CE trece la următoarea etapă în procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României şi altor 3 state

F.D.
Internaţional / 29 septembrie

CE trece la următoarea etapă în procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României şi altor 3 state

Comisia Europeană a decis astăzi să trimită un aviz motivat în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva Belgiei, Austriei, României şi Sloveniei, pentru netranspunerea integrală a "Directivei privind protecţia avertizorilor de integritate", conform News.ro.

Termenul-limită pentru transpunerea directivei de către statele membre a fost 17 decembrie 2021.

În ianuarie 2022, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere unui număr de 24 de state membre pentru că nu au transpus directiva şi nu au comunicat Comisiei măsurile de transpunere până la termenul-limită necesar.

În iulie 2022, Comisia a trimis avize motivate unui număr de 15 state membre care nu comunicaseră încă transpunerea integrală.

Astăzi, Comisia a decis să trimită avize motivate şi acestor patru state membre, care nu au notificat încă integral măsurile de transpunere.

Statele respective au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde.

În cazul unor răspunsuri nesatisfăcătoare, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.

Pe 28 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind protecţia avertizorilor în interes public care transpune o directivă UE.

"Deşi modificările aduse în procedura legislativă sunt în marja de apreciere a statelor, apreciem că acestea conduc la un efect contrar celui urmărit de Directivă, şi anume eliminarea unor sarcini administrative pentru unităţile administrativ-teritoriale de mici dimensiuni, a căror capacitate administrativă este mai redusă", arată şeful statului în solicitarea transmisă Legislativului.

Pe 13 iulie, judecătorii constituţionali au respins, cu unanimitate de voturi, sesizarea USR cu privire la legea avertizorilor de integritate. CCR a precizat într-un comunicat oficial că legea disciplinează conduita avertizorului de integritate, fără a afecta posibilitatea sa de a divulga public informaţiile ce fac obiectul legii, iar noua reglementare, stabilind măsuri de protecţie, sprijin şi reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestuia.

Anterior, procurorul-şef al Parchetului European (EPPO) Laura Codruţa Kovesi a anunţat că ia în calcul posibilitatea sesizării Comisiei Europene pentru activarea mecanismului de condiţionarea a fondurilor europene de statul de drept în România din cauza modului în care a fost transpusă directiva privind avertizorii de integritate.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. adica a "sifonarilor" UE.

    S c cret 

    Cică România stat suveran.

    1. Prostii : daca nici Austria si Belgia nu mai sunt state suverane atunci probabil Rusia si Corea de Nord.

      Dar asa suntem noi tafnosi , cu noi are ce are lumea. 

    UE s-a transformat deja în uniunea sovietică europeană vopsită în loc de roșu cu albastru.

    "avertizorii" sunt de fapt turnătorii din epoca comunistă. 

    1. ”Avertizorii de integritate, adică persoanele care raportează (în cadrul organizației respective sau unei autorități externe) sau divulgă (publicului) informații privind un fapt ilegal obținute într-un context profesional, ajută la prevenirea prejudiciilor și la detectarea amenințării sau a prejudicierii interesului public. Dacă nu ar face acest lucru, este probabil că informațiile respective nu ar ieși la iveală.”

      Daca tot esti familiarizat cu turnatorii din epoca comunista ai suficiente informatii sa iti dai seama ca se ocupau cu altceva. 

    Incet,incet

    poate ne trezim si noi

    si ne uitam si la interesele NATIONALE  

    1. Adica interesul National e sa inchidem ochii si sa-i lasam in continuare sa fure pe netrebnicii care conduc?

      si aia platiti cu bani grei pentru asta ce fac ? odihnitu-le !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0142
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7419
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.1673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro