Brico Depot continuă transformarea altor 6 magazine Bricostore

V.B.
Companii #Construcţii / 29 august 2014

Brico Depot continuă transformarea altor 6 magazine Bricostore

Brico Dépôt (deţinut de compania britanică Kingfisher) continuă procesul de transformare pentru încă şase magazine Bricostore dintre cele 15 achiziţionate în aprilie 2013, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Lucrările au început pe 17 august la magazinul din Chiajna (Militari) şi sunt acum în desfăşurare, în timp ce transformarea unităţilor comerciale din Ploieşti, Piteşti, Braşov, Arad şi Oradea va începe la 31 august. Reprezentanţii companiei estimează că întregul proces va dura aproximativ trei luni pentru fiecare magazin şi va fi bazat pe o nouă strategie la nivel operaţional, de marketing şi de comunicare.

"Din iunie anul trecut lucrăm pentru a aduce formatul Brico Dépôt în România. Până acum am transformat două magazine, Orhideea şi Pantelimon, iar acum continuăm cu alte şase, în ţară", spune Patrick Papot, Deputy CEO Romania, Brico Dépôt.

Brico Dépôt operează, în prezent, cu două magazine în Capitală, în zonele Pantelimon şi Orhideea.

Brico Dépôt a fost înfiinţat în 1993 în Reims (Franţa) şi are, în prezent, 112 de magazine în Franţa şi 24 în Spania. Brico Depôt vizează în primul rând sectorul "do it yourself" (DIY) şi construcţiile profesioniste. Grupul de retail Kingfisher are 1.134 de magazine în nouă ţări din Europa şi Asia. Principalele sale branduri de retail sunt B&Q, Castorama, Brico Dépôt şi Screwfix. Kingfisher operează şi brandul Koçtaş, o colaborare de 50% în Turcia cu Grupul Koç.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb