Banca Angliei anticipează majorarea dobânzii în câteva luni

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 15 septembrie 2017

Banca Angliei anticipează majorarea dobânzii în câteva luni

Banca Angliei (BOE) a avertizat, ieri, că o majorare a dobânzii de referinţă ar putea avea loc în câteva luni, dacă economia va avea o evoluţie conformă cu aşteptările conducerii instituţiei.

Potrivit BOE, cei nouă responsabili cu deciziile în consiliul de conducere al băncii consideră că "o anumită retragere a stimulentelor monetare ar fi, probabil, adecvată în următoarele luni, în vederea readucerii inflaţiei la o ţintă sustenabilă, dacă economia evoluează aşa cum anticipăm". Deşi menţionează că Brexit-ul (ieşirea Marii Britanii din UE) încă reprezintă o ameninţare la adresa economiei, conducerea BOE susţine că asistăm la "o imagine uşor mai solidă decât cea anticipată".

După afirmaţiile reprezentanţilor BOE, lira a crescut cu 1,2%, la ora 15.30 (ora Londrei), ajungând la 1,3371 dolari.

Amintim că, recent, Banca Angliei şi-a majorat estimările de inflaţie pentru 2017 la 2,7%, de la 2,4%, depăşind astfel ţinta de 2%. Rata inflaţiei din Marea Britanie a ajuns, în august, la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani (2,9%), pe fondul deprecierii lirei şi al creşterii preţurilor îmbrăcămintei şi combustibililor.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9480
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0712
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6665
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro