Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) anunţă că extinderea capacităţii de depozitare a cerealelor din Terminalul Comvex modifică poziţia Portului Constanţa în cadrul fluxurilor de marfă din regiune, inclusiv din Ucraina, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul oficial al CCIR.
Proiectul adaugă 28.000 de tone metrice de capacitate temporară de stocare prin realizarea a cinci noi celule în capătul de Est al Danei 80, conform sursei citate.
„Capacitatea de stocaj a portului a crescut de zece ori în ultimii 30 de ani - de la 200.000 de tone, la peste 2 milioane de tone astăzi. Este o evoluţie remarcabilă, dar trebuie continuată. De aceea cred că a venit momentul ca România să deschidă, printr-o discuţie bilaterală cu Egiptul, tema unui discount la tarifele Canalului Suez pentru navele care operează în Portul Constanţa”, a declarat Mihai Daraban, preşedintele CCIR, potrivit sursei menţionate.
Capacitatea de stocaj din port a urcat de la 200.000 de tone la peste 2 milioane de tone în ultimele trei decenii. Conducerea instituţiei solicită deschiderea unor discuţii de diplomaţie economică pentru reducerea taxelor de tranzit, se arată în comunicatul de presă.
„Un discount de 10-20% la tariful Canalului ar fi, pentru competitivitatea Constanţei, extrem de important, în condiţiile în care un singur drum dus-întors al unei nave de tip panamax costă astăzi 500.000 de dolari. Investiţii precum cea a Comvex demonstrează că sectorul privat îşi face datoria; este momentul ca statul român să îşi facă şi el partea”, a afirmat Mihai Daraban, preşedintele CCIR, conform comunicatului de presă.
Instituţia participă la demersurile pentru stabilirea de contacte logistice la Marea Neagră, potrivit sursei citate.




















































Opinia Cititorului