În contextul în care, la nivel instituţional, sunt analizate posibile ajustări sau amânări privind aplicarea unor măsuri active de ocupare cu impact bugetar, inclusiv cele referitoare la acordarea subvenţiilor şi a primei de stabilitate, prevăzute prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă,, cu modificările şi completările ulterioare, este necesară evaluarea atentă a efectelor pe care o astfel de decizie le-ar putea avea asupra implementării proiectelor finanţate din fonduri europene şi asupra beneficiarilor acestora, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Contestarea sau blocarea hotărârii care reglementează acordarea subvenţiilor şi a primei de stabilitate nu produce efecte doar asupra unui act administrativ, ci generează un risc major de blocare a unor investiţii europene esenţiale pentru dezvoltarea pieţei muncii şi a incluziunii sociale.În prezent, opt proiecte finanţate din fonduri europene depind în mod direct de aplicarea acestor măsuri, dintre care două sunt finanţate prin Programul Educaţie şi Ocupare (PEO), iar şase prin Programul Tranziţie Justă (PTJ). Valoarea totală a acestora este de aproximativ 234 milioane de euro, iar grupul-ţintă depăşeşte 43.300 de persoane. Suspendarea sau blocarea cadrului legal face imposibilă acordarea subvenţiilor şi a primei de stabilitate, ceea ce conduce, în fapt, la blocarea implementării proiectelor şi la compromiterea obiectivelor asumate prin contractele de finanţare europeană. Consecinţele sunt semnificative atât din perspectivă financiară, cât şi socială.
Din punct de vedere financiar, România riscă să piardă investiţii europene în valoare de aproximativ 234 milioane de euro, ca urmare a imposibilităţii implementării proiectelor, a neîndeplinirii indicatorilor contractuali şi a riscului aplicării de corecţii financiare sau chiar a dezangajării fondurilor UE.
Un astfel de scenariu ar reprezenta o pierdere importantă de resurse europene destinate ocupării forţei de muncă şi dezvoltării economice. Din perspectivă socială, peste 43.300 de persoane riscă să nu mai beneficieze de măsurile de sprijin asumate prin aceste proiecte
Măsurile se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, şomerilor, persoanelor vulnerabile şi lucrătorilor din regiunile aflate în proces de tranziţie economică, subvenţiile şi prima de stabilitate constituind instrumente esenţiale pentru integrarea acestora pe piaţa muncii şi menţinerea pe piaţa muncii.
Blocarea acestor proiecte ar avea efecte directe asupra funcţionării pieţei muncii, prin diminuarea oportunităţilor de angajare şi reintegrare profesională, reducerea mobilităţii forţei de muncă şi a stimulentelor pentru ocupare, întârzierea atingerii obiectivelor asumate prin programele europene, afectarea angajatorilor care şi-au construit planurile de recrutare pe baza acestor măsuri şi creşterea riscului de excluziune socială pentru mii de persoane, cu efecte negative asupra dezvoltării economice a regiunilor vizate.
Fondurile europene alocate acestor proiecte nu reprezintă doar o sursă de finanţare, ci investiţii strategice în capitalul uman, competitivitatea economiei şi modernizarea serviciilor de ocupare. Menţinerea unui cadru legislativ stabil şi predictibil este esenţială pentru respectarea angajamentelor asumate de România faţă de Comisia Europeană, pentru protejarea investiţiilor europene şi pentru asigurarea continuităţii măsurilor destinate atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă cât şi pentru angajatori.
Mai mult, posibila situaţie creată va duce la riscul ca ANOFM să nu mai poată efectua plăţi de aproximativ 58 milioane de euro, în perioada 2026-2027. Este vorba de măsurile active de sprijin pentru mediul de afaceri, pe care instituţia noastră le acordă din Bugetul Asigurărilor pentru şomaj.
În concluzie, blocarea aplicării Hotărârii Guvernului nr 570/2026 ar avea ca efect imposibilitatea de aplicare a unor dispoziţii ale Legii nr.76/2002, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.11/2026, afectând funcţionarea serviciului public de ocupare, accesul beneficiarilor la măsurile active de ocupare şi exercitarea atribuţiilor legale ale ANOFM şi ale structurilor sale teritoriale.


















































Opinia Cititorului