Abonament gratuit

Brico Depôt a deschis primul outlet al unui retailer DYI în România

G.U.
Companii #Construcţii /

Brico Depôt a deschis primul outlet al unui retailer DYI în România

Brico Outlet deschis în Brico Depôt Chiajna, Autostrada Bucureşti-Piteşti km 11-12, ocupă o suprafaţă de 800 mp şi este destinat clienţilor din Bucureşti, Piteşti, precum şi din toate zonele limitrofe ale acestora, potrivit unui comunicat de presă.

Cătălin Mazilu, Director Operaţiuni, Brico Depôt România, a declarat:"Am căutat soluţii pentru a rămâne aproape de clienţii noştri în această perioadă, în care au petrecut timp acasă mai mult ca niciodată. Am vrut să le oferim posibilitatea ca acest timp să fie de calitate, să păstrăm, pe cât posibil, optimismul şi plăcerea de a face lucruri, de a construi. După perioada de izolare, am lansat Brico Outlet pentru că ne dorim să venim în sprijinul clienţilor noştri cu produse într-o gamă foarte variată şi pentru proiecte mari sau mici, la preţuri reduse cu până la 80%. Vieţile noastre au fost afectate major de această pandemie, dar nu trebuie să ne pierdem bucuria de a face lucruri pentru noi şi spaţiul în care locuim, iar dacă putem face asta şi să rămânem cu economii, atunci bucuria este dublă"

Lansat sub formă de pilot, Brico Outlet oferă peste 2.000 de produse, acoperind 5 categorii principale pentru diverse zone ale casei şi grădinii, de la baie şi produse de depozitare, la materiale de construcţii, produse de bucătărie sau decoraţiuni. Produsele sunt de cea mai bună calitate, iar gama din zona outlet va fi în mod constant înnoită, astfel încât clienţii să găsească ceva nou la fiecare vizită, a adăugat sursa.

Ziarul BURSA

14 august

Citeşte Ziarul BURSA din 14 august

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

14 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8358
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1020
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4986
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3603
Gram de aur (XAU)Gram de aur256.1622

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie