"Citigroup" negociază vânzarea de obligaţiuni şi credite de aproximativ 12 miliarde de dolari

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 aprilie 2008

"Citigroup" Inc., cea mai mare bancă din Statele Unite, poartă negocieri pentru vânzarea de împrumuturi cu grad mare de îndatorare şi obligaţiuni în valoare de aproximativ 12 miliarde de dolari unui grup de firme private, susţin surse apropiate băncii, citate de agenţiile de presă străine. Sursele afirmă că vânzarea se va face către firmele "Apollo Management" LP, "Blackstone Group" LP şi TPG Inc., la un preţ mediu de circa 90 de cenţi pentru un dolar. Potrivit surselor citate, "Apollo" va cumpăra jumătate din datorii, în timp ce "Blackstone Group" LP şi TPG vor prelua fiecare câte un sfert din datorii. Afacerea s-ar putea încheia până la prezentarea rezultatelor băncii pe primul trimestru al anului, în 18 aprilie.

Reprezentanţii "Citigroup", "Apollo", "Blackstone" şi TPG au refuzat să comenteze pe marginea acestor informaţii, însă posibila vânzare a mai fost anunţată de Financial Times şi Wall Street Journal.

Vânzarea ar ajuta banca să-şi limiteze pierderile suferite din cauza crizei creditelor ipotecare, care se ridicau la 43 de miliarde de dolari la sfârşitul anului trecut.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2542
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.2649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb