BURSELE LUMIIInvestitori pesimişti şi declin pe pieţele europene

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier /

Investitori pesimişti şi declin pe pieţele europene

Indicii americani S&P 500 şi Nasdaq, la noi recorduri maxime

Bursele din Europa au urmat un curs descendent vineri, pe fondul unor date economice slabe, care au afectat încrederea investitorilor.

London Stock Exchange

- Acţiunile Greencore Group Plc au pierdut 1,7%, atingând 123,90 pence. Compania alimentară irlandeză a anunţat că îşi va suspenda temporar producţia la unitatea din Northampton, din cauza unui focar de coronavirus.

- Acţiunile Premier Oil Plc au înregistrat un minus de 12,6%, la 22,49 pence, după ce compania petrolieră a informat că vrea să obţină 530 de milioane de dolari dintr-o emisiune de acţiuni.

- Indicele FTSE 100 a coborât cu 0,2%, la 6.001,89 puncte.

Euronext Paris

- Acţiunile lanţului hotelier francez Accor SA au urcat cu 4,2%, la 24,67 euro, după ce, în ziua anterioară, publicaţia Le Figaro a anunţat că acesta ia în calcul lansarea unei oferte de preluare a rivalului britanic Intercontinental Hotels Group.

- Titlurile companiei petroliere franceze Total SA s-au depreciat cu 0,5%, la 32,36 euro, ca urmare a scăderii preţului ţiţeiului.

- Indicele CAC40 a coborât cu 0,3%, la 4.896,33 puncte.

Euronext Amsterdam

- Acţiunile companiei olandeze de procesare a plăţilor Adyen NV au pierdut 3,7%, afişând un preţ de 1.368 euro. Mai mulţi directori ai societăţii au vândut, fiecare, câte 15% din participaţiile lor, obţinând în schimb un total de 693 milioane de euro.

- Indicele AEX s-a depreciat cu 0,2%, la 551,37 puncte.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au crescut vineri, indicii S&P 500 şi Nasdaq atingând noi niveluri record, în baza unor date economice pozitive. Spre exemplu, indicele IHS privind evoluţia sectorului serviciilor din SUA a urcat la 54,8 puncte în august, de la 50 în iulie.

- Titlurile producătorului de bunuri de larg consum Johnson & Johnson au crescut cu 0,9%, la 152,76 dolari. Compania a informat că a început ultimele faze ale probelor privind vaccinul împotriva coronavirus.

- Acţiunile producătorului de medicamente Pfizer Inc. au consemnat un plus de 0,4%, la 38,88 dolari. Pfizer Inc. şi BioNTech SE au anunţat că sunt pe cale să lanseze un vaccin candidat pentru Covid-19 la începutul lunii octombrie.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,7%, la 27.930,33 puncte, S&P 500 - cu 0,3%, la recordul de 3.397,16.

Nasdaq

- Titlurile reţelei de socializare online Facebook Inc. au înregistrat un declin de 0,7%, la 267,01 dolari. Compania a obţinut o aprobare preliminară din partea unui tribunal federal american, pentru închiderea unui proces în care este acuzată de colectarea şi stocarea datelor biometrice aparţinând unor milioane de utilizatori, fără să le fi solicitat consimţământul.

- Acţiunile gigantului tehnologic Apple Inc. au urcat cu 5,2%, la 497,48 dolari. Compania a atins un nou record intraday al tuturor timpurilor în sesiunea bursieră de vineri. Amintim că Apple a devenit, săptămâna trecută, prima companie americană listată cu o capitalizare de piaţă de 2.000 de miliarde de dolari.

- Indicele Nasdaq Composite a urcat cu 0,4%, la recordul de 11.311,80 puncte.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au crescut vineri, pe fondul informaţiilor conform cărora SUA şi China s-au înţeles să poarte noi negocieri, care să atenueze tensiunile dintre cele două mari economii ale lumii.

- Acţiunile producătorului japonez de jocuri video Nintendo Co. au urcat cu 2,6%, la 54.700 yeni, după ce acesta a anunţat că dispozitivul Switch va fi lansat oficial în Brazilia, în curând.

- Titlurile Nippon Paint Holdings Co. s-au apreciat cu 6,5%, la 8.492 yeni, după apariţia informaţiei potrivit căreia Wuthelam Group din Singapore va cumpăra producătorul nipon de vopsea pe 1,19 trilioane de yeni (11,3 miliarde de dolari).

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,2%, la 22.920,30 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile producătorului de ţiţei Santos Ltd. au urcat cu 3,6%, la 5,77 dolari australieni, cele ale rivalului Woodside Petroleum Ltd. - cu 1%, la 20,20 dolari australieni, deşi cotaţiile ţiţeiului au urmat un curs descendent în ultima zi a săptămânii trecute.

- Acţiunile administratorului de fonduri MyState Ltd. au coborât cu 3,9%, la 3,69 dolari australieni, după ce aceasta a raportat scăderea cu 3% a profitului său anual, informând totodată că nu va plăti dividendul final.

- Indicele S&P/ASX 200 s-a depreciat cu 0,1%, la 6.111,20 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie