CFR SA a lansat licitaţia pentru lucrări de reparaţii la Podul Constanţa

I.I.
Companii #Construcţii / 5 aprilie 2019

CFR SA a lansat licitaţia pentru lucrări de reparaţii la Podul Constanţa

Compania care administrează reţeaua de căi ferate din România, CFR SA, a anunţat, vineri, că a fost lansată licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de reparaţii şi consolidare a podului de cale ferată aflat în Bucureşti, pe magistrala Bucureşti - Constanţa, contract estimat la 3,5 milioane lei (740.000 euro), fără TVA.

Podul Constanţa, situat în Bucureşti, la intersecţia dintre Calea Griviţei şi Şoseaua Chitilei, se află într-o stare avansată de degradare.

Din valoarea totală estimată a contractului, 101.175 lei sunt pentru servicii de proiectare şi 3,39 milioane lei pentru execuţia lucrărilor, sursa de finanţare fiind asigurată de la bugetul de stat.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 7 mai, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15.30.

Durata contractului este de 8 luni de la semnare, din care 2 luni pentru proiectare şi 6 luni pentru execuţie, la care se adaugă perioadă de garanţie a lucrărilor de 10 ani.

"Dat fiind faptul că podul feroviar de la km 4 reprezintă un obiectiv de utilitate publică, cu o importanţă deosebită atât pentru traficul feroviar, cât şi pentru cel rutier, CFR SA a analizat şi a stabilit un program de lucrări astfel încât, în perioada execuţiei, să nu intervină modificări majore de trafic nici în circulaţia trenurilor, nici în circulaţia rutieră", se arată în comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6420
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1332
Gram de aur (XAU)Gram de aur594.6297

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb