Arhivă

09 iulie 2009

Citigroup a înlocuit managementul de top

F. A.Bănci-Asigurări / 9 iulie 2009

Citigroup a anunţat azi că îl va înlocui pe directorul financiar şi va numi un nou şef al diviziei bancare, cea mai mare schimbare la nivel administrativ de la începutul crizei financiare, în contextul în care se pregăteşte să ofere guvernului...

Romgaz are de recuperat restanţe de 360 milioane lei

F.A.Companii / 9 iulie 2009

Producătorul de gaze Romgaz deţinut de stat, are de recuperat creanţe restante de 360 milioane lei, acumulate până în mai 2009, dintre care 85,5 milioane lei reprezintă creanţele acumulate de la începutul acestui an, potrivit NewsIn.

BVB deschide în urcare uşoară

F.A.Piaţa de Capital / 9 iulie 2009

Bursa de Valori Bucureşti a deschis şedinţa tranzacţionară de azi în urcare uşoară de 0,60%, societăţile de investţii financiare înregistrând cel mai mare avans de 1,5%.

Producţia industrială a crescut cu 6,6%, în luna mai

F.A.Companii / 9 iulie 2009

Producţia industrială a României a crescut în luna mai faţă de luna precedentă cu 6,6 la sută şi a scăzut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,3 la sută, informează Institutul Naţional de Statistică...

Bursa japoneză a închis în scădere

F.A.Internaţional / 9 iulie 2009

Bursa de la Tokyo a închis şedinţa de azi înregistrând o coborâre de 1,38%, aceasta fiind a şaptea zi consecutivă de deprecieri, pe fondul aprecierii yenului în faţa dolarului, relatează AFP.

Bursele americane au închis indecis

F.A.Internaţional / 9 iulie 2009

Bursele americane au închis şedinţa tranzacţionară de ieri indecis, investitorii dând dovadă de prudenţă în aşteptarea comunicării rezultatelor financiare ale marilor companii din SUA, scrie AFP.

Fondurile de investiţii la 30 iunie 2009

ADRIAN tUDOSE,AAFZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 iulie 2009 /

- la finele sem.I.a.c., nivelul subscrierilor nete la fondurile deschise depăşeşte cu 96% nivelul maxim atins în anul 2008, iar ponderea substanţială aparţine, ca de altfel în ultimile luni, fondurilor monetare care înregistrează peste 607...

"Google" va lansa un sistem de operare

Alina VasiescuZiarul BURSA #Internaţional / 9 iulie 2009

Compania americană "Google" Inc., care deţine cel mai popular motor de căutare pe Internet, se pregăteşte să lanseze, anul viitor, un sis­tem de operare pentru calculatoarele personale, ceea ce reprezintă o provocare la adresa gigantului...

Un an dificil pentru "Holcim"

Un an dificil pentru "Holcim"

Alina VasiescuZiarul BURSA #Internaţional / 9 iulie 2009

Grupul elveţian "Holcim", al doilea producător mondial de ciment, a anunţat, ieri, că 2009 va fi, în continuare, un an dificil, în condiţiile în care cererea de profil a rămas la un nivel scăzut în SUA, Spania şi Europa de Est. Oficialii...

Noi propuneri pentru conducerea CEC Bank

N.I.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 iulie 2009

Acţionarul CEC Bank a propus în AGA de săptămâna trecută schimbarea a patru membri din CA: Bogdan Criţă, directorul sucursalei din Brăila a Unicredit Ţiriac Bank, analistul Andrei Postelnicu, profesorul de la ASE Cristian Socol şi un reprezentant...

Voiculescu îl propune în guvern pe Patriciu

Cătălin DeacuZiarul BURSA #Politică / 9 iulie 2009

Preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, co-autor al programului anticriza propus de Alianţa PSD+PC, consideră că un Guvern cu Ilie Şerbănescu, Mihai Tănăsescu sau Dinu Patriciu ar fi mult mai eficient decât actualul...

Ministrul Sârbu a anunţat, ieri, că fondul de garantare pentru certificatele de depozit va fi funcţional în scurt timp.

Reduceri de personal la Ministerul Agriculturii

C.D.Ziarul BURSA #Companii / 9 iulie 2009 /

Personalul din aparatul de lucru al Ministerului Agriculturii va fi redus la jumătate. Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe, că instituţia pe care o conduce nu are probleme, în prezent, cu fondul de...

De ce intră firmele în insolvenţă?

C.C.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 iulie 2009 /

Un studiu recent, realizat de compania de consultanţă "A.T. Kearney", evocă principalele cauze care produc insolvenţa firmelor româneşti, precum şi cele mai des întâlnite măsuri pe care le iau managerii în situaţii de criză. De asemenea,...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0955
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3204
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5756
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8465
Gram de aur (XAU)Gram de aur718.2819

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo