Banca Naţională a României anunţă un deficit de 19,925 miliarde de euro pentru contul curent al balanţei de plăţi în primele opt luni din anul 2026, faţă de 18,983 miliarde de euro în perioada similară din anul anterior, informează instituţia printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial.
Balanţa bunurilor a marcat un deficit mai mare cu 818 milioane de euro, balanţa serviciilor a raportat un excedent în creştere cu 712 milioane de euro, balanţa veniturilor primare a indicat un deficit suplimentar de 295 milioane de euro, iar balanţa veniturilor secundare a adus o contribuţie negativă de 541 milioane de euro, conform datelor.
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au atins 2,122 miliarde de euro în această perioadă, cu o scădere masivă faţă de cele 5,657 miliarde de euro din anul 2025, notează sursa citată.
Din această sumă, participaţiile la capital şi profitul reinvestit au reprezentat 2,22 miliarde de euro, în timp ce creditele intragrup au generat o valoare netă negativă de 98 milioane de euro, transmite instituţia.
„În perioada ianuarie-august 2026, datoria externă totală a crescut cu 7.450 milioane euro, până la 238.078 milioane euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 184.784 milioane euro la 31 august 2026 (77,6 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,8 la sută faţă de 31 decembrie 2025; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august 2026 nivelul de 53.294 milioane euro (22,4 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 8,5 la sută faţă de 31 decembrie 2025”, arată datele publicate de Banca Naţională a României.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a coborât la 14,5% în perioada ianuarie-august 2026, comparativ cu 17% în anul 2025, informează sursa citată.
Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a atins 5,9 luni la finalul lunii august 2026, faţă de 6 luni la sfârşitul anului 2025, în timp ce gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare a scăzut la 93,5%, comparativ cu 102,8%, conform datelor.





























































1. fără titlu
(mesaj trimis de Bușoi Deșteptul în data de 15.10.2026, 13:55)
Partidul Național Liberal este trist, că nu i-a reușit planul; de a face deficitul de cont curent, nu de -20 miliarde euro, ci de -40 miliarde euro (cât aveau ei în planul Partidului).