Bănci-Asigurări

11 aprilie 2014

Parlamentul European va vota trei texte-cheie pentru Uniunea Bancară

V.B.Bănci-Asigurări / 11 aprilie 2014

Parlamentul European (PE) va vota, marţi, trei texte-cheie pentru finalizarea lucrărilor legislative care stau la baza Uniunii Bancare: Directiva privind redresarea şi rezoluţia bancară (DRRB), Reformarea Directivei privind sistemele de garantare a depozitelor (SGD) şi Regulamentul privind mecanismul unic de soluţionare (MUS), potrivit unui comunicat al Comisiei Europene (CE) trimis astăzi redacţiei.

Euro s-a apreciat la 4,4620 lei

V.B.Bănci-Asigurări / 11 aprilie 2014

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4620 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,29 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4591 lei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Umbra BNR la AGA Băncii Carpatica

Umbra BNR la AGA Băncii Carpatica

ALEXANDRU SÂRBUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 aprilie 2014 /

Acţionarii Băncii Comerciale Carpatica (BCC) au aprobat, ieri, să mandateze conducerea instituţiei de credit să analizeze oportunitea fuziunii cu o altă bancă, potrivit unui comunicat trimis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Erată

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 aprilie 2014

În articolul "200 de bancomate ale Băncii Carpatica, cumpărate de Euronet", publicat în numărul din data de 09.04.2014, s-a strecurat o eroare.

Radu Gheţea rămâne la conducerea ARB

A.C.Bănci-Asigurări / 10 aprilie 2014

Adunarea Generală a Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) reunită în şedinţă astăzi, a votat componenţa Consiliului Director ca urmare a expirării mandatelor unor membri, Radu Gheţea fiind în continuare la conducerea ARB, potrivit unui comunicat...

Euro s-a depreciat la 4,4591 lei

E.D.Bănci-Asigurări / 10 aprilie 2014

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4591 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,44 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4635 lei.

Euro s-a apreciat la 4,4635 lei

E.D.Bănci-Asigurări / 9 aprilie 2014

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4635 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,74 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4561 lei.

Euro s-a depreciat la 4,4561 lei

E.D.Bănci-Asigurări / 8 aprilie 2014

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4561 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,69 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4630 lei.

Euro s-a apreciat la 4,4630 lei

E.D.Bănci-Asigurări / 7 aprilie 2014

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4630 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,27 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4603 lei.

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale

more articles

immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo