CA SĂ NU RENUNŢE LA ACHIZIŢIA ILVAPosibile concesii pentru ArcelorMittal, în Italia

Ziarul BURSA #Companii /

Posibile concesii pentru ArcelorMittal, în Italia

Autorităţile de la Roma ar putea lua în considerare reintroducerea garanţiilor de imunitate juridică pentru ArcelorMittal, numai dacă producătorul de oţel îşi reînnoieşte angajamentele privind achiziţionarea celei mai mari oţelării din Europa, Ilva, transmite Reuters, citându-l pe premierul italian Giuseppe Conte.

Săptămâna trecută, cel mai mare producător mondial de oţel a anunţat că va renunţa la preluarea Ilva, generând o undă de şoc în Italia pe fondul temerilor privind păstrarea locurilor de muncă.

Combinatul Ilva este, însă, implicat într-o controversă, deoarece experţii consideră că aproximativ 7.500 de persoane au decedat în zona din jurul unităţii din cauza bolilor care au legătură cu emisiile toxice, potrivit Agerpres.

La semnarea acordului pentru preluarea Ilva, ArcelorMittal a primit o perioadă de imunitate juridică cu privire la eventualele urmăriri penale legate de poluarea de la Ilva pentru a putea aduce combinatul la standardele de mediu. Însă, fără niciun avertisment, Parlamentul italian a revocat decizia anterioară, astfel că ArcelorMittal a pierdut imunitatea juridică în data de 3 noiembrie.

Dar autorităţile de la Roma susţin că ArcelorMittal nu are motive legale să se retragă din contract şi au acuzat compania că se foloseşte de problema imunităţii juridice ca pretext pentru a ieşi din afacere.

"Numai dacă Mittal se răzgândeşte şi ne spune că îşi va respecta angajamentele prevăzute în contract ar putea Guvernul să ia în considerare o nouă formă de protecţie legală", a afirmat Conte într-un interviu acordat publicaţiei Il Fatto Quotidiano, referindu-se la directorul general Lakshmi Mittal.

Şeful cabinetului italian a adăugat că, totuşi, compania l-a informat la o precedentă întâlnire că problema este "industrială, şi nu juridică" şi ar fi renunţat oricum la tranzacţie.

Conte a precizat că se va întâlni în curând cu reprezentanţii ArcelorMittal pentru a discuta viitorul oţelăriei Ilva. De asemenea, premierul a adăugat că autorităţile de la Roma sunt convinse că bătălia legală împotriva ArcelorMittal are "şanse mari de succes".

Anul trecut, ArcelorMittal a semnat un acord de preluare a celei mai mari oţelării din Europa, întărindu-şi poziţia pe piaţa europeană. Ilva, aflată în oraşul Taranto din sudul Italiei, producea anual nouă milioane tone de oţel, aproximativ 40% din producţia Italiei.

Pentru a putea prelua oţelăria Ilva din Italia, ArcelorMittal s-a oferit în 2018 să vândă mai multe unităţi de producţie din Europa, printre care şi combinatul de la Galaţi, România. În luna iulie a acestui an, Liberty Steel a plătit 740 milioane euro pentru a prelua o serie de oţelării din Cehia, România, Macedonia de Nord, Italia şi Belgia de la grupul ArcelorMittal.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS