Apetit scăzut pentru tranzacţionarea transparentă a gazelor

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 19 august 2015

Apetit scăzut pentru tranzacţionarea transparentă a gazelor

Bursa Română de Mărfuri (BRM) a încheiat tranzacţii cu gaze pe piaţa angro (fără servicii incluse) pentru un volum de circa 429 mii MWh de la începutul anului şi până în prezent, după cum ne-au spus reprezentanţii societăţii. Preţul mediu ponderat de achiziţie/vânzare s-a poziţionat între 82,32 şi 90 lei/MWh, variaţiile fiind date de volumul tranzacţionat, de perioada de livrare a gazelor (anotimp rece - anotimp cald), cât şi de durata contractului (între o lună şi un an), ne-a spus Valeriu Gheorghe, director în cadrul BRM.

Domnia sa a subliniat: "La acest tip de tranzacţii, poate emite ordine atât pe sensul de cumpărare, cât şi pe sensul de vânzare orice deţinător al licenţei de furnizare gaze naturale (furnizor, trader sau client final) care s-a afiliat în prealabil la BRM în calitate de membru, a încheiat Convenţia de participare în Ringul Gazelor Naturale şi respectă procedurile de tranzacţionare bursiere avizate de ANRE. Pe acest segment de piaţă, participanţii au la dispoziţie două platforme de tranzacţionare online: cea deja consacrată, în regim de licitaţie, aferentă Pieţei la disponibil, cu procedura specifică şi o aplicaţie nouă, lansată la sfârşitul anului trecut (Platforma STEGN), care a dezvoltat facilităţi suplimentare".

Printre facilităţi se numără consultatea Registrului de participanţi, pre-selectarea şi autogestionarea grupului de membri cu care se doreşte tranzacţionarea (Whitelist), introducerea/anularea ordinelor în/din sistem direct de către utilizator, fără a fi necesară depunerea unei garanţii şi îndeplinirea unor formalităţi suplimentare celei de afiliere/semnare a Convenţiei, lansarea ofertelor pe orice interval de timp şi întreţinerea perioadei de către utilizator, tranzacţionare automată (matching continuu, cu alertarea părţilor la realizarea matching-ului) sau manuală. Alte facilităţi ale STEGN sunt vizualizarea istoricului tranzacţiilor şi postărilor proprii, cu diverse opţiuni de filtrare, editarea raportului detaliat al tranzacţiei de către sistem.

Volumul tranzacţiilor încheiate pe piaţa en detail (gaze naturale cu livrare franco-consumator, deci cu servicii incluse) a însumat, de la începutul anului şi până în prezent, circa 653 mii MWh, cu preţuri medii ponderate (funcţie de cantităţi) situate între 117,67 şi 133,12 lei/MWh, conform datelor BRM. "Aici trebuie precizat faptul că perioada de contractare, în marea majoritate a cazurilor, a fost de un an calendaristic, iar preţurile obţinute în urma licitaţiei au avut ca punct de pornire, cu puţine excepţii, preţurile reglementate practicate anterior datei de 1 ianuarie 2015 la consumatorii non-casnici", ne-a explicat Valeriu Gheorghe.

La sesiunile de licitaţii de gaze naturale en detail au acces consumatorii de tip non-casnic, indiferent de nivelul (categoria) de consum şi de modul de conectare şi care pot posta numai ordine pe sensul de cumpărare.

Toţi clienţii non-casnici care au optat pentru această modalitate de selectare a viitorului furnizor au obţinut la licitaţii preţuri atractive, dar şi alte condiţii contractuale avantajoase, susţine domnia sa, subliniind că o parte dintre ei sunt deja la a doua negociere pe bursă a contractului de furnizare gaze naturale şi sunt activi, de asemenea, în ringul de energie electrică al BRM.

Anul trecut, ANRE (reglementatorul pieţei noastre de energie) a elaborat şi aprobat un ordin prin care obligă producătorii şi furnizorii de gaze naturale să încheie tranzacţii pe pieţele centralizate din ţara noastră, pentru perioada 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2018. Ordinul prevede, pentru producătorii sau operatorii economici afiliaţi acestora, obligaţia de a încheia, în cursul anului 2015, tranzacţii pe pieţele centralizate de gaze naturale din România pentru vânzarea unei cantităţi de minim 35% din producţia internă proprie destinată consumului intern din acest an. În cazul furnizorilor licenţiaţi, alţii decât cei care deţin şi calitatea de producător de gaze naturale - titular de acord petrolier, ordinul prevede obligaţia acestora de a încheia, în cursul anului 2015, tranzacţii pe pieţele centralizate pentru vânzarea/cumpărarea unei cantităţi de gaze naturale de minim 30% din cantitatea totală de gaze naturale comercializată de fiecare astfel de operator, pe piaţa concurenţială, în anul 2015.

Volumele tranzacţionate pe BRM indică posbilitatea ca furnizorii şi producătorii să nu se achite de obligaţia de a tranzacţiona transparent gaze nici în acest an.

În 2014, a existat obligaţia de a tranzacţiona transparent doar pentru producători şi doar pentru o cantitate de 20% din gazele care le rămân disponibile în afara obligaţiilor către piaţa reglementată şi către contractele bilaterale pe termen lung. Producătorii nu şi-au respectat obligaţia, iar ANRE i-a amendat cu 195.000 de lei, potrivit lui Niculae Havrileţ, preşedintele instituţiei.

Domnia sa ne-a spus că monitorizarea respectării obligaţiilor de tranzacţionare transparentă se face pe anul gazier, care începe din 1 octombrie. Conform raportărilor primite de ANRE, cantităţile tranzacţionate în acest an sunt mici începând din luna martie. Niculae Havrileţ ne-a declarat, recent, că problema este consumul, care a scăzut odată cu încălzirea vremii.

Surse din piaţă, însă, afirmă că furnizorii şi producătorii nu sunt încântaţi de tranzacţionarea transparentă pentru ca piaţa să nu afle preţul şi discounturile acordate şi susţin că aceştia preferă să plătească amenda decât să respecte ordinul ANRE.

Pentru perioada 2016-2018, este prevăzută o descreştere graduală, în fiecare an, a procentelor reprezentând obligaţiile de tranzacţionare ce revin producătorilor şi furnizorilor de gaze naturale, având în vedere ipoteza reglementatorului potrivit căreia participarea voluntară pe pieţele centralizate de gaze naturale a acestora va cunoaşte o intensificare, ca urmare a constatării beneficiilor conferite de tranzacţionarea transparentă a gazelor naturale în cadrul acestor pieţe.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9192
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6852
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6962
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.5155

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro