Comitetul Reprezentanţilor FP: Reluarea selecţiei administratorului ar aduce doar riscuri şi incertitudine

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 septembrie

Ilustraţie concepută de MAKE

Ilustraţie concepută de MAKE

Ilinca von Derenthall: ”Este foarte important ca aceia care recomandă oportunităţi de investiţii să aibă cunoştinţe despre piaţa din România; acesta a fost un criteriu care a diferenţiat foarte mult cei doi candidaţi, nu structura juridică”

Alin Andrieş: ”Existenţa unui Comitet al Reprezentanţilor funcţional este vitală în cazul în care se decide reluarea procesului de selecţie”

”În cazul în care cei patru membri actuali ai Comitetului sunt eliberaţi din funcţie, iar al cincilea nu este numit, există riscul să rămânem fără niciun membru, situaţie care nu este prevăzută în statut”, a afirmat Andrieş

Reluarea procesului de selecţie a administratorului Fondului Proprietatea nu ar avea alt rezultat decât cel al procesului demarat în urmă cu doi ani, ci, dimpotrivă, a spus ieri Ilinca von Derenthall, membru al Comitetului Reprezentanţilor FP, cu ocazia unei videoconferinţe, susţinută înaintea adunării acţionarilor fondului de la începutul săptămânii viitoare.

În primăvara acestui an, Comitetul Reprezentanţilor FP a anunţat selectarea parteneriatului dintre IRE AIFM HUB din Luxemburg şi Impetum Management - sub denumirea ROCA FP - drept candidat preferat pentru administrarea fondului, opţiune criticată încă de la început de un grup de acţionari minoritari, care au reclamat o lipsă de transparenţă a procesului.

Ilinca von Derenthall a afirmat, ieri: ”Pe parcursul procesului de selecţie, am văzut că, după ieşirea de la Hidroelectrica, Fondul Proprietatea nu a generat interes internaţional. Am lansat foarte multe cereri de ofertă şi am primit câteva răspunsuri. În final, am avut două expresii de interes, am fost mulţumiţi că putem avea competitivitate şi am mers pe acestea două până la capăt. Din punctul nostru de vedere, ca profesionişti, nu credem că reluarea acestui proces de selecţie ar avea alt rezultat decât în urmă cu doi ani, ci, dimpotrivă. După toate discuţiile şi toate luminile puse pe acest proces şi pe potenţialii câştigători ai acestei selecţii, riscăm să nu avem niciun interes. Să nu uităm că niciun manager de fond din România nu a participat la selecţie. Nu văd de ce acum, când riscul reputaţional este mult mai mare decât în urmă cu doi ani, am avea alt rezultat al procesului”.

Grupul de acţionari a solicitat revocarea tuturor celor patru membri ai Comitetului Reprezentanţilor, punct ce se află pe ordinea de zi a adunării ce va avea loc în data de 29 septembrie.

”Comitetul este cel care face selecţia şi, în cazul în care s-ar aproba revocarea, fondul ar rămâne fără guvernanţă”, a spus Ilinca von Derenthall, adăugând: ”În acel moment, automat, ar trebui prelungit mandatul actualului management, pentru că fondul nu poate să rămână fără manager. Fie se acordă un mandat nou, fie se prelungeşte actualul mandat, în nişte condiţii foarte scumpe pentru Fondul Proprietatea. Mult mai scumpe decât orice ofertă care este pe masă. În cazul în care se reia procesul de selecţie, managerul de fond care ar avea un mandat interimar trebuie să convoace încă o adunare a acţionarilor, care să nominalizeze şi să aleagă un nou Comitet al Reprezentanţilor, care, la rândul său, să demareze un nou proces de selecţie. De aici rezultă o perioadă foarte lungă de incertitudine, care nu poate avea un efect benefic asupra valorii Fondului Proprietatea şi care ar putea dăuna tuturor acţionarilor din FP, nu numai celor care au cerut această mişcare. Trebuie să ne gândim şi la ce înseamnă acest val de cereri şi modul în care interacţionează între ele”.

În opinia membrului Comitetului Reprezentanţilor FP, modul în care se poate asigura continuitatea funcţionării fondului este prin acordarea unui mandat clar, fie unui nou manager, fie managerului actual. ”Noi am propus o soluţie, iar acţionarii pot să aleagă soluţia noastră sau să menţină Franklin Templeton. Păstrarea Comitetului Reprezentanţilor este cea mai bună opţiune (...). Părerea mea este că acţionarii trebuie să analizeze cu atenţie cum interacţionează posibilităţile de pe ordinea de zi şi să se întrebe dacă prelungirea incertitudinii şi o eventuală lipsă de guvernanţă nu sunt, cumva, în detrimentul lor”, a spus Ilinca von Derenthall.

Alin Andrieş: ”Acţionarii au dreptul să decidă în funcţie de ceea ce consideră că este adecvat strategiei şi obiectivelor lor individuale, dar trebuie să ţină cont de implicaţiile măsurilor asupra Fondului Proprietatea, în ansamblu”

Alin Andrieş, de asemenea membru în Comitetul Reprezentanţilor FP, a atras atenţia că boardul nu are rol decizional.

”Drepturile acţionarilor sunt protejate prin existenţa Comitetului Reprezentanţilor, care analizează, oferă puncte de vedere şi informează acţionarii. Comitetul este format din cinci membri, iar pe ordinea de zi există un punct privind alegerea unui nou membru al boardului. În cazul în care cei patru membri actuali sunt eliberaţi din funcţie şi al cincilea nu este numit - pentru că, în trecut, am avut cazuri când un membru a fost ales la a treia adunare a acţionarilor - putem să rămânem fără niciun membru, ceea ce nu este prevăzut în statut. Există doar situaţia în care un membru este eliberat din funcţie sau pleacă prin demisie - am avut două demisii în ultimii doi ani - dar comitetul poate funcţiona cu un număr redus de membri, atât timp cât sunt suficienţi. Noi am întrebat consultanţii juridici ce se întâmplă dacă rămânem fără membri şi nu au ştiut ce să răspundă, pentru că nu există această situaţie în statut”.

Alin Andrieş a subliniat că existenţa unui Comitet al Reprezentanţilor funcţional este vitală în cazul în care se decide reluarea procesului de selecţie.

”Atât acţionarii minoritari, cât şi Ministerul Finanţelor au propus reluarea procesului, iar dacă se alege varianta cu termen limită şi un anumit buget, procesul nu poate fi demarat fără un comitet funcţional. Este important de menţionat că acţionarii au dreptul să decidă în funcţie de ceea ce consideră, potrivit strategiei şi obiectivelor lor individuale, dar trebuie să ţină cont de implicaţiile acestor măsuri asupra Fondului Proprietatea, în ansamblu”, a spus Andrieş.

De ce nu a fost publicat numele celuilalt candidat selectat pentru administrarea FP?

Comitetul Reprezentanţilor Fondului Proprietatea a anunţat, în luna martie a acestui an, că un Administrator de Fonduri de Investiţii Alternative (AFIA) cu sediul în Luxemburg, în parteneriat cu un administrator global de active de infrastructură, precum şi un AFIA cu sediul în Luxemburg, în parteneriat cu o firmă românească de consultanţă în administrarea activelor, sunt în cursa pentru postul de administrator al FP. Ulterior, boardul a anunţat drept candidat preferat parteneriatul dintre IRE şi Impetum, dar nu a dezvăluit numele celuilalt candidat - AFIA cu sediul în Luxemburg, în parteneriat cu un administrator global de active de infrastructură.

Alin Andrieş a precizat că toţi candidaţii pentru administrarea fondului, inclusiv ROCA FP, au cerut ca procesul să se desfăşoare în condiţii de confidenţialitate. ”A fost o precondiţie a tuturor celor care şi-au manifestat interesul, ca numele să fie făcut public doar în cazul în care vor fi declaraţi drept candidaţi preferaţi. Pentru că există un risc reputaţional pentru ceilalţi candidaţi (...) este ca şi cum au ieşit din cursă. A existat această condiţie şi, de aceea, noi, până când nu am ales candidatul preferat pe care să-l supunem la vot acţionarilor, nu am făcut public niciun nume. Inclusiv ROCA, în documentele trimise, a solicitat ca numele să nu-i fie menţionat. Acesta este standardul în ceea ce înseamnă selectarea de manageri şi proceduri competitive - numele să nu fie făcut public decât în cazul în care sunt declaraţi drept candidaţi preferaţi”, a spus membrul Comitetului FP.

Ilinca von Derenthall a afirmat că boardul a avut mandatul de a propune un nou manager pentru fond, nu mai multe variante. ”Doi candidaţi au intrat în etapa prefinală - care este o etapă de analiză - în care am avut misiunea de a selecta un candidat preferat (...). Aşa ne-am interpretat misiunea: de a alege în mod competitiv un candidat pe care să-l propunem în adunarea generală a acţionarilor, nu să dăm o listă de candidaţi. Evaluarea a fost făcută, evident, conform matricei de selecţie, conform unor interviuri, având în vedere sfaturile consultanţilor noştri; s-a realizat o analiză de due diligence, o analiză reputaţională şi alte etape, inclusiv negocierea părţii financiare. Am respectat etapele acestui proces”, a spus Ilinca von Derenthall.

Alin Andrieş: ”IRE AIFM este un administrator autorizat în Luxemburg, ce are dreptul să administreze fonduri de investiţii alternative pe baza paşaportului european”

Administratorul Fondului Proprietatea, în cazul în care varianta propusă va fi aprobată de acţionari, va fi IRE AIFM, care este un administrator de fonduri autorizat în Luxemburg, ce are dreptul să administreze fonduri de investiţii alternative pe baza paşaportului european, a afirmat Alin Andrieş.

”Aceasta a fost o condiţie de eligibilitate, iar avocaţii pe care i-am avut consideră că această structură este eligibilă şi nu are nevoie de autorizări suplimentare pentru a administra Fondul Proprietatea. Administratorul unic al FP, propus acţionarilor în vederea aprobării, este IRE, iar consorţiul reprezintă un parteneriat de consultanţă, în sensul că Impetum va oferi consultanţă pe partea investiţională. Tot ce ţine de decizia investiţională, partea de management al riscului, partea de compliance, este sarcina şi obligaţia administratorului de fond, care este reglementat conform legislaţiei europene şi autorizat în Luxemburg”, a spus Alin Andrieş.

Ilinca von Derenthall a punctat că celălalt candidat (Administratorul de Fonduri de Investiţii Alternative în parteneriat cu un administrator global de active de infrastructură) ar fi avut o structură similară - cu o echipă care ar fi analizat posibilităţile de investiţii, împreună cu o structură de tip AIFM din Luxemburg, care ar fi asigurat funcţiile de management al riscului, compliance, inclusiv un Comitet de Investiţii. ”Diferenţa a fost făcută de faptul că noi am cerut expertiză locală. Fiind vorba despre Fondul Proprietatea, este foarte important ca cei care analizează şi recomandă oportunităţi de investiţii să aibă cunoştinţe despre piaţa din România. Acesta a fost un criteriu care a diferenţiat foarte mult cei doi candidaţi, nu structura juridică”, a afirmat membrul boardului FP.

Alegerea ROCA FP, în calitate de administrator al fondului, cu un mandat de patru ani, sau reînnoirea mandatului Franklin Templeton vor fi supuse votului acţionarilor la adunarea din data de 29 septembrie. Există şi opţiunea anulării actualului proces de selecţie al administratorului şi demarării unui nou proces, în anumite condiţii, alături de întocmirea unui raport comparativ privind primele trei oferte rezultate în urma noului proces şi prezentarea acestuia către acţionari pentru supunerea la vot. Numirea unui membru al Comitetului Reprezentanţilor FP şi distribuirea sumei de 37,2 milioane lei ca dividende sunt alte puncte aflate pe ordinea de zi.

Opinia Cititorului ( 58 )

  1. Un Administrator de bloc ar face fata cu brio cerintelor momentului

    1. La șomaj cu securistoizii incompetenti

    La vot, toată lumea la vot!

    1. eVote!!!

    Numai minciuni. Toată lumea știe cine este celălalt candidat, Amber, care nu a ținut secret nimic, in schimb ei au ales un candidat de bloc, cu capital de 400 de mii de euro. Au ales candidatul și după aia au început să facă documente justificative

    1. Și au ales candidatul de bloc IRE, pentru că Impetum este atât de varza că nu ar fi trecut niciun test de diligenta, au venit după termenul limita schimbând pe Impetum cu IRE, o mizerie de nedescris

    Ce risc și ce incertitudine?!?! Rămâne Templeton până se face un proces corect de către niște oameni corecți. Nu e niciun risc! Riscul este sa dai Fondul pe mâna unora care îl vor face praf

    1. De ce ar fi mai scumpă administrarea Franklin Templeton? Cu cat ar fi mai scumpă și cat ar costa de fapt? Cel mai mult deranjează schimbarea strategiei fondului. De ce nu a fost buna administrarea FT când acționarii au primit dividende și au fost răscumpărări de capital? De ce nu se dau informații despre potențialul de profit al companiilor deținute de FP și depre posibilitatea listării acestora? De ce nimeni nu răspunde la astfel de întrebări?

    FP nu are nevoie de un Comitet de investiții deoarece nu-și propune investiții precum siturile. Administratorul și CR ar trebui să se preocupe de situația financiară din transporturi și să negocieze listări. Activele pe care le deține sunt valoroase dar nu sunt suficient de bine administrate în sensul ca nu sunt capabile să producă profit. În mod normal în această situație ar trebui schimbată conducerea , vândute sau desființate.

    1. Au produs profit activele din portofoliu, din el s-au platit dividende si s-au facut rascumparari. Dar scopul infintarii FP a fost sa-i despagubeasca pe cei care le-au fost confiscate averile de catre comunisti. Pe de alta parte FP a avut un merit in privatizarea intreprinderilor de stat din portofoliu si aducerea la BVB. Hidroelectrica, inainte de asi vinde FP participatia, a fost in insolventa iar acum este una din cele mai puternice companii datorita unei conduceri transparente. Acest exemplu trebuie sa se repete si cu celelalte companii ramase in Portofoliu FP pana la dizolvare. Astfel toti cei implicati castiga!

      carora!

      a-si

    Cea mai buna soluție este sa rămână actualul administrator, F Tenoleton, dacă a adus valoare acționarilor. De ce e nevoie de comitetul reprezentanților?

    Ce imi place de domnii astia de la FP. Pana acum au tacut din gura, numarau zilele, numarau banutii, faceau doom scrolling toata ziua cautand vacante, resorturi si sampanii. I-a durut fix in Bora Bora de noi. Un fel de "Let them eat brioche". Acum treaba a devenit serioasa si si-au pus in cap sa ne arate ce nasoala ar fi viata de actionar fara domniile lor.

    tremura sobolanii...

    ilinca treci la munca, 

    1. Nu au venit cu soluții, nu au venit cu idei, alternative. Cu cat au cheltuit mai mulți bani cu atât soluția F Templeton devenea și ieftină!

      sobolanul cand e incoltit scoate ghearele

      Aici e vorba de manichiura. Doamna isi face manichiura la Viena.

      E o von. Cam pe aceeasi filiera ca alta minune: Ramona-Ioana Bruynseels. 

    I-am vazut pe ROCA si IMPETUM in conferinte si interviuri, sunt romani adevarati, niste profesionisti desavarsiti si oameni de mare onoare. Ii votez cu amandoua mainile!

    Haterii nu au nicio sansa, Cionca si Vizentaler SUNT PE VAL, toate fondurile de pensii ii sustin! NU VA VINDETI TZARA, VOTATI ROCA SI VIZENTALER 

    1. De foarte mare onoare, ar vinde și mama lor pe bani. Le-ar trage-o la acționarii FPului cum i-au tras-o lui Deznan. Ah, și fondurile de pensii nu mai au FP, deci îi pot susține liniștit, dacă nu-i votează.

      Sunt niște avocați care au luat banii unora și altora și i-au tocat in investiții dubioase cu randamente negative. Vor sa pună mâna pe FP sa aibă pe unde sa scoată cămașa, pe spatele acționarilor.

      Paul Maior? Dupa limbaj asa pare

      Maiorul a organizat și un eveniment la Cluj în care spera să pompeze Roca, dar Cionca a fugit cu coada între picioare după câteva întrebări pertinente din partea acționarilor.

      daca conferintele si interviurile te-au convins inseamna ca esti adeptul unuia care de curand zicea: "vorbe nu fapte"

      Domnii mei, asta inseamna transparenta si asumare! Roca si Cionca nu lipsesc de la nicio conferinta din mediul de business. Nu refuza niciun interviu din media. Unde ati mai vazut voi asa ceva?! Rapoartele trimestriale ale ROC1 si BNET au 100 de pagini, cele anuale au 500-600 de pagini - gasesti acolo tot ce ti-ai putea dori, cifre, strategii, planuri, lectii de business, de viata, istoric, grafice, poze cu fabrici, cu conducerea etc. Asta inseamna oameni profi, ROCA si IMPETUM stiu sa isi respecte actionarii! VIZENTALER e cel mai mare strateg din partea asta a lumii, iar viziunea lui CIONCA si capacitatea lui de a se inconjura de oameni capabili e neegalata. VOTEZ ROCA FP!

      Stai jos Paule. Cât te-a plătit Cionca să îi lauzi? Îți dau dublu dacă te dezici de ei.

      vezi ca de fapt il cheama Petru Maior.

      il arati prin rezultate si performanta, nu prin rapoarte de sute de pagini facute special pentru a distrage atentia de la esential: faptul ca rezultatele sunt mediocre.

      Iar rezultatele si performanta se vad in cifre, mai ales in ultima cifra dintr-un cont de profit si pierdere, linia aia care se cheama profit net si care la toate firmele din grupul ROCA/IMPETUM este cu minus in fata, ceea ce inseamna PIERDERE. Culmea e ca in niciun raport ROC1/BNET conducerea nu vorbeste de pierderile care se tot acumuleaza, vorbesc doar de cifra de afaceri, EBITDA (=cash pe hartie), strategii, parteneriate, aliniere, contexte etc. Cionca si Vizentaler sunt experti in sifoane si atat 

      Suntem sătui de citatele din Warren Buffett ale fraților logofeți în rapoartele prezentate acționarilor bnet.

      Se vede în randamentul acțiunilor bnet să nu mai spun de rock1. 

      in +, in rapoartele trimestriale gasesti si delir!

      altfel, cum ai putea umple 500 - 600 pagini cu valoare? Sa fii Noica, poate!  

      pai am investit in 2018 in bitnet si sunt pe minus, nu poti sa zici ca n-am avut rabdare 7 ani. cat trebuie sa mai astept sa faca bani compania asta pt actionari?

    si daca situatia nu e prevazuta in statut, ce-o sa faci, o sa te agati de scaun? de ce e atat de important pentru tine locul in CR al FP?

    1. Aveau obligația la câte o ședință pe trimestru. Tot anul trecut au făcut două ședințe de Comitet. Oare de ce e atât de important locul? Pentru bani nemunciți, doar că acum înainte de AGA a trebuit să și muncească pentru ei.

    Citez din articol: "a spus ieri Ilinca von Derenthall, membru al Comitetului Reprezentanţilor FP, cu ocazia unei videoconferinţe". A stiut careva de vreo videoconferinta? In afara de domnul care comenteaza la punctul 9.

    1. pe youtube exista un singur video cu ea, acum 4 ani la RFI la o emisiune. Eu nu am vazut-o niciodata in viata reala. Din cate comitete si comisii mai face parte? in afara de FP

      Mai multe, inclusiv la Transgaz.

      Să nu exagerăm: în AG-uri Ilinca era prezentă în prezidiu, activă și venea cu explicații și precizări utile.

      pai daca e in mai multe, adica CAista de profesie, cum face fata la atata munca?

      Si-a facut o stampila cu semnatura. :)

      Doamna Ilinca face parte dintr-o categorie profesionala foarte "speciala": specialisti in guvernanta corporativa. Nascuti, crescuti si tesalati pentru a face parte din Consilii de Administratie. Sint caii cu pedigri ai mediului de afaceri. 

      Din etapa de crestere si tesalare face parte si invatatul cu zabala. In economia de piata functionala a Romaniei, membrii Consiliilor de Administratie ai societatilor controlate de stat sint cei mai performanti. Adica raspund prompt chiar si doar la sugestia zabalei. 

      Doamna Ilinca e cel mai de prasila armasar al hergeliei Statului Roman.

    Muc si sfarc isi joaca ultima sansa in arena publica. Actionarii Rocai/Agistai nu ii mai vor sa administreze investitiile lor, de buni si capabili ce au fost. Dupa 8 ani de povesti in care nu au primit niciun 1 leu inapoi, doar randamente uluitoare pe hartie, le-a ajuns.

    1. Exact.

      Cionca acesta nu este Cionca acela baron in insolvente?

      Poate ar trebui sa iasa sa ne spuna cat de bun e,  

      adica cate firme in insolventa a inmormantat!

      Nu votati Roca, in nici o asociere. 

      Mare dreptate ai !!!

      Ba da, același.

    Voi vedeti cum scade FP de 2 zile pe volume mici?

    1. Să avem un pic de rabdare...urmează să scadă abrupt pe volume mari și foarte mari.

      Pai si cine vinde? Si de ce ar vinde?

      Va scădea abrupt și pe volume doar dacă câștigă ROCA.

      Jocurile sunt deja facute, sa ne pregătim de o aterizare forțată.

      Da. Jocurile sint facute.

      Mi se rupe sufletul de mila. Munca de 2 ani/bani a Sfintiei Sale Marcelica Bolos, a strategului genial Rudi Vizentaler si a eminentei financiare Zero Cionca se va duce pe Apa Simbetei.

      Hei! Sa ne veselim, totusi! Le ramin succesurile Impetum, ROC1, ROC2... ROCN+x (x fiind necunoscuta). 

    pana si dividendul special de la SNP e mai mare decat "averea" FP :)))

    1. Si atunci de ce asa mare zbatere pe Cionca/Vizentaler sa administreze FP?

      Lasa-ma sa o spun eu! Patriotism! 

      Ai scris greșit "Ciolan"

      Degeaba au dat bani pe comunicate de presa, au organizat conferinte, interviuri, au avut rabdare si v-au explicat strategia lor nu o data, ci de 10 ori. Sunteti prea hateri ca sa fiti bogati, saraci veti ramane. Nu degeaba Vizentaler si Cionca sunt milionari in EUR de ani de zile si averea lor creste continuu, iar voi stati pe forumuri si mancati salam cu soia.

      N-au explicat nici-o strategie, au băgat doar vrăjeală. Ca să vedeți cât de buni administratori sunt, trebuie doar să vă uitați la companiile lor listate gen ROC1 sau le ce țeapă i-au dat lui Deznan la RDF printr-o majorare de capital social ilegală. Iar acum vor să mulgă FP pentru că sunt plini de datorii și îi paște insolvența. Zvonurile zic că nu mai au bani nici pentru salarii, de aceea sunt disperați. Dar dacă vrei poți să-i votezi și dacă câștigă, vei avea ocazia să te umpli cu acțiuni FP și să-i lași să-ți demonstreze abilitățile lor, ceilalți cel mai probabil vom vinde tot.

      Florin Deznan si Rudi Vizentaler sunt amandoi din Arad, se cunosc de cand erau mici. Si Vizentaler tot i-a “servit-o”, l-a bagat in faliment si acum creditorii il executa pe Deznan pt averea lui personala. Omul e un killer, dar e doar “fata frumoasa” a Roca, de fapt creierul e Cionca, Vizentaler doar executa ordinele de partid si da bine din gura.

      Creierul e Bogdan Olteanu, fost pușcăriaș.

      Români stați liniștiți, ROCA veghează pentru voi!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0903
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3905
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4664
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur575.7083

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb