BVBTranzacţii de numai 25 milioane lei, cu mult sub media anului

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 noiembrie 2022

Tranzacţii de numai 25 milioane lei, cu mult sub media anului

Creşteri pentru majoritatea indicilor

Valoarea tranzacţiilor derulate ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 25,07 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului de circa 90 milioane lei, în condiţiile în care prin piaţa "deals" nu a fost derulat niciun schimb.

Indicii au avut în mare parte creşteri, în ton cu dinamica pieţelor europene. Indicele BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide 20 de titluri ale pieţei noastre, a urcat cu 0,3%, la 10.835 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un declin de 0,05%, până la 2.038 de puncte.

Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul lor zilnic: "Majoritatea indicilor au închis şedinţa de tranzacţionare în creştere. Variaţiile au fost cuprinse între -0,15% pentru BETAeRO şi 0,4% în cazul indicelui BET-FI. Valoarea tranzacţiilor a fost de 5,1 milioane euro, în scădere comparativ cu şedinţa de ieri (n.r. luni). Din indicele BET, acţiunile Banca Transilvania (TLV) au avut cea mai bună evoluţie, cu o apreciere a cotaţiei bursiere de 1,41%. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate de titlurile: Bursa de Valori Bucureşti (BVB), -2,1,%, Alro (ALR), -1,77% şi BRD-Groupe Societe Generale (BRD), -1,24%".

În piaţa "regular", topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 6,3 milioane de lei, titlurile TLV încheind ziua în creştere cu 1,41%, la preţul de 17,24 lei.

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au coborât cu 0,11%, până la preţul de 1,778 lei, pe fondul unor tranzacţii de 4,3 milioane de lei.

Pe poziţia a treia a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile BRD-Groupe Societe Generale (BRD), ce au scăzut cu 1,24%, la preţul de 11,16 lei, în condiţiile unui rulaj de 3,3 milioane de lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cu 1%, până la preţul de 0,4565 lei, pe fondul unor schimburi de 1,6 milioane de lei.

Indicele compozit BETPlus a avut un avans de 0,29%, la 1.621 puncte, în timp ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,31%, până la 830 de puncte.

Indicele BET-XT, ce grupează cele mai lichide 30 de acţiuni ale pieţei noastre, a avut un avans de 0,29%, până la 957 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Romcarbon" (ROCE): +9,09%

2. "Armătura" (ARM): +8,29%

3. "Rompetrol Rafinare" (RRC): +4,00%

4. "Transilvania Investments" (TRANSI): +2,54%

5. "SIF Muntenia" (SIF4): +2,08%

Topul celor mai mari scăderi

1. "VES Sighşoara" (VESY): -14,81%

2. "Electroargeş" (ELGS): -10,71%

3. "Condmag" (COMI): -7,69%

4. "Altur" (ALT): -7,08%

5. "Socep" (SOCP): -6,10%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro