CIA, dată în judecată de jurnalişti care l-au vizitat pe Julian Assange la ambasada Ecuadorului la Londra

F.D.
Internaţional / 15 august

CIA, dată în judecată de jurnalişti care l-au vizitat pe Julian Assange la ambasada Ecuadorului la Londra

Un grup de jurnalişti şi avocaţi au dat în judecată Agenţia Centrală de Informaţii din SUA (CIA) şi pe fostul ei director Mike Pompeo sub acuzaţia că aceştia i-au spionat atunci când jurnaliştii l-au vizitat pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, în perioada în care acesta era refugiat în sediul ambasadei Ecuadorului la Londra, informează Reuters, conform Agerpres.

Reclamanţii susţin că CIA în timpul mandatului lui Mike Pompeo a încălcat dreptul la intimitate al respectivilor jurnalişti şi avocaţi americani. Printre aceştia se află jurnaliştii Charles Glass şi John Goetz şi avocatele Margaret Kunstler şi Deborah

Hrbek, care l-au reprezentat pe Assange.

În plângere se afirmă că, înaintea vizitei lor la Assange, jurnaliştilor şi avocaţilor respectivi li s-a cerut să predea echipamentele electronice companiei private Undercover Global S.L., care la acea vreme asigura securitatea ambasadei Ecuadorului la Londra.

Assange a fost inculpat în SUA în mai 2019 pentru 18 capete de acuzare pentru ''spionaj'', în baza unei legi votate în 1917 pentru a împiedica divulgarea de informaţii secrete în timp de război.

Autorităţile americane, care consideră că Julian Assange că nu este nici jurnalist, nici editor de presă, îl acuză că a pus în pericol agenţi şi surse militare.

Fondatorul WikiLeaks a fost arestat de poliţia britanică în 2019, după ce se refugiase timp de şapte ani în sediul ambasadei Ecuadorului la Londra.

Julian Assange a făcut apel la Înalta Curte din Londra pentru a bloca extrădarea sa către SUA.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Assange "asta" este un fel de Navalny al occidentaloizilor?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro