CA URMARE A SUSPENDĂRII PLĂŢILOR DIN BANI EUROPENI,Dragoş Frumosu: "Industria alimentară, în pragul falimentului"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 1 februarie 2013

Potrivit lui Dragoş Frumosu, în prezent, sunt în derulare aproape 2.500 de proiecte europene.

Potrivit lui Dragoş Frumosu, în prezent, sunt în derulare aproape 2.500 de proiecte europene.

Beneficiarii şi partenerii din proiectele POSDRU sunt aproape în faliment, susţine Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară.

Domnia sa a precizat, într-un comunicat de presă: "De mai bine de jumătate de an, implicarea Guvernului este numai la stadiul de promisiune şi păcălea-lă. Din cauza întârzierii plăţilor nu mai există bani de salarii şi dări la stat. Deşi statul trebuie să ramburseze banii, ANAF, după aplicarea penalităţilor şi dobânzilor la penalităţi, ameninţă o parte dintre cei ce derulează proiecte, cu seches-trul pe bunuri. Instituţiile de control şi verificare trag de timp, întârziind intenţionat rambursările".

Potrivit lui Dragoş Frumosu, în prezent, sunt în derulare aproape 2.500 de proiecte europene, în care sunt implicate pes-te 10.000 de organizaţii româ-neşti şi internaţionale, cu un total de 70.000-80.000 de angajaţi.

Dificultăţile întâlnite în relaţionarea cu Autoritatea de Management produc dificultăţi importante organizaţiilor care implementează proiectele, riscând să-i pună pe aceştia în situaţii extrem de dificile, susţine reprezentantul indus-triei alimentare, care susţine că neplăcerile din domeniu se reflectă, în primul rând, în neplata la timp a salariilor angajaţilor, furnizorilor şi a contribuţiilor la bugetul de stat.

Acest lucru ar putea "împinge" companiile spre faliment, mai precizează domnia sa, adăugând: "Mai nou, întârzierile exagerate ale plăţilor, lipsa fondurilor proprii şi neputinţa guvernanţilor de a găsi o soluţie care să deblocheze sistemul, au condus la o acţiune de neimaginat a instituţiei statului denumită ANAF. Aceas-ta blochează conturile, pune penalităţi şi dobânzi, iar, mai nou, în unele situaţii, ameninţă cu sechestrul bunurilor. Deci, statul trebuie să dea bani ca noi să plătim, el este incapabil să rezolve această problemă, şi tot statul, prin instituţiile sale, ne penalizează".

În acest context, reprezentanţii industriei solicită ajutorul organismelor de la Bruxelles.

Asociaţia propune mai multe măsuri pentru soluţionarea acestei situaţii, printre care se numără reluarea de urgenţă a plăţilor către beneficiari, emiterea unui act normativ pentru anularea dobânzilor şi penalităţilor impuse de ANAF celor implicaţi în implementarea proiectelor POSDRU, eliminarea practicii de modificare unilaterală a contractelor, reducerea birocraţiei în procesul de monitorizare, precum şi încheierea unor acorduri cu câteva bănci, astfel ca beneficiarul să poată accesa o linie de credit, numai pentru derularea proiectelor pe fonduri europene, cu dobândă preferenţială.

Industria alimentară nu este singura care suferă în urma suspendării fondurilor europene.

Companiile care derulează proiecte din bani europeni nu mai doresc să aplice, în exerciţiul financiar următor, pentru absorbţia altor fonduri UE, din cauza problemelor apărute în sistem şi mai ales ca urmare a întârzierii plăţilor către beneficiari aferente cererilor de rambursare înregistrate, a spus, recent, în cadrul unei conferinţe de presă, Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Domnia sa a precizat: "Nici eu şi nici firmele din asociaţie care derulează astfel de proiecte nu ne vom mai atinge de fondurile europene cel puţin un ciclu, până când lucrurile se vor îndrepta. Dacă aş putea să renunţ fără prejudicii la proiectele pe care le am din fonduri structurale, aş renunţa imediat".

Preşedintele AOAR a spus că exis-tă firme care timp de 20 de ani au avut o activitate perfectă, fără să aibă probleme cu statul, iar acum au conturi blocate şi sunt în pragul falimentului.

Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR, ne-a explicat: "Problema cu fondurile europene are, pe lângă partea formală, şi o parte practică, ce ţine de firme şi de ceea ce se va întâmpla cu ele. Nu avem o situaţie clară, din punct de vedere financiar, nu ştim în ce stadiu sunt lucrările pe teren, cât s-a plătit din ceea ce s-a realizat, cât a mai rămas de plată şi până când vor fi efectuate celelalte plăţi. Sunt nişte inves-tiţii începute şi trebuie să ştim cum şi când pot fi terminate".

Rambursarea banilor europeni de la UE pentru proiectele desfăşurate prin patru programe operaţionale (POS Trans-port, PO Regional, POS Creşterea Competitivităţii Economice şi POS Mediu) a fost întreruptă din luna iulie 2012, plăţile pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) fiind sistate încă din februarie. Acesta din urmă se află într-o etapă de pre-sus-pendare, în urma depistării unor nereguli efectuate în cadrul procesului de accesare a banilor europeni.

Ţara noastră riscă să înapoieze către CE finanţările europene în multe dintre cele 150 de proiecte prioritare pe fonduri structurale şi de coeziune (care totalizează circa 13,7 miliarde euro), în condiţiile în care gradul de execuţie la majoritatea dintre acestea este de 5-20%, a atras atenţia Leonard Orban, la finalul mandatului său de ministru al Afacerilor Europene.

Domnia sa a avertizat că, la sfârşitul anului 2015, Comisia Europeană va retrage finanţările acordate proiectelor pe fonduri structurale şi de coeziune nefinalizate până atunci, indiferent dacă gradul de execuţie este de 5% sau de 95%, dând ca exemplu, în primul rând, proiectele din domeniul transporturilor şi în special pe cele derulate de CFR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro