Cartel Alfa solicită Guvernului destituirea managementului privat al CE Oltenia

Alexandru Costea
Companii #Energie / 27 ianuarie 2015

CNS "Cartel Alfa" solicită Guvernului şi ministrului Energiei destituirea conducerii private a Complexului Energetic Oltenia, din cauza managementului deficitar, arată un comunicat remis azi redacţiei.

Totodată, confederaţia sindicală precizează că susţine acţiunea de protest organizată pe 28 ianuarie 2015 în faţa prefecturii Târgu Jiu.

"Rezultatul acestui management privat nu a condus decât la pierderi din exploatare, creşterea creanţelor şi a datoriilor companiei. În schimb, efectul asupra salariaţilor din cadrul acestei companii înseamnă numai costuri pentru proastele decizii administrative, creşterea riscului şi a siguranţei condiţiilor de muncă, în fapt transformarea angajaţilor în nişte < sclavi >, vinovaţi continuu", susţine Bogdan Hossu, preşedintele CNS "Cartel Alfa", în comunicatul citat.

Potrivit lui Hossu, salariaţii din cadrul Complexului Energetic Oltenia (SC EO SA) se află într-o situaţie disperată, existând premisele pentru un conflict de muncă deschis.

"Nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă, mimarea dialogului social, intenţia conducerii unităţii de a diminua cu 20% fondul de salarii, eliminarea majorităţii drepturilor marginale negociate (cote de combustibil, cota parte susţinere bilete de odihnă şi tratament, eliminarea primelor) vor determina exploatarea salariaţilor rămaşi după nenumăratele disponibilizări. Cu salariaţi demotivaţi, care nu-şi pot asigura minimul necesar de trai, nu se va putea realiza niciodată o companie eficientă, componentă vitală pentru o societate dezvoltată şi pentru o economie funcţională", mai arată sursa citată.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2636
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1494
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.5056

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb