CNBC: SUA analizează extinderea programului de partajare nucleară; Ce înseamnă acest lucru pentru companiile de apărare

A.I.
Ziarul BURSA #Politică / 3 iunie

CNBC: SUA analizează extinderea programului de partajare nucleară; Ce înseamnă acest lucru pentru companiile de apărare

Dan Coatsworth, AJ Bell: ”Creşterea capacităţii nucleare în Europa ar necesita un număr mai mare de aeronave cu dublă capacitate, precum F-35”

Statele Unite analizează posibilitatea extinderii capacităţii de găzduire a armelor nucleare pe teritoriul unor state europene membre NATO, prin includerea unor noi participanţi în actualul sistem de partajare nucleară al alianţei, potrivit unor informaţii publicate de Financial Times, care citează surse familiarizate cu situaţia, scrie CNBC.

În prezent, sistemul de partajare nucleară al NATO include şase state membre - Marea Britanie, Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Turcia - ce sunt autorizate să găzduiască aeronave americane cu dublă capacitate, proiectate atât pentru misiuni convenţionale, cât şi pentru transportul armelor nucleare. Analiştii apreciază că o eventuală extindere a acestui program către alte state europene membre ale NATO poate genera beneficii pentru companiile din industria de apărare implicate în producţia, întreţinerea şi furnizarea de componente pentru aceste aeronave, inclusiv BAE Systems, Lockheed Martin şi Rolls-Royce, mai notează CNBC.

Surse familiarizate cu discuţiile au declarat că state de pe flancul estic al NATO, precum Polonia şi unele ţări baltice, ar fi interesate să găzduiască bombardiere capabile să transporte arme nucleare. Potrivit Financial Times, aceste state se numără printre beneficiarii angajamentului anunţat luna trecută de preşedintele Donald Trump privind desfăşurarea a mii de militari suplimentari în regiune.

Discuţiile privind extinderea programului au loc într-un context în care administraţia de la Washington urmăreşte reducerea contribuţiei sale la apărarea convenţională a Europei, în timp ce aliaţii europeni încearcă să îşi consolideze propriile capacităţi militare prin creşterea bugetelor de apărare, pe fondul incertitudinilor legate de angajamentul pe termen lung al SUA faţă de NATO, conform CNBC.

Un oficial al alianţei a declarat pentru publicaţia americană că NATO ”monitorizează în permanenţă” mediul de securitate şi ”se adaptează atunci când este necesar”.

”Procesul de evaluare şi, eventual, de adaptare a strategiei de descurajare nucleară a NATO se desfăşoară de mai mulţi ani şi nu este legat de vreo decizie a Statelor Unite de a-şi modifica prezenţa militară convenţională în Europa”, a precizat oficialul, conform CNBC.

Dan Coatsworth, director de analiză a pieţelor la compania britanică de servicii financiare AJ Bell, susţine că extinderea desfăşurării de arme nucleare în Europa ar necesita un număr mai mare de aeronave cu dublă capacitate, precum F-35, care pot transporta atât armament nuclear, cât şi convenţional.

Coatsworth a punctat că Marea Britanie este un ”actor major” în lanţul global de aprovizionare pentru aeronavele F-35, evidenţiind companii precum BAE Systems, Cobham, Qinetiq şi Rolls-Royce. În afara Regatului Unit, printre producătorii şi furnizorii implicaţi în programul F-35 se numără şi companiile americane Lockheed Martin, Northrop Grumman şi RTX, mai notează CNBC.

”Costurile asociate acestor aeronave sunt foarte ridicate, atât în ceea ce priveşte achiziţia şi operarea, cât şi întreţinerea lor pe termen lung. În consecinţă, extinderea capacităţilor nucleare în Europa ar putea deschide oportunităţi substanţiale de afaceri pentru multe companii şi poate conduce la crearea unui număr mare de noi locuri de muncă”, a afirmat Coatsworth, conform agenţiei americane.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a promis săptămâna trecută consolidarea capacităţii de reacţie a alianţei pentru a ”descuraja şi respinge orice ameninţare”, după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuinţe din România, stat membru al NATO şi al Uniunii Europene.

”NATO este pregătită să apere fiecare centimetru din teritoriul aliat”, a scris Mark Rutte într-o postare pe o reţea socială, calificând comportamentul Rusiei drept ”iresponsabil” şi ”un pericol pentru noi toţi”, scrie CNBC.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Ce nu va este clar?

    O drona sovietica adusa din Iran, pe spatele catirului de povara, a lovit un bloc la granița. Și iată cum înarmarea nucleara este acum devenita obligatorie. O pot face și nemții ca și ucrainienii în cel mai scurt timp posibil. Nu au nevoie de americani. Francezii au deja "castanele" lor nucleare și nu mare ne-ar fi mirarea Dacă N. Dan ar accepta oferta francilor.  

    1. Tu ai acceptat-o pe cea a Rusiei?!

    E o abureala care serveste intereselor industrial militare, ca odata extinse aceste capabilitati in Europa, bazele respective devin CU ADEVARAT TINTE LEGITIME in Europa! Plus ca, se incalca alte tratate cu Rusia care prevedeau ca Nato s a angajat sa NU extinda capabilitatile nucleare in statele fost comuniste, foste membre in tratatul de la Varsovia. Deci ridica si aceasta modica bariera anterioara legat de restringerea nucleara, asa ca e chiar posibil sa angajeze Europa intr o devastare nucleara (continent mic, radiatiile nu tin cont de granite). E contributia spre distrugere a maleficului Rutte, ca el e cel ce a stationapt arme nucleare in Tarile de jos!! Olandap are o treime din suprafata sub nivelul marii, la un bombardpament capd digurile si e apocalipsa :asta a facut Rutte pt ei si acum vrea sa extinda filizofia razboiului si la ceilalti!

    1. SI totusi, nici o tara nucleara nu a fost atacata pana acum.

      Dacă șeful tău Puțin ameninta non stop pe toată lumea, ce să facă restul?

      Să stea în patru labe? 

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
aages.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2386
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6624
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0478
Gram de aur (XAU)Gram de aur618.2179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb