China a pus 1,5 miliarde de dolari într-un fond care caută investiţii şi în România

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 martie 2015

China a pus 1,5 miliarde de dolari într-un fond care caută investiţii şi în România

Fondul CEE Equity Partners, în care Banca de Export-Import a Chinei a plasat 1,5 miliarde de dolari, caută urgent investiţii în Europa Centrală şi de Est, vizând şi România.

Chinezii se întâlnesc săptămânal cu fondul, stabilit în Varşovia, să analizeze oportunităţile de investiţii, potrivit Financial Times.

Deşi directorul de investiţii Rafal Andrzejewski spune că are control total asupra cheltuirii banilor, el are drept sarcină să găsească investiţii în infrastructură, telecom, energie, producţie specializată, pe termen de şapte - nouă ani.

Fondul trebuie să găsească cel puţin câte un proiect în fiecare dintre cele 16 ţări din regiune (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia, Slovenia).

Fondul, care din septembrie a făcut patru investiţii - în Polonia şi Ungaria -, face parte din eforturile chinezilor să genereze randamente în Europa Centrală şi de Est.

China a investit deja peste 2 miliarde de dolari în Serbia şi 1,5 miliarde de euro pentru modernizarea căii ferate dintre Belgrad şi Budapesta. Noi autostrăzi în Muntenegru şi Macedonia sunt finanţare cu peste 1 miliard de euro din Beijing.

"Chinezii consideră că aceasta (n.r. fondul de investiţii) este o bună ocazie să testeze apele", spune domnul Andrzejewski, potrivit publicaţiei citate, care adugă că majoritatea investiţiilor lor până acum au fost făcute în Africa, iar acum se extind în America de Sud şi Europa de Est.

Domnia sa a mai spus: "Asta izvorăşte din faptul că ei au companii gigant care se concentrază pe piaţa locală. La un moment dat, creşterea pe piaţa locală va încetini".

Fondul urmăreşte să să creeze bunăvoinţă în rândul companiilor europene, care pot fi sceptice cu privire la capitalul asiatic.

Reputaţia investitorilor chinezi în Polonia a suferit o lovitură puternică în 2011, când Polonia a anulat un contract controversat pentru o autostradă cu constructorul China Overseas Engineering Group (COVEC), după o dispută pe tema unor neplăţi.

În ţara noastră, investitorii chinezi ar fi fost interesaţi de preluarea activelor Enel România, de înfiinţarea unui grup energetic la Rovinari, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, Oltchim. Deocamdată, însă, nu s-a concretizat nimic.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. DIn nefericire oportunitatile de afaceri din Romania tind spre zero. Privita prin ochii unui Chinez, Romania este o tara preponderent agrara a carei singur punct tentatn este ca se afla in uniunea europeana si marfurile produse in Romania nu au bariere vamale. Fata de Romania de acum 30 de ani producatoare de utilaj greu, electronice, chimicale, fibre si fire, Romania a ramas doar o caricatura. Acum 30 de ani exportam calculatoare in China .... Acum....

    1. sa investeasca in sif sau in cesiunea de drepturi pt. titluri de proprietate despagubite!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

20 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9481
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2275
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5341
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7761
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.0731

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Codul comercial român
energynomics.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro