Abonament gratuit
Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”

Apus de soare pentru energia solară din Cehia?

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Companii #Energie /

Apus de soare pentru energia solară din Cehia?
CĂLIN RECHEA

Odată amânat sfârşitul lumii prin încălzirea globală antropică, la nivel european au început să se aglomereze şi măsurile administrative de contracarare a tendinţei de creştere a preţurilor energiei electrice.

Wall Street Journal scria recent des-pre măsurile adoptate de autorităţile din Germania şi Spania pentru limitarea semnificativă a subvenţiilor şi a altor programe de susţinere a energiei regenerabile, în condiţiile creşterii accelerate a preţurilor energiei electrice la nivelul consumatorilor individuali.

Caracterul electoral al măsurilor din Germania este foarte transparent, deoarece limitele vor expira la sfârşitul anului 2014. Parlamentul Spaniei a adoptat o măsură similară, prin reducerea subvenţiilor, iar aceas-ta va conduce la scăderea costurilor electricităţii cu 600 - 800 de milioane de euro pe an. Asociaţia producătorilor de energie regenerabilă din Spania apreciază că autorităţile doresc să zdrobească sectorul prin modificări legislative. Ce uită producătorii de energie regenerabilă din Spania este faptul că tot prin lege le-a fost creat un privilegiu extraordinar, rupt de cel mai elementar calcul economic.

Cehia se detaşează, însă, prin măsurile drastice de care are nevoie pentru oprirea subminării economice de către energia regenerabilă. "Situaţia curentă din jurul centralelor fotovoltaice nu este sănătoasă şi ameninţă economia Republicii Cehe", a declarat recent premierul Petr Necas la televiziunea naţională.

"Ponderea energiei solare vizavi de PIB din Republica Cehă este cea mai mare la nivelul UE şi cu toţii începem să realizăm că ceva este greşit", a continuat conducătorul guvernului de la Praga, care a mai amintit şi de agresivitatea tot mai mare a grupurilor de interese din sector.

Între 2009 şi 2011, în Cehia s-a înregistrat un boom al energiei solare, pe fondul schemelor generoase de susţinere aliniate, bineînţeles, legislaţiei europene.

Conform datelor de la ERÚ (Biroul de Reglementare al Energiei din Republica Cehă), puterea instalată a centralelor solare a fost de 2.085 GW la sfârşitul anului 2012, mai mare decât puterea celei mai importante centrale atomice din ţară. Pentru privilegiul de a fi cei mai "solari" dintre europeni, cota energiei verzi în preţul unui MWh a crescut cu circa 40% în 2013 faţă de anul precedent.

Dar de unde vin preţurile energiei verzi din Cehia şi cum au fost stabilite? Preţurile vin de la ERÚ şi au fost stabilite prin încălcarea legii. Între atribuţiile biroului de reglementare se regăsesc controlul preţurilor, sus-ţinerea utilizării surselor de energie regenerabilă şi... protecţia clienţilor şi a intereselor consumatorilor. În condiţiile în care atribuţiile sunt contradictorii, nu este de mirare că s-au creat "confuzii".

Oricât de neverosimil ar părea la prima vedere, oficialii ERÚ au declarat că "unii dintre angajaţi nu au respectat legea când au stabilit preţurile energiei solare, în perioada 2005 - 2011", conform agenţiei de ştiri ÈTK. Deocamdată auditul a constatat doar că "preţurile de achiziţie ale energie solare au fost stabilite într-o manieră netransparentă". Rezultatele finale vor fi publicate până la sfârşitul lunii februarie 2013.

Costurile suplimentare pentru contribuabili sunt de ordinul zecilor de miliarde de euro pentru perioada de subvenţionare, de circa 20 de ani, conform estimărilor prezentate de Tomas Chalupa, ministrul mediului în guvernul de la Praga.

Rezultatul auditului este, din păcate, previzibil, în condiţiile în care ministrul mediului a declarat că "atunci când este promisă susţinerea, aceasta nu poate fi retrasă", ci "doar putem să o oprim pentru noile surse fotovoltaice". Acarul Păun va fi împins pe scenă sub lumina reflectoarelor alimentate, desigur, de la panouri solare.

În ciuda menţinerii subvenţiilor promise pentru centralele deja func-ţionale, investitorii din sector au declanşat acţiuni în justiţie împotriva guvernului. Clubul investitorilor internaţionali în fotovoltaice (IPVIC), un grup dominat de firmele germane, caută să obţină "compensaţii pentru pierderile financiare considerabile suferite ca urmare a schimbării retroactive şi discriminatorii a legislaţiei", după cum scrie presa din Cehia.

Dar cine sunt investitorii? Răs-punsul este mai greu de obţinut, deoarece cinci dintre primele 20 de centrale solare din Cehia au proprietari anonimi, conform datelor de la ERÚ, preluate de agenţia ÈTK.

Oare ce au de ascuns? Trebuie să recunosc că sunt dezamăgit de aceas-tă "timiditate". Credeam că orice investitor în energia regenerabilă este cel puţin un Captain Planet, mândru de contribuţia pe care şi-o aduce la salvarea planetei.

În condiţiile în care Cehia se confruntă cu cea mai îndelungată recesiune din istoria sa recentă, este greu de crezut că presiunile nu vor creşte asupra autorităţilor pentru a opri galopul preţului energiei electrice.

Banca centrală a redus dobânda de politică monetară la 0,05% în noiembrie 2012, după ce a menţinut-o la 0,75% timp de doi ani, până în luna mai 2012. Relaxarea monetară nu a ajutat, pe fondul scăderii exporturilor şi a măsurilor de austeritate. În T4 2012, PIB-ul a scăzut cu cea mai mare rsată anuală din ultimii trei ani, de 1,7%. Deficitul fondului public de pensii a crescut în 2012 pentru al patrulea an consecutiv şi a ajuns la 2 miliarde de euro.

Ultimul lucru de care are nevoie acum economia Cehiei este creşterea preţurilor energiei electrice, mai ales că datele statistice oficiale arată o diferenţă pozitivă semnificativă între producţie şi consum.

La sfârşitul anului 2011, ponderea energiei electrice obţinute din surse regenerabile în consumul total a fost de 10,3% şi este puţin probabil că angajamentele europene, privind cotele de producţie şi consum ale energiei regenerabile, vor fi respectate de Cehia până în 2020.

Iar problemele energetice ale Cehiei nu sunt doar interne. ÈEZ, compania de stat cu o importantă prezenţă în Europa Centrală şi de Est, se confruntă cu retragerea licenţelor de funcţionare în Bulgaria şi Albania, pe fondul mişcărilor sociale generate de creşterea preţului electricităţii.

Se pare că propria supravieţuire este prioritară în faţa salvării planetei. În fond, dacă nu supravieţuiesc oamenii, cine va mai salva Pământul?

-----------

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. n-are nimic veniti la noi suntem gata sa dublam pretul energiei ecologice NU ca sa salvam planeta ci sa demonstram ca suntem prostii europei in continuare!

    era de asteptat ca subventionarea energiei regenerabile sa duca la coruptie si sa o transforme in afacere politica pe seama "poporului". Unde e Caragiale sa-i incondeeze?

    Care este urmatoarea"criza",pentru a mai creste unele preturi?Uni iau comisioane,altii prospera iar ceilalti platesc(prosti in conceptia celor doua categori).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

21 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5487
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3705
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.6485

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie