Comerţul global a înregistrat cea mai mare scădere anuală din ultimii trei ani

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 26 septembrie 2023

Comerţul global a înregistrat cea mai mare scădere anuală din ultimii trei ani
Călin Rechea

Volumul comerţului global şi-a accelerat scăderea anuală în iulie 2023, până la 3,2%, cea mai mare din ultimii trei ani, de la 2,4% în luna precedentă, conform ultimului raport World Trade Monitor al institutului olandez CPB (www. cpb.nl) (vezi graficul). A patra scădere anuală consecutivă a avut loc pe fondul unui nou declin lunar de 0,6%.

Importurile globale şi-au accelerat scăderea anuală până la 3,8%, de la 3,3%, pe fondul unei scăderi lunare de 0,6%, iar exporturile şi-au accelerat scăderea anuală până la 2,5%, de la 1,3%, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,7%.

Volumul schimburilor comerciale de la nivelul economiilor emergente a scăzut cu o rată anuală de 3,2%, după o scădere de 1,8% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 1,7%, iar volumul schimburilor comerciale de la nivelul economiilor avansate şi-a accelerat scăderea anuală până la 3,1%, de la 2,6%, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,1%.

Importurile economiilor avansate şi-au menţinut scăderea anuală la 4,3% în iulie 2023, pe fondul unei stagnări lunare, iar exporturile au scăzut cu o rată anuală de 1,9%, după o scădere de 0,7% în luna precedentă, în condiţiile unui declin lunar de 0,1%.

La nivelul economiilor emergente, importurile au scăzut cu o rată anuală de 2,7%, după o scădere de 1,1% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 1,7%, in timp ce exporturile şi-au accelerat declinul anual până la 3,7%, de la 2,5% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,7%.

Schimburile comerciale ale Chinei au înregistrat o scădere anuală de 1,5% în iulie 2023, după o creştere de 3% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 4%. Exporturile celei mai mari economii din Asia şi-au accelerat declinul anual până la 4,8%, de la 1,3%, pe fondul unei scăderi lunare de 2,9%, iar importurile şi-au temperat creşterea anuală până la 2,2%, de la 7,9%, în condiţiile unei scăderi lunare de 5,2%.

La nivelul economiilor emergente din Asia, exclusiv China, s-a înregistrat o temperare a declinului anual al schimburilor comerciale, până la 7,7%, de la 9,3%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%. Volumul exporturilor a scăzut cu o rată anuală de 7,7%, după o scădere de 8%, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,9%, iar volumul importurilor a scăzut cu o rată anuală de 7,7%, după un declin de 10,5%, pe fondul unui avans lunar de 1,9%.

Volumul schimburilor comerciale din Europa Centrală şi de Est şi din Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi-a accelerat creşterea anuală în iulie 2023 până la 8,6%, de la 5,5%, pe fondul unei scăderi lunare de 0,4%. Volumul exporturilor şi-a accelerat creştere anuală până la 10,5%, de la 5,5%, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,9%, iar importurile şi-au accelerat creşterea anuală până la 6%, de la 5,6%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%.

Indicele volumului schimburilor comerciale din zona euro a scăzut cu o rată anuală de 2,5%, după o scădere de 2,8% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 0,3%. Importurile au scăzut cu o rată anuală de 3,2%, după o scădere de 3,8%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%, iar exporturile şi-au accelerat scăderea anuală până la 1,9%, de la 1,7%, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,9%.

Schimburile comerciale ale Statelor Unite au crescut cu o rată lunară de 1,6%, după un declin de 0,3% în luna anterioară, pe fondul creşterii exporturilor cu 1,2% şi a creşterii importurilor cu 1,9%. Scăderea anuală s-a temperat până la 0,6%, de la 0,7%, în condiţiile unei scăderi anuale de 0,6% a exporturilor şi a unei scăderi anuale de 0,6% a importurilor.

Volumul schimburilor comerciale ale Japoniei a scăzut cu o rată anuală de 1,1%, după o scădere de 1,9% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,5%. Exporturile şi-au accelerat creştere anuală până la 2%, de la 1,1%, pe fondul unei creşteri lunare de 1,4%, iar importurile au scăzut cu o rată anuală de 3,9%, după o scădere de 4,7%, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,7%.

Dinamica schimburilor comerciale din America Latină a fost influenţată mai ales de importuri. Acestea au înregistrat o scădere lunară de 1,2%, după un declin de 1,3% în luna precedentă, iar scăderea anuală s-a accelerat până la 8,1%, de la 5,4%. Volumul total al schimburilor comerciale a înregistrat o scădere anuală de 5,4%, după o scădere de 3,8%, pe fondul unei scăderi lunare de 0,8%, în condiţiile în care exporturile au scăzut cu o rată anuală de 2,8%, după o scădere de 2,1%, în urma unei scăderi lunare de 0,3%.

Datele institutului olandez CPB mai arată o creştere anuală de 0,5% a producţiei industriale globale în luna iulie 2023, după o creştere de 0,7% în luna anterioară, pe fondul unui declin lunar de 0,1%.

La nivelul economiilor dezvoltate, producţia industrială şi-a accelerat scăderea anuală până la 1,7%, de la 1,6% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,3%.

Creşterea anuală la nivelul economiilor emergente a fost de 2,6%, după un avans de 2,8% în luna precedentă, în condiţiile unei stagnări lunare, pe fondul unei scăderi lunare de 0,2% a producţiei industriale din Europa Centrală şi de Est, a unui avans lunar de 0,2% în China şi a unei creşteri lunare de 1,7% în economiile emergente din Asia, exclusiv China.

În timp ce producţia industrială din zona euro şi-a accelerat scăderea anuală până la 2,1%, de la 1,8% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,9%, producţia industrială din SUA a stagnat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul unei creşteri lunare de 0,7%.

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb