BVB Deprecieri pentru majoritatea indicilor

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 iulie

Deprecieri pentru majoritatea indicilor

Tranzacţiile cu acţiuni Banca Transilvania - pe prima treaptă în topul rulajului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent scăderi, în ultima sesiune de tranzacţionare a săptămânii trecute, în ton cu deprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a avut un recul de 0,45%, până la 34.871 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,28%, la 6.598 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la doar 97,4 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 231,3 milioane de lei, sumă ce reflectă totuşi şi emisiunile de titluri de stat Fidelis, precum şi alte oferte publice care ridică artificial media.

În piaţa ”regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, al căror rulaj s-a ridicat la 16 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua la preţul unitar de 37,76 de lei, în scădere cu 0,63%.

Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile OMV Petrom, care au coborât cu 0,4%, la preţul de 1,235 de lei, în condiţiile unor schimburi de 9,8 milioane de lei.

Acţiunile Hidroelectrica s-au depreciat cu 0,98%, la preţul de 203 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 8,2 milioane de lei.

Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Romgaz, care au scăzut cu 1,14%, la preţul de 15,58 de lei, schimburile cu titlurile producătorului de gaze naturale ridicându-se la 5,6 milioane de lei.

În piaţa ”deals” nu a fost realizat niciun schimb.

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un recul de 0,65%, până la 2.624 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,51%, la 108.476 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a urcat cu 0,08%, până la 1.049 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1.”Energopetrol” (ENP): +9,38%

2. ”Bucovina-Club de Munte” (BCM): +8,70%

3. ”Comcm” (CMCM): +5,19%

4. ”Vrancart" (VNC): +4,84%

5. ”Carbochim" (CBC): +4,10%

Topul celor mai mari scăderi

1. ”Şantierul Naval Orşova” (SNO): -14,52%

2. ”Artego” (ARTE) : -5,10%

3. ”Biofarm" (BIO): -4,74%

4. ”Roca Industry” (ROC1): -4,73%

5. ”Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră” (EFO): -4,38%

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. s a rupt vreun baraj, ceva??

    1. dar cand a luat-o in sus.. ai intrebat daca s-a montat vreo pompa in aval? :)

      sa stii ca da

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb