Berlinul găzduieşte reprezentanţi din 40 de state privind găsirea soluţiilor pentru a combate schimbările climatice

G.D.
Internaţional / 18 iulie

Berlinul găzduieşte reprezentanţi din 40 de state privind găsirea soluţiilor pentru a combate schimbările climatice

Oficiali de rang înalt din 40 de state se întâlnesc, astăzi, la Belin pentru a discuta despre soluţii menite să combată schimbările climatice, în contextul în care omenirea se luptă cu efectele economice ale pandemiei şi ale războiului din Ucraina, relatează The Associated Press, potrivit News.ro.

Organizatorii consideră întâlnirea de două zile drept o oportunitate de a reconstrui încrederea între naţiunile bogate şi sărace înaintea summitului climatic al ONU din acest an din Egipt, după ce discuţiile tehnice de luna trecută au înregistrat puţine progrese în subiecte-cheie, precum ajutorul oferit pentru climă ţărilor în curs de dezvoltare.

"Multe dintre cele mai sărace şi vulnerabile ţări din lume se confruntă acum cu un impact sever asupra climei. Întrebarea este cum să-i sprijinim atât în adaptarea la aceste consecinţe şi când se confruntă cu pierderi şi daune reale. De asemenea, trebuie să arătăm mai multă solidaritate", a declarat reprezentantul pentru climat al Germaniei, Jennifer Morgan.

Ţările în curs de dezvoltare încă aşteaptă ca naţiunile bogate să ofere 100 de miliarde de dolari în asistenţă pentru probleme climatice în fiecare an - un obiectiv care ar fi trebuit să fie îndeplinit până în 2020.

Cu toate acestea, ţările care cauzează cel mai înalt nivel de poluare resping ideea de a plăti pentru distrugerea pe care o provoacă emisiile lor de gaze cu efect de seră în întreaga lume.

Discuţiile cu uşile închise de la Berlin vor începe cu experţii care vor oferi miniştrilor o prezentare pe tema "pierderilor şi pagubelor", care se vor împărţi apoi în grupuri mici pentru a discuta şi a se asculta unii pe alţii, în speranţa de a consolida nivelul de încredere înainte de Summitul ONU din Sharm el-Sheikh, în luna noiembrie.

Întâlnirea de la Berlin are loc în contextul în care oamenii de ştiinţă susţin că temperaturile extreme care a cuprins regiuni extinse ale emisferei nordice în ultimele câteva săptămâni ar putea deveni noua normalitate în timpul verii, dacă încălzirea globală continuă.

Problema surselor de energie puse în pericol de războiul Rusiei în Ucraina planează peste discuţii.

Activiştii de mediu avertizează că eforturile recente ale unor ţări precum Germania de a folosi noi surse de combustibili fosili ar putea submina acţiunile deja fragile ale ţărilor în materie de climă. Cancelarul german Olaf Scholz ar urma să discute despre achiziţionarea de gaz natural lichefiat din Egipt cu preşedintele ţării Abdel Fattah al-Sisi luni la Berlin, la doar câţiva kilometri de locul unde au loc discuţiile privind clima.

"Războiul de agresiune din Rusia ne obligă să luăm decizii pe termen scurt care nu ne plac, inclusiv utilizarea sporită a cărbunelui pentru o perioadă foarte limitată de timp", a afirmat Morgan, care a fost anterior directoarea Greenpeace International.

"Însă nu ne menţinem ferm doar obiectivele noastre climatice, ci accelerăm şi tranziţia energetică şi vom elimina treptat utilizarea energiei combustibililor fosili chiar mai repede", a adăugat ea, invocând un nou plan aprobat pentru producerea energiei solare şi eoliene în Germania.

De asemenea, trimisul american pentru climă, John Kerry, participă la discuţii în urma eşecurilor suferite în SUA de către preşedintele Joe Biden în privinţa eforturilor sale de a reglementa poluarea şi de a stimula energia regenerabilă, cum ar fi energia eoliană şi solară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro