ANL a construit peste 33.000 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii

Ziarul BURSA #Companii / 9 martie 2017

ANL a construit peste 33.000 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a construit, până acum, peste 33.000 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, fiind predate beneficiarilor 3.560 de locuinţe prin credit ipotecar. Preţurile practicate au variat, în cazul apartamentelor, între 20.000 euro şi 83.000 de euro şi în cazul caselor - între 37.000 euro şi 126.000 euro. ANL a mai construit 168 de locuinţe sociale pentru comunităţile de rromi, după cum ne-au spus reprezentanţii Agenţiei.

Reporter: Câte apartamente ANL pentru tineri sunt date în chirie, la nivel de ţară?

ANL: Prin programul de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, au fost realizate şi predate autorităţilor administraţiei publice locale un număr de 33.219 locuinţe. Dintre acestea, conform informaţiilor primite de ANL până la această dată, 2.952 de locuinţe au fost vândute beneficiarilor, iar 30.267 de locuinţe au rămas în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale în vederea exploatării în regim de închiriere.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb