Ce model economic construim acum pentru a creşte sustenabil în viitor?

Mi-a făcut plăcere să deschid dezbaterile de la Forbes CEE Forum, cu un mesaj dedicat provocărilor de politică economică pe care România le întâmpină în prezent. Progresele cantitative nu mai sunt acum suficiente, iar transformarea profundă a economiei noastre necesită suport calitativ, reforme structurale şi sustenabilitate financiară. Maturitatea economică la care România a ajuns ne obligă la o evaluare mult mai atentă a direcţiilor şi deciziilor de politică economică.

Întrebarea relevantă nu mai este cât de repede putem creşte, ci cum putem construi acum pentru a creşte sustenabil în viitor. Conturarea unui model calitativ de creştere economică devine, pentru România, testul de relevanţă economică naţională în spaţiul european.

În continuare, mesajul transmis în deschiderea Forbes CEE Forum, alături de Excelenţa Sa domnul Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România şi Excelenţa Sa domnul Mihai Mîţu, Ambasadorul Republicii Moldova în România:

"Felicit Revista Forbes pentru consecvenţa în organizarea CEE Forum, pe teme relevante pentru momentul pe care îl traversăm, ca ţară şi economie globală, într-un context dominat de incertitudini şi riscuri multiple, nu doar economice, ci şi politice şi de securitate.

Un moment de cotitură înseamnă mai mult decât o schimbare de abordare în politicile publice. Este momentul în care constatăm că soluţiile din trecut nu mai corespund realităţilor şi nevoilor din prezent, iar costul amânării reformelor devine mai mare decât costul schimbării. Progresele cantitative au fost binevenite, dar nu mai sunt suficiente, iar transformarea profundă a economiei noastre necesită acum suport calitativ, reforme structurale şi sustenabilitate financiară.

Doamnelor şi domnilor,

Economia României traversează în prezent o perioadă dificilă. Incertitudinile din mediul internaţional s-au suprapus cu cele generate de situaţia politică şi guvernamentală internă. În acest context, costul deciziilor economice creşte, iar prudenţa şi responsabilitatea trebuie să devină criterii esenţiale în conduita politicilor economice.

După doi ani de evoluţii modeste, cu rate de creştere economică de 0,9% şi 0,7% în 2024 şi 2025, perspectivele pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflaţie.

Scăderea consumului şi output-gap-ul puternic negativ pe parcursul acestui an semnalează tranziţia către un nou model de creştere, care să nu mai fie bazat pe deficite şi consum, iar investiţiile să preia, mai puternic şi durabil, rolul de driver al creşterii economice.

Inflaţia a intrat recent pe o traiectorie descendentă, prin reducerile ferme din lunile de vară, de circa 4 puncte procentuale, ca efect de bază, de la inflaţia de 10,4% în iunie la 6,2% în august. În continuare, prognozele indică o inflaţie care poate depăşi sensibil 6% la sfârşitul anului, cu revenire în intervalul ţintei în ultimul trimestru din 2027.

În planul finanţelor publice, consemnăm reducerea consistentă a deficitului bugetar, însă această performanţă bună, obţinută în condiţii politice dificile, indică totodată nevoia ca procesul de consolidare bugetară să continue, în mod susţinut şi credibil şi în 2027.

Datoria publică a depăşit nivelul de referinţă de 60% din PIB, ceea ce se reflectă în creşterea îngrijorătoare a cheltuielilor cu dobânzile, prevăzute la peste 3% din PIB în bugetul anului curent.

Deficitul balanţei comerciale s-a restrâns, însă mult mai lent decât ne aşteptam. Această ajustare survine îndeosebi ca răspuns la reducerea consumului, nu ca urmare a unei creşteri notabile a exporturilor. De fapt, este o corecţie a cererii interne, nu un câştig de competitivitate.

Toate aceste aspecte reprezintă provocări care trebuie gestionate prudent, pentru a nu periclita acele progrese obţinute până în prezent.

Sunt tot mai evidente, în condiţiile actuale, limitele modelului de creştere bazat pe competitivitate prin costuri reduse, forţă de muncă ieftină, exporturi cu valoare adăugată mică şi stimularea consumului. Aceşti factori şi-au adus aportul, şi-au dovedit cândva utilitatea, dar acum nu mai pot susţine nevoile de dezvoltare ale economiei noastre.

Avantajul de cost se erodează pe măsură ce veniturile se apropie de media europeană. Şi din acest motiv este necesară trecerea către un model calitativ de creştere economică. Noul model ar trebui să sprijine extinderea lanţurilor de producţie locale, creşterea productivităţii muncii şi stimularea investiţiilor în tehnologii şi în capitalul uman.

Pornind de la această idee, în cadrul proiectului Economic@BNR pe care l-am iniţiat la Banca Naţională, am publicat recent volumul „Sustenabilitatea financiară. De la deficite la convergenţă nominală”. Una dintre principalele concluzii este că progresele cantitative din ultimele două decenii trebuie dublate de reforme şi evoluţii calitative.

Este modul în care România poate trece de la statutul de destinaţie pentru costuri reduse la cel de partener credibil pentru capacităţi de producţie. Aceasta este, de altfel, emblema relevanţei economice naţionale în spaţiul regional şi european.

Doamnelor şi domnilor,

Permiteţi-mi, în continuare, să rezum trei idei, cu valoare de condiţii, pe care eu le consider esenţiale în configurarea noului model de creştere economică de care România are nevoie în prezent.

Prima condiţie este sustenabilitatea finanţelor publice şi gestionarea responsabilă a bugetului, în special a fondurilor europene. Proiectele care generează valoare pentru economie sunt cele care reduc costurile de transport şi energie, susţin educaţia şi sănătatea, permit firmelor şi mediului de afaceri să se extindă, angrenând deci capitalul privat. În plus, pentru companii, sustenabilitatea finanţelor publice se traduce în predictibilitate. În lipsa ei, orizontul decizional se scurtează.

A doua condiţie vizează infrastructura financiară a creşterii economice - capitalizarea, structura finanţării companiilor şi disciplina la plată. Este evident că o creştere economică sustenabilă implică un sector corporativ rezilient, care să înfrunte riscurile de neplată şi lichiditate.

România are în prezent cel mai redus nivel al intermedierii financiare din Uniune, dar şi cel mai mare grad de utilizare a creditului comercial, iar sănătatea financiară a firmelor ţine, în bună măsură, de identificarea unor soluţii adecvate la problema subcapitalizării.

A treia condiţie este trecerea de la competitivitatea prin cost la cea bazată pe calitatea produselor exportate, pe inovare şi tehnologie.

Nu putem râvni la poziţii superioare ale economiei româneşti în lanţurile valorice internaţionale dacă nu investim în calitate, inovare şi tehnologie, care să ridice competitivitatea produselor româneşti.

Doamnelor şi domnilor,

România a făcut progrese substanţiale după aderarea la Uniunea Europeană. Însă, graţie propriilor opţiuni, acest parcurs nu a fost unul neutral în planul dezechilibrelor. De exemplu, creşterea consumului şi a veniturilor nu a fost corelată îndeajuns cu creşterea productivităţii, iar acoperirea cererii interne s-a făcut preponderent prin importuri, nu prin producţie naţională cu valoare adăugată ridicată.

Există o formulare a lui Paul Krugman pe care economiştii obişnuiesc să o citeze: productivitatea nu este totul, dar pe termen lung este aproape totul. Exact aceasta este alegerea pe care o avem de făcut în prezent. Acceptarea unor ritmuri modeste de creştere economică sau realizarea schimbărilor dificile şi a reformelor necesare.

Maturitatea economică la care România a ajuns ne obligă la o evaluare mult mai atentă a direcţiilor şi deciziilor de politică economică. Întrebarea relevantă nu mai este cât de repede putem creşte, ci cum putem construi acum pentru a creşte sustenabil în viitor.

Sperăm că perioada de incertitudine guvernamentală se va încheia curând, cu revenirea la predictibilitate, pentru ca eforturile de consolidare de până în prezent să faciliteze, în perioada următoare, sustenabilitatea financiară şi creşterea economică, atât de necesare.”