ANPC:Vinul ar trebui cumpărat numai din magazine specializate

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 10 aprilie 2007

Vinul ar trebui cumpărat numai din magazine specializate, apreciază inspectorii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor care au controlat, în perioada 12-15 martie 2007, pe 39 de eşantioane, calitatea şi modul de comercializare a vinului în judeţele Buzău, Cluj, Constanţa, Iaşi, Vrancea şi municipiul Bucureşti, se arată într-un comunicat al ANPC.

Eşantioanele de vinuri au fost prelevate de la vinuri comercializate în vrac, îmbuteliat în PET şi în sticle, din categoriile vinuri de masă şi vinuri de calitate, care au fost analizate în cadrul Laboratorului pentru Analiza Calităţii Vinurilor şi Băuturilor Alcoolice.

În urma analizelor de laborator s-a constatat că 38% din eşantioanele prelevate nu se încadrau în prevederile legale în vigoare. Printre vinurile cu abateri de calitate, inspectorii au identificat vinul alb de masă demidulce de la SC Lacto-Car SRL comuna Albeşti, judeţul Constanţa, vinul de masă demidulce Colinele Dealul Morii, producător Casa de vinuri Dealul Morii, judeţul Bacău, vinul alb de calitate superioară Riesling Italian sticlă 0,75l, producător SC Casa de vinuri Zoreşti SA, vin de masă sec în vrac, producător SC Cruela SRL.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2390
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5912
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6838
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0731
Gram de aur (XAU)Gram de aur598.3364

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb