BACALAUREATPromovabilitatea este în creştere, dificultatea subiectelor - în scădere

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 28 iunie

Promovabilitatea este în creştere, dificultatea subiectelor - în scădere

Examenul de Bacalaureat de anul acesta este un succes dacă ne uităm doar pe rezultate. La o privire mai largă succesul nu mai este atât de mare şi pare să ne pândească pericolul să ne "furăm singuri căciula". De altfel chiar ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, recunoaşte că a fost simplificată materia pentru examen, în plus, după ceva ani şi ministerul a aflat de o situaţie mai puţin plăcută, cu elevi mai slab pregătiţi care nu mai promovează clasa a 12-a pentru a nu ajunge să îngroaşe rândul celor care nu obţin nota de trecere la Bacalaureat.

Ministerul Educaţiei a oferit o informare sintetică privind rezultatele înregistrate în prima sesiune a examenului de bacalaureat 2022 (înainte de contestaţii). Rata de succes la examen a crescut cu 5,5% pe ansamblul tuturor promoţiilor, fiind cea mai mare din ultimii 10 ani (înainte de soluţionarea contestaţiilor). Au promovat cu 2.928 de candidaţi mai mult decât anul trecut, deşi numărul celor înscrişi a fost mai mic cu 7.211 - comparativ cu 2021, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestaţii) de 73,3%, superioară cu 5,5% faţă de aceeaşi etapă de afişare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 67,8%). În acelaşi timp, este cea mai mare rată de promovare din ultimii 10 ani (înainte de contestaţii). Pentru promoţia curentă, rata de promovare este 78,3%, iar pentru promoţiile anterioare, 32,1%. Au promovat 89.054 de candidaţi, dintr-un total de 121.470 de candidaţi prezenţi (108.450 de candidaţi prezenţi provin din promoţia curentă, respectiv 13.020 de candidaţi prezenţi din promoţiile anterioare), 162 de candidaţi au încheiat probele scrise cu media 10. Pe discipline de examen, situaţia candidaţilor cu note de 10 este următoarea: Limba şi literatura română: lucrările a 1.116 candidaţi au fost notate cu 10; Limba şi literatura maternă: lucrările a 170 de candidaţi au fost notate cu 10; Proba obligatorie a profilului (Matematică - 3.336 / Istorie - 2.852); Proba la alegere a profilului şi a specializării: 5.761 (cele mai multe note de 10 au fost obţinute la biologie: 1.701). Rezultatele au fost afişate atât în mediul online, cât şi în centrele de examen, cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidaţilor, în concordanţă cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor - GDPR). Rezultatele finale (după soluţionarea contestaţiilor) vor fi anunţate în data de 1 iulie. Cele mai ridicate rate de pomovare au fost înregistrate în Cluj (85,1%), Iaşi (81,7%), Galaţi (81,6%) şi Brăila (81,3%). Bucureştiul a avut o rată de promovare de 77,4%, peste medie dar nu în top. Judeţele cu cea mai scăzută rată de promovare au fost Ilfov, cu 47%, în creştere cu 6% faţă de anul trecut, dar tot cea mai scăzută, Giurgiu, cu 55% şi Călăraşi cu 53%.

Ministrul Cîmpeanu a ţinut să-i felicite pe toţi candidaţii care au reuşit: "Aş vrea să încep prin a felicita toţi cei 89.000 de candidaţi reuşiţi la examentul de Bacalaureat, în această sesiune, înainte de contestaţii. Anul trecut, am avut 86.000 de candidaţi reuşiţi, cu aproape 3.000 mai puţin, mai exact 2.928, deşi anul trecut au fost mai mulţi candidaţi înscrişi, 7.211. Este cel mai ridicat nivel de promovare, judecând după anii 2013, în ultimii 10 ani, înainte de contestaţii. Îi felicit şi pe cei 162 de candidaţi care au obţinut media 10. În top conduce Bucureştiul, cu 30 de note de 10, urmează Prahova, cu 15 note de 10, Galaţi şi Vâlcea auy cîte 9 note de 10, iar Cluj şi Iaşi au câte 8 note de zece", a mai declarat Cîmpeanu. Judeţele unde nu s-au luat nicio medie de 10 au fost Alba, Braşov, Argeş, Timiş, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu şi Tulcea. Subiectele au fost concepute foarte corect, fiind corelate cu competenţele corespondente. Nivelul de dificultate a fost conceput pentru note până în 5 şi 6, note de 7 şi 8 şi subiecte mai dificile pentru notele de peste 9. Aceste rezultate pe care le apreciez ca find bune, sunt cele mai bune din ultimii 10 ani, se datorează şi simplificării materiei de examen, din care s-au aliminat acele conţinuturi care au fost predate pe parcursul perioadelor în care şcolile au fost închise. Începând de anul viitor, o să avem o tranziţie către normalitate, sigur că programa va fi simplificată şi anul viitor, cu ce s-a predat în clasa a 10 -a şi eventual în clasa a 9 -a dar vom avea deja conţinuturi complete pentru clasa a 11 -a şi a 12- a". Despre rezultatele de anul acesta, Sorin Cîmpeanu a afirmat că acestea se datorează faptului că elevii au reuşit să se mobilizeze pentru a se putea pregăti pe o tematică simplificată, şi, în plus, în multe zone din ţară, datorită profesorilor, pierderile din timpul pandemiei au fost compensate. Ministrul a anunţat că abia în 2027, cel mai devreme, putem să avem un examen de Bacalaureat radical schimbat, el arătând că nu pot fi schimbate disciplinele din mers.

Ministrul Educaţiei a anunţat că vor fi analizate, cu mare atenţie, acele şcoli care au obţinut rezultate mult sub medie şi acele şcoli care nu au avut niciun candidat reuşit la examenul de Bacalaureat. El a menţionat că refuză să creadă că "avem colegi atât de cinici încât să nu permită accesul în Bacalaureat pentru a nu avea această situaţie în care, din cei înscrişi, nu promovează niciunul": "Vom analiza chiar începând de astăzi, cu mare atenţie, acele şcoli care au obţinut rezultate mult sub medie. Vom vedea în ce măsură au fost şcoli care nu au avut niciun candidat reuşit la examenul de Bacalaureat şi în câteva zile vom avea şi situaţia cauzelor neînscrierii la examenul de Bacalaurest". Cîmpeanu a precizat că este un număr mare de elevi care au început în septembrie anul trecut clasa a 12 -a şi care nu s-au înscris. În foarte scurt timp, vom avea şi cauzele, câţi nu s-au înscris pentru că nu au mai dorit să meargă la şcoală şi câţi nu s-au înscris pentru că nu au reuşit să promoveze disciplinele, în aşa fel încât să aibă media încheiată pentru a se înscrie: "Ne vom apleca cu o atenţie specială asupra acelor şcoli care nu au avut reuşiţi la Bacalaureat, vom vedea din ce motiv nu au avut. Am spus că refuz să cred că avem colegi atât de cinici încât să nu permită accesul în Bacalaureat pentru a nu avea să spunem această situaţie în care, din cei înscrişi, nu promovează niciunul. Eu refuz să cred, dar ne vom uita cu atenţie".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

10 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.9132
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8027
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0576
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur277.1595

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro