CASA ALBĂ:Timpul este "limitat" pentru a ajunge la un acord privind programul nuclear iranian

V.G.
Internaţional / 5 august

Timpul este "limitat" pentru a ajunge la un acord privind programul nuclear iranian

Timpul este "limitat" pentru a obţine un acord privind programul nuclear iranian, a declarat ieri Casa Albă, în contextul în care discuţiile au fost reluate la Viena după o pauză de luni de zile, potrivit Agerpres.

"Nu vom aştepta la nesfârşit ca Iranul să accepte acordul care este pe masă", a repetat în cursul unui briefing de presă purtătorul de cuvânt pe teme de securitate, John Kirby.

"Timpul pare din ce în ce mai limitat", a adăugat el, "îndemnând" Teheranul să accepte oferta care i s-a propus.

Iranul şi marile puteri au încheiat la Viena în 2015 la un acord pentru a garanta caracterul civil al programului nuclear al Iranului, suspectat că urmăreşte să se doteze de arma nucleară, în schimbul ridicării sancţiunilor.

El a fost denunţat în 2018 la îndemnul preşedintelui republican Donald Trump. De atunci, Teheranul s-a dezis de obligaţiile sale, părând că se apropie de nivelul de îmbogăţire a uraniului necesar pentru fabricarea unei bombe.

Discuţii pentru relansarea acestui acord au început în aprilie 2021, cu participarea indirectă a Statelor Unite. În timp ce un acord a fost prezentat la începutul anului ca fiind "iminent", procesul a deraiat, iar tratativele din Qatar de la sfârşitul lui iunie nu au condus la niciun progres.

Într-o ultimă tentativă, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a supus la 26 iulie un proiect de compromis şi le-a cerut părţilor să-l accepte pentru a evita o "criză periculoasă".

Negociatorii s-au întors la Viena miercuri pentru discuţii asupra iniţiativei europene, mai scrie AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

12 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8909
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7450
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0380
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7696
Gram de aur (XAU)Gram de aur272.6466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro