Preluarea controlului asupra ambelor camere ale Congresului Statelor Unite de către Partidul Democrat creşte riscurile de tensiuni în relaţiile cu China în privinţa Taiwanului şi accelerează concurenţa în domeniul tehnologic, relevă o analiză publicată de postul financiar CNBC. Deşi noii parlamentari îşi vor începe mandatele în luna ianuarie, preşedintele american Donald Trump şi liderul chinez Xi Jinping încearcă să menţină un armistiţiu fragil prin două întrevederi programate la Shenzhen şi Miami, în timp ce democraţii urmăresc eliminarea tarifelor vamale instituite de administraţia republicană pentru a tempera inflaţia internă. „În calitate de preşedinte aflat la final de mandat («lame duck»), care se concentrează din ce în ce mai mult pe propria moştenire politică mai degrabă decât pe succesul Partidului Republican, Trump ar putea rezista presiunilor crescute pentru o confruntare cu China şi îşi va continua căutarea «stabilităţii strategice»”, a afirmat Gabriel Wildau, director general la compania de consultanţă Teneo, citat de CNBC.
Dosarul taiwanez rămâne cel mai sensibil punct geopolitic, mai ales în condiţiile în care insula găzduieşte compania TSMC, producătorul de semiconductori esenţial pentru marile corporaţii americane precum Nvidia, arată canalul de ştiri. „În ansamblu, ca urmare a alegerilor de la jumătatea mandatului, democraţii ar putea împinge politica SUA faţă de China într-o direcţie mai dură («hawkish») prin audieri şi legislaţie, în special pe teme de securitate economică şi Taiwan”, a declarat Scott Kennedy, consilier senior la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS). La rândul său, George Chen, partener în cadrul The Asia Group, a subliniat că „Taiwanul rămâne cea mai periculoasă problemă în relaţiile dintre SUA şi China şi, în opinia mea, domeniul în care un Congres democrat are cele mai mari şanse să sfideze Beijingul”. Oficialul a atras atenţia asupra modului în care parlamentul american a acţionat istoric: „Congresul şi-a demonstrat în mod repetat disponibilitatea de a urmări iniţiative legate de Taiwan chiar şi atunci când administraţiile sunt mai prudente”.
Pe segmentul tehnologiei, o majoritate democrată la Washington ar putea impune noi restricţii comerciale Beijingului, indiferent de contactele directe dintre preşedinţii celor două puteri economice, menţionează CNBC. George Chen a precizat că există un consens transpartinic conform căruia „avansul tehnologic al Americii nu ar trebui utilizat pentru a consolida capacităţile militare sau strategice ale Chinei”, adăugând: „Drept urmare, Beijingul ar putea descoperi că tehnologia devine o sursă tot mai mare de fricţiuni, chiar dacă Trump şi Xi continuă să menţină o diplomaţie la nivel înalt relativ cordială”. Totodată, evoluţia pieţei este strâns legată de aşteptările investitorilor faţă de noile tehnologii generative. „Există multă incertitudine cu privire la cât de mult poate oferi inteligenţa artificială pentru SUA sau pentru China”, a declarat Liqian Ren, reprezentantă a firmei WisdomTree, pentru canalul de televiziune CNBC.
























































Opinia Cititorului