt locuri de muncă bine plătite, cu competenţe înalte, care pot schimba profilul industrial al unor zone precum Mediaş, Braşov, Cugir sau Sadu. Efectul cel mai valoros pe termen lung este transferul de tehnologie, care poate fi folosit ulterior şi în producţia civilă, se mai arată în comunicatul de presă.

„Nu numărul brut de locuri de muncă este cel mai important, ci calitatea lor. Un inginer care lucrează la o linie de producţie pentru blindate sau drone poate aplica aceleaşi competenţe în industria auto, în energie sau în robotică. Aşa au crescut economiile industriale din Europa: armata a fost primul client, dar tehnologia a ajuns apoi în toată economia. Avem nevoie însă de o politică industrială coerentă, de şcoli profesionale adaptate şi de finanţare pentru retehnologizarea IMM-urilor, altfel furnizorii vor fi aduşi din Polonia, Cehia sau Germania”, adaugă Marius Hărătău, potrivit sursei citate.

Riscurile care pot bloca oportunitatea

Primul risc este capacitatea de execuţie. Industria românească de apărare a crescut, dar de la o bază mică: veniturile sale s-au dublat până la aproape 460 de milioane de dolari anual de la începutul războiului din Ucraina, o fracţiune din valoarea contractelor care urmează. Sectorul încearcă să se organizeze. Prin noul patronat ROMDEF, companiile locale îşi propun să coaguleze furnizorii de tehnologie militară şi infrastructură critică, iar declaraţia lor de lansare admite că resursele de inovaţie şi producţie ale României rămân insuficient conectate la oportunităţile oferite de contextul geopolitic, conform sursei.

Al doilea risc este decalajul tehnologic al IMM-urilor. Pentru a deveni furnizori în apărare, firmele mici au nevoie de certificări de calitate specifice NATO, de autorizări de securitate, de linii robotizate, de sisteme ERP şi de capital de lucru. Într-o economie în care mai puţin de jumătate dintre IMM-uri ating nivelul de bază al digitalizării, recuperarea acestui decalaj cere timp şi bani, iar multe firme se luptă în prezent cu lipsa de lichiditate, potrivit comunicatului.

Al treilea risc este forţa de muncă. Fără programe rapide de recalificare şi fără o legătură reală între universităţi, şcoli profesionale şi fabrici, noile capacităţi de producţie vor concura pentru aceiaşi puţini specialişti, iar salariile vor creşte mai repede decât productivitatea, conform analizei Frames & Factory 4.0.

„România are acum o fereastră de oportunitate de câţiva ani. Dacă o ratăm, nu se va mai redeschide curând. Statul trebuie să negocieze dur localizarea producţiei în fiecare contract, iar companiile româneşti trebuie să investească acum în roboţi, digitalizare şi inteligenţă artificială, nu după ce contractele au fost deja atribuite. Industria 4.0 şi industria de apărare nu mai sunt două lumi separate. Sunt aceeaşi economie”, afirmă Adrian Negrescu, potrivit comunicatului de presă.

Tema va fi discutată în deschiderea conferinţei Factory 4.0, pe 7 octombrie, la Bucureşti, în panelul dedicat producţiei dual-use. Panelul va analiza lanţurile de aprovizionare securizate, suveranitatea industrială, competitivitatea economică şi paşii practici prin care companiile îşi pot adapta tehnologiile şi capacităţile de producţie pentru aplicaţii strategice, transmir reprezentanţii Frames & Factory 4.0.