BMW dezminte o posibilă alianţă cu PSA Peugeot Citroen

F. A.
Companii #Auto / 2 februarie 2009

Producătorul auto german BMW a confirmat azi că a purtat discuţii în Franţa luna trecută în legătură cu automobilele electrice, dar aceste schimburi nu s-au referit şi la cooperarea la nivel industrial, transmite AFP.

Un purtător de cuvânt al BMW a răspuns astfel la un raport apărut în ziarul financiar francez "La Tribune", conform căruia compania franceză PSA Peugeot Citroen şi BMW negociază o posibilă alianţă. Ziarul susţine că o delegaţie a BMW s-a întâlnit cu reprezentanţi ai preşedinţiei franceze, ai premierului şi ai ministrului de Finanţe "pentru a se consulta cu sfătuitorii tehnici".

Marc Hessinger, purtător de cuvânt al BMW, a declarat că delegaţia companiei germane nu a inclus membri ai consiliului de administraţie, iar discuţiile s-au concentrat asupra "cooperării la nivel politic între Franţa şi Germania" şi în particular s-a discutat despre vehiculele electrice. Dar cele două părţi nu au discutat nimic în legătură cu cooperarea industrială şi nici despre o posibilă alianţă între BMW şi PSA Peugeot Citroen, a adăugat Marc Hessinger.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb