Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”

Bacalaureat 2020, "extragerea a doua"

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea /

Bacalaureat 2020, "extragerea a doua"

Tinerii absolvenţi de liceu, mai puţin norocoşi sau mai puţin pregătiţi la precedentul examen, au şansa, într-o nouă sesiune, să obţină mult râvnita diplomă de Bacalaureat.

Din punct de vedere al crizei sanitare lucrurile nu stau mai bine decât la prima sesiune - dacă ne raportăm strict la numărul de îmbolnăviri zilnice am putea spune că e chiar mai rău.

Peste 42.700 de candidaţi s-au înscris în vederea susţinerii probelor din a doua sesiune (august - septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat, care va începe astăzi cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, din totalul celor înscrişi, peste 24.900 de candidaţi provin din promoţia 2019-2020, iar aproximativ 17.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.

Mâine va fi susţinută proba obligatorie a profilului - E.c), miercuri - proba la alegere a profilului şi specializării - E.d). Absolvenţii de liceu din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 27 august proba scrisă la Limba şi literatura maternă - proba E.b). Potrivit ministerului: "Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de Bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă la probele de profil, potrivit metodologiei specifice".

Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12,00) şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 - 20,00: "Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic.

În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora". MEC precizează că la fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor). Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Ministerul reaminteşte că toate măsurile de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor prevăzute în ordinul comun MEC - MS nr. 4.267/841/2020 sunt valabile şi pentru sesiunea august-septembrie a examenului. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio. În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu cineva din afara sălii de examen, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Drept consecinţă, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni. Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa FONDURI EUROPENE
DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

26 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8731
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5473
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3888
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.3262

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie