Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut închideri mixte, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, într-o zi fără o direcţie clară în pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a scăzut cu 0,09%, la 18.522 de puncte, în condiţiile în care s-a înregistrat corecţia ex-dividend pentru acţiunile Hidroelectrica, fapt reflectat prin creşterea indicelui BET-TR - ce include şi dividendele distribuite de companii - care s-a apreciat cu 1,04%, până la 42.203 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 1101milioane lei, circa 40% din rulaj fiind realizat de tranzacţiile cu acţiuni Banca Transilvania (TLV).
Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: ”Majoritatea indicilor au încheiat şedinţa curentă (n.r. de ieri) pe plus, evoluţiile fiind cuprinse în intervalul, + 1,1% pentru BET-XT-TR şi -0,68% în cazul indicelui BET-NG (...). Dintre componentele indicelui BET, cele mai mari creşteri au fost înregistrate de Transelectrica (TEL), +4,06%, Aquila Part Prod Com (AQ), +3,97% şi Antibiotice (ATB), +3,05%”.
În piaţa "regular", topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, ce au cumulat un rulaj de 31,1 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în creştere cu 1,04%, la preţul de 31,22 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Hidroelectrica (H2O), ce s-au corectat ex-dividend cu 4,12%, până la 118,8 lei, în condiţiile unor schimburi de 12,4 milioane lei.
Acţiunile Romgaz (SNG) au urcat cu 1,46%, până la preţul de 6,96 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,1 milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), ce au cumulat un rulaj de patru milioane lei, acţiunile SNP încheind ziua la preţul de 0,734 lei, în scădere cu 0,41%.
În piaţa ”deals” au avut loc, în total, patru tranzacţii. Una dintre acestea, în valoare de 12,4 milioane lei, a fost realizată cu acţiuni Banca Transilvania, schimbul fiind încheiat la preţul unitar de 31 lei, cu 0,32% peste referinţa din piaţa ”regular”. Au mai fost încheiate trei schimburi cu acţiuni Purcari Wineries, în valoare totală de 3,4 milioane lei, transferurile fiind înregistrate la preţul unitar de 20 lei, cu 0,2% mai mare decât referinţa.
Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un avans de 1,09%, la 59.317 puncte, în vreme ce indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, s-a apreciat cu 1,09%, la 865 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Sinteza” (STZ): +14,71%
2. ”Promateris” (PPL): +10,19%
3. ”Energopetrol” (ENP): +10,00%
4. ”Condmag" (COMI): +8,33%
5. ”Mecanică Fină" (MECF): +7,92%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Chimcomplex” (CRC): -4,51%
2. ”Hidroelectrica” (H2O) : -4,12%
3. ”Comcm" (CMCM): -3,43%
4. ”Electromagnetica" (ELMA): -1,68%
5. ”Longshield Investment Group” (LONG): -1,20%
1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 04.06.2025, 10:17)
nu îmi convine împozit de 16% pe DVD:uri
nu îmi convine taxă de solidaritate de 16% (eu nu sunt solidar cu niciun rumen !)
muye pro-Europa !
Călin Georgescu PREȘEDINTE ! ! !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2025, 10:55)
te-ai sucit ?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 04.06.2025, 11:03)
eu nu am alegiune pentru nimeni !
eu vreau să-mi fie bine mie și găștii mele !
eu nu vreau să plătesc viermi care merg Vineri la 10am beau cafele pîna la 12 și pe urmă țuști acas că le-o început weekendul !
nu vreau Simoniși, Buici, Badiuri, Enachi, Surigii, Pârcălabe, Gavrile, +++ mulți alți viermi și viermăloase !
:
am impresia că Nicușor ăsta tocilar e slab, n-are butelie !
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 04.06.2025, 11:08)
am 7000# Transel ectrice, sunt într-un impas mental, să vînd jumate acuma la cotație de 50 RON că precis ăștia 4atru partide o să intre în gard de ce proști îs, sau să aștept să mă taxeze partidele kurului cu 16%, 19% sau care dracu de impozit pe dividend născocește vreun PeSeDist idiot suflat în ceafă de un PeNeList și mai cretin
:
păi mai bine mă bag în Spania pe dividende, să le plătesc la ăia 19% că și așao rfost foarte darnici cu mine !
:
stau eu să plătesc Buici, Badii, Surgii, Coarnăi, Simioni, Somoniși, Ciolaci și cretini de Ciuci
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2025, 17:44)
sucit a fost dintotdeauna
cred ca e "fra-su" lui STATY
2. irationala
(mesaj trimis de Alex în data de 04.06.2025, 10:54)
Ce a patit BVB de este asa exuberanta? Creste SNG irational si fara fundamente. Bancile si domeniul energetic nu se opresc. S-au rezolvat problemele economice sau e lumea irationala?
Ma gandesc serios sa vand si se plec in vacanta.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2025, 13:13)
au intrat dividendele de pe la SNP si cumpara retailul fara nicio fundamentare
ieri si azi Tradeville si BT pe primele 2 locuri la Valoare tranzactii
azi Swiss e pe 9 si ieri pe 4,prin ea se fac mai toate tranzactiile institutionalilor
concluzia e limpede
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2025, 14:38)
motiv pt care am si vandut SNG ;)
3. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 04.06.2025, 15:01)
careva să informeze retailul al cărui buzunar s-o umplut cu dividend SNP că la STZ face gașca lu Cionca, face ”suveică” !
:
Sinteza va devenii un mall de pantofi și poșete unde PeNeListele din Oradea se vor împopoțona !
3.1. El Condor Pasa (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2025, 16:13)
Era un cantec cu asa nume...
In alta ordine de idei, iti recomand sa iti deschizi o Gazeta de Investigatii in care sa postezi toate comentariile tale. Sigur o s-o citeasca nimeni!
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 04.06.2025, 16:48)
moșulică, iată confirmarea că STZ devine shoping-center
citat:
”Apr obarea vanzarii imobilului proprietatea Sinteza SA situat in sos. Borsului nr. 35 la pretul de 1,7mil. EUR”
:
moșulică,
PeSeDi știi matale îți capsează pensionu
Ìlie Bolovan no habla ingles ! prostul din Oradea care acoperă găurile sparte din buget cu biruri
:
Condor e șui și vine de la ”iron condor” schematică cu care eu am făcut mult bănet în ultimele două luni !
3.3. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 04.06.2025, 17:41)
...
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 04.06.2025, 17:46)
shopping
din fundul memoriei: pt. că ai două vocale ”o” și ”i”
la fel de exemplu: final — finally [am mai pus un ”L” între vocalele ”a” și ”y”]
3.5. Q.E.D (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2025, 18:15)
gresit, d-le Pleșuv!
vezi, mai usor cu pianul pe scari!...
cu toate astea, iti doresc SPQR la investitii in continuare!
3.6. Catre Redactia (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2025, 18:18)
intru progresul nostru al tuturor, ar fi util sa stiu/stim, motivul pt care a fost sters comentariul!
de ex, in acest caz, chiar nu am inteles ce regula a fost incalcata
drept dovada ca d-l Vîjeu a raspuns f decent si ii multumesc pe aceasta cale