BVB Decizia Curţii Constituţionale a pus investitorii pe fugă

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 28 iunie 2010

Decizia Curţii Constituţionale a pus investitorii pe fugă

Indicii bursieri au consemnat corecţii importante în ultima şedinţă de săptămâna trecută, după ce investitorii au intrat puternic la vânzare în urma deciziei Curţii Constituţionale, de nevalidare a legii diminuării pensiei. Cea mai agresivă scădere, de 9,41%, până la 20.520 de puncte, a fost înregistrată de indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri.

Lichiditatea realizată ieri, la Bursa de Valori Bucureşti, a fost de aproape 57 milioane de lei (7,24 milioane de euro), fiind generată în cea mai mare parte de tranzacţiile cu acţiuni şi contracte futures.

Indicele BET-XT, care arată evoluţia celor mai lichide 25 titluri listate la BVB, a marcat o depreciere de 6,27%, până la 445 de puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a coborât cu 4,51%, până la 2.881 de puncte.

BET, indicele celor mai lichide zece companii de la Bursă, s-a depreciat la 4.889 de puncte, cu 4,84% mai puţin comparativ cu şedinţa de joi. În acelaşi timp, indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece companii energetice listate la Bursă, a scăzut cu 3,46%, ajungând la 706 puncte.

Acţiunile societăţii de investiţii financiare "Oltenia" (simbol SIF5) au atras cea mai mare lichiditate de pe piaţă, fiind schimbate 15,78 milioane de acţiuni, în valoare de aproape 20 milioane lei. Cotaţia de referinţă s-a depreciat cu 8,83%, la 1,24 lei/titlu.

Titlurile SIF2 "Moldova" s-au situat pe poziţia a doua la capitolul lichiditate, cu tranzacţii în valoare de 8,54 milioane de lei, în timp ce acţiunile "BRD - Groupe Societe Generale" (simbol BRD) au cumulat o lichiditate de 5,74 milioane de lei, cotaţia ambelor acţiuni coborând cu 8,65%, respectiv 6,78%.

Titlurile "Băncii Transilvania" Cluj Napoca (simbol TLV) au atras o lichiditate de peste 0,74 milioane de lei, fiind transferate 0,51 milioane de acţiuni, la preţul mediu de 1,44 lei/titlu.

Tranzacţiile cu acţiuni "OMV Petrom" Bucureşti (simbol SNP) au însumat 1,54 milioane de lei, iar titlurile au pierdut 1,90%, până la 0,31 lei, în timp ce acţiunile "Transgaz" Mediaş (simbol TGN) s-au ieftinit cu 4,43%, până la 224 lei, pe fondul unor tranzacţii de 1,25 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Hotararea Curtii Constitutionale a Romaniei de scoatere a pensiilor magistratilor inafara si deasupra legii este neconstitutionala pentru ca incalca art. 16, alin (2) din Constitutia Romaniei care prevede ca “NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE”.

    Curtea Constitutionala a Romaniei e compusa din 9 magistrati tributari nu legii, ci propriilor interese. 

    Societatea romaneasca are un cancer care se numeste “magistratii romani” care se pozitioneaza intotdeauna deasupra legii, isi fac singuri pensii si salarii nemernice.  

    Si inca o precizare pt. magistratii nemernici si abuzivi ai Romaniei: 

    CONSTITUTIA ROMANIEI NU STABILESTE PENSIILE SI SALARIILE, NICAIERI IN CONSTITUTIE NU EXISTA PREVEDERI PRIVIND VALOAREA PENSIILOR SI SALARIILOR. 

    CURTEA CONSTITUTIONALA A ROMANIEI LEGIFEREAZA ABUZUL DE PUTERE IN INTERESUL PROPRIU AL MAGISTRATILOR , DISCRIMINAREA ECONOMICA A CETATENILOR CARE NU SUNT MAGISTRATI SI DISPRETUL FATA DE ROMANI. 

    CURTEA CONSTITUTIONALA A ROMANIEI E O CLOACA CARE TREBUIE DESFIINTATA! 

    IN ROMANIA NU EXISTA MAGISTRATI CAPABILI SA APLICE LEGEA IMPARTIAL! 

    MAGISTRATII ROMANI SE FOLOSESC DE POZITIA LOR NUMAI IN INTERESUL LOR PROPRIU! 

    MAGISTRATII ROMANI SUNT CANCERUL MORTAL AL SOCIETATII ROMANESTI!

    1. Personal, cred ca nu sunteti pensionar sau nu aveti asemenea persoane in familie. Mai ganditi-va inainte de a face asemenea afirmatii. Parerea mea este ca un jucator bun de bursa se orienteaza.Numai prostii ,fug!

      Domnule Garabet, magistrat?

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb