BVB Creşteri pentru indici, în debutul săptămânii de tranzacţionare

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 28 iulie

Creşteri pentru indici, în debutul săptămânii de tranzacţionare

Peste 40% din rulaj a fost asigurat de o ofertă realizată de Evergent Investments

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri pe linie, în prima sesiune de tranzacţionare a săptămânii, în ton cu aprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a avut un avans de 0,37%, până la 36.071 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,54%, la 6.757 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 205,7 milioane de lei, uşor sub cea din sesiunea anterioară, 44% din rulaj fiind asigurat de o ofertă publică realizată de Evergent Investments, în valoare de 90,2 milioane de lei. Cele 26 milioane de acţiuni, echivalentul a 3% din capitalul social al fondului, au fost răscumpărate la preţul unitar de 3,47 lei, cu 2,97% peste referinţa din piaţa ”regular”.

În piaţa ”regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, al căror rulaj s-a ridicat la 17,5 milioane de lei, titlurile instituţiei încheind ziua la preţul unitar de 37,02 de lei, în scădere cu 0,22%.

Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile OMV Petrom, care au urcat cu 0,64%, la preţul de 1,259 de lei, în condiţiile unor schimburi de 12,2 milioane de lei.

Acţiunile Romgaz s-au depreciat cu 0,54%, la preţul de 18,48 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 10,7 milioane de lei.

Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Hidroelectrica, care au crescut cu 0,1%, la preţul de 200 de lei, schimburile cu titlurile producătorului şi furnizorului de energie electrică ridicându-se la 3,7 milioane de lei.

În piaţa ”deals” nu a fost realizat niciun schimb.

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 0,3%, până la 2.761 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a urcat cu 0,16%, la 107.461 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a apreciat cu 1,38%, până la 1.078 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. ”Bursa de Valori Bucureşti” (BVB): +10,00%

2. ”Safetech Innovations” (SAFE): +8,25%

3. ”Roca Industry” (ROC1): +6,31%

4. ”Aerostar" (ARS): +6,21%

5. ”Eneropetrol" (ENP): +4,40%

Topul celor mai mari scăderi

1. ”Bermas” (BRM): -4,35%

2. ”Arobs Transilvania Software” (AROBS) : -4,30%

3. ”Electroargeş" (ELGS): -3,74%

4. ”BRK Financial Group” (BRK): -3,23%

5. ”Armătura” (ARM): -2,68%

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ZF: Compania de stat Romgaz a produs cu 3% mai puţine gaze naturale şi hidrocarburi în primul semestru din 2026 decât în aceeaşi perioadă de anul trecut. Producţia de energie electrică, înjumătăţită. Pusca iar? :)

    1. asta e ultima grijă a ta (ar trebuii să fie)

      pe tine o să te doară capu cu ce face Duro Felguera la Paris, la Curtea de Arbitraj 

      adică, ia-o deja ca o certitudine, că-i a pierdere !

      le mai dai și ăstora vreo,,, cam 700 mileone EUR 

      Adevărata piatră de moară pentru Romgaz este, în opinia mea, Azomureș. Pe lângă investițiile de mediu estimate la aproximativ 500 milioane EUR, fabrica va concura cu producători de îngrășăminte care beneficiază de gaze naturale mult mai ieftine. Fără un avantaj competitiv clar, rentabilitatea acestei investiții este foarte greu de justificat. Dacă litigiul internațional cu Duro Felguera se va încheia cu plata unor despăgubiri importante către constructor, impactul financiar asupra Romgaz va fi și mai mare. Din perspectiva unui acționar minoritar, aceste proiecte ridică întrebări serioase privind disciplina investițională și capacitatea managementului de a executa proiecte majore.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb