BVB Tranzacţii de 38 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 31 octombrie 2023

Tranzacţii de 38 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului

Închideri mixte pentru indici

Valoarea tranzacţiilor derulate în prima sesiune a săptămânii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 37,6 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 143 milioane lei, în condiţiile în care nu au fost înregistrate schimburi de tip "deal". Ecartul apare şi deoarece, media zilnică a urcat puternic în ultimele luni, pe fondul ofertei Hidroelectrica şi a ofertelor de titluri de stat Fidelis.

Indicii au avut în mare parte creşteri, în ton cu aprecierile din pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a avut un avans de 0,17%, la 14.281 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea (FP), a urcat cu 0,25%, la 55.652 de puncte.

Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul lor zilnic: "Debut de săptămână cu evoluţii pozitive pentru majoritatea indicilor. BET-NG a fost singurul emitent care a închis şedinţa de tranzacţionare în scădere, -0,1%, în timp ce la polul opus BET-BK s-a apreciat cu 0,27%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 7,58 milioane euro, cu mult sub media anului curent (...). Din cadrul indicelui BET, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de: Transelectrica (TEL), 1,38% şi Banca Transilvania (TLV), 1,37%. Nuclearelectrica (SNN) a avut cea mai mare scădere din şedinţa de astăzi (n.r. ieri) cu o corecţie de 0,87% a cotaţiei bursiere. De asemenea, notăm şi avansul de 3,58% înregistrat de emitentul Erste Group Bank (EBS) după publicarea rezultatelor financiare pe trimestrul al treilea 2023".

În piaţa "regular", topul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Fondul Proprietatea, ce au cumulat un rulaj de 4,8 milioane lei, titlurile FP încheind ziua în scădere cu 0,41%, la preţul unitar de 0,488 lei.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce s-au apreciat cu 1,37%, până la preţul de 22,2 lei, în condiţiile unor schimburi de 3,5 milioane lei.

Acţiunile Hidroelectrica (H2O) au stagnat, la preţul de 118 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 3,2 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului rulajului s-au situat acţiunile Romgaz (SNG), ce au cumulat un rulaj de 3,1 milioane lei, titlurile SNG încheind ziua în scădere cu 0,65%, la preţul de 46 lei.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 30 de titluri de la BVB, s-a apreciat cu 0,13%, la 1.232 de puncte, în vreme ce indicele BETAeRO, al companiilor relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un avans de 0,17%, până la 899 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Carbochim" (CBC): +4,79%

2. "Erste Groupe Bank" (EBS): +3,58%

3. "Zentiva" (SCD): +3,51%

4. "Bermas" (BRM): +2,76%

5. "Turism Felix" (TUFE): +2,16%

-------------------------------------

Topul celor mai mari scăderi

1. "UAMT" (UAM): -8,00%

2. "Promateris" (PPL): -4,00%

3. "Socep" (SOCP): -3,23%

4. "Electroargeş" (ELGS): -2,91%

5. "Alro" (ALR): -2,19%

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb