• London Stock Exchange
- Titlurile AstraZeneca Plc s-au apreciat cu 7,3%, la 11.996 pence la ora locală 14.26. Compania farmaceutică anglo-suedeză a anunţat luni că intenţionează să treacă la o listare directă a acţiunilor sale pe Bursa din New York, dar a subliniat că nu va părăsi Londra, conform Reuters.
- Indicele FTSE 100 a crescut cu 0,7%, la 9.414,81 puncte la ora 14.27z.
• Euronext Paris
- Acţiunile Sanofi SA au câştigat 5%, atingând 82,47 euro la ora 15.12. Grupul farmaceutic francez a anunţat marţi că este vizat de o anchetă a Comisiei Europene, care suspectează un posibil abuz de poziţie dominantă, conform AFP.
- Acţiunile Stellantis NV s-au apreciat cu 1,6%, la 7,99 euro la ora 15.14. Stellantis va opri temporar producţia la fabrica sa din Mulhouse, Franţa, în perioada 27 octombrie - 2 noiembrie, au anunţat marţi sindicatul şi producătorul auto franco-italo-american, conform Reuters. La uzină, unde sunt produse două modele Peugeot: 308 şi 408, precum şi modelul DS7, lucrează aproximativ 2.000 de persoane.
- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,6%, la 7.939,08 puncte la ora 15.14.
• Deutsche Börse
- Titlurile Merck KGaA au crescut 7,4%, la 117,55 euro la ora 15.14. Compania farmaceutică germană a anunţat că directorul general adjunct Kai Beckmann va prelua funcţia deţinută în prezent de directorul general Belen Garijo. Garijo se va retrage din firmă în aprilie 2026.
- Indicele DAX a crescut cu 0,5%, la 23.990,71 puncte la ora 16.07.
• New York Stock Exchange
Pieţele americane au scăzut ieri dimineaţă, în contextul în care guvernul SUA şi-a închis activitatea după ce republicanii şi democraţii nu au ajuns la un acord privind bugetul.
- Titlurile băncii Citigroup Inc. au coborât cu 1,8%, la 99,68 dolari la ora locală 10.09, cele ale Bank of America Corp. - cu 1%, la 51,04 dolari, pe fondul temerilor legate de încetinirea economiei din cauza blocajului bugetar.
- Acţiunile AES Corp. au urcat cu 14,1%, la 15,02 dolari la ora 10.11. Financial Times relatează că Global Infrastructure Partners, deţinută de Blackrock, se află în discuţii avansate pentru a achiziţiona compania de utilităţi cu sediul în Virginia.
- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,05%, la 46.376,02 puncte la ora 10.13, S&P 500 - cu 0,3%, la 6.671,82 puncte.
• Nasdaq
- Acţiunile Nvidia Corp. au coborât cu 0,7%, la 185,25 dolari la ora 10.14. Titlurile companiei de procesoare grafice au atins marţi un nou record, urcând cu aproape 3% şi ducând capitalizarea acesteia la peste 4,5 trilioane de dolari, după noi acorduri majore în infrastructura AI, conform CNBC. Acţiunile producătorului de cipuri au urcat cu aproximativ 34% de la începutul anului.
- Titlurile Peloton Interactive Inc. s-au depreciat cu 6,1%, la 8,45 dolari la ora 10.16. Compania de echipamente de exerciţii şi media a anunţat că îşi reia gama de produse, introducând o linie de echipamente comerciale.
- Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 0,3%, la 22.596 puncte la ora 10.17.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au fluctuat ieri, pe fondul situaţiei din SUA.
- În acest context, acţiunile Tokyo Electron Ltd., companie japoneză de electronice şi semiconductori, s-au depreciat cu 2,1%, la 25.810 yeni, cele ale producătorului de echipamente de testări automate Advantest Corp. - cu 0,2%, la 14.675 yeni.
- Indicele Nikkei 225 a coborât cu 0,9%, la 44.550,85 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Acţiunile Commonwealth Bank of Australia au urcat cu 0,1%, la 167,06 dolari australieni, după ce Reserve Bank of Australia (RBA - banca centrală) a decis, săptămâna aceasta, să menţină dobânda de referinţă la 3,6%, aşa cum aşteptau pieţele.
- Pe acelaşi segment, titlurile National Australia Bank s-au depreciat cu 0,3%, la 44,01 dolari australieni, cele ale ANZ Group Holdings Ltd. au urcat cu 0,2%, la 33,28 dolari australieni.
- Acţiunile Star Entertainment Group Ltd. au înregistrat un minus de 1,1%, la 0,089 dolari australieni, după ce, recent, compania de jocuri de noroc şi divertisment a obţinut o derogare de la o convenţie de împrumut pentru a evita încălcarea acordurilor financiare.
- Indicele S&P/ASX 200 a scăzut cu 0,04%, la 8.845,70 puncte.
Opinia Cititorului