Actualizare 12:25
Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a declarat, în urmă cu puţin timp, că nu este nevoie ca ţara noastră să obţină acceptul Comisiei Europene ca să poate excepta CET-urile de la calendarul liberalizării. Până în momentul de faţă, ANRE a publicat lunar cuantumul gazelor de import pe care populaţia şi CET-urile le consumă, fără a ridica probleme în cadrul Comisiei Europene.
Domnul Havrileţ a ţinut să menţioneze că, în opinia domniei sale, această omisiune privind CET-urile va fi corectată în curând printr-o ordonanţă de urgenţă. Potrivit ANRE, dacă centralele conducătoare de agent termic ar intra în piaţa liberă a gazelor de la 1 ianuarie, atunci ar exista o majorare a preţurilor de maxim 38%.
---
Departamentul pentru Energie a primit mai multe solicitări din partea unor companii private de a amâna liberalizarea preţurilor pentru consumatorii industriali, arată un comunicat al instituţiei.
De asemenea, Departamentul pentru Energie a primit o solicitare de iniţiere a modificării legislaţiei de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi de la o serie de operatori privaţi pentru a amâna cu cel puţin un an liberalizarea preţurilor pentru centralele de cogenerare care produc energie termică pentru populaţie şi de a le asimila pe acestea consumatorilor casnici, din punctul de vedere al tarifelor.
Departamentul pentru Energie analizează aceste solicitări şi, la rândul său, a cerut astăzi ANRE, instituţia care monitorizează piaţa gazelor din România, date suplimentare care să demonstreze necesitatea amânării liberalizării.
Departamentul pentru Energie consideră că o amânare parţială sau totală a liberalizăriipentru consumatorii industriali (inclusiv C.E.T. -uri) necesită o aprobare prealabilă a Comisiei Europene.
În ceea ce priveşte preţurile plătite de consumatorii casnici pentru gazele naturale din producţia internă, acestea vor rămâne neschimbate de la 1 ianuarie 2015 în raport cu nivelul actual.






















































