Compania Naţională a Uraniului vrea să concesioneze perimetre în afara ţării

N.I.
Companii #Energie / 20 aprilie 2009

Compania Naţională a Uraniului vrea să concesioneze perimetre în afara ţării, pentru a asigura în viitor necesarul de combustibil pentru Unităţile 3 şi 4 ale Centralei de la Cernavodă, întrucât rezervele naţionale sunt limitate, a declarat agenţiei NewsIn directorul general al companiei, Nicu Popa.

"În vederea asigurării materiei prime pentru fabricarea combustibilului necesar Reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, Compania Naţională a Uraniului (CNU) are în vedere trei variante şi anume: creşterea producţiei interne, prin lucrări de dezvoltare în vederea atragerii în circuitul industrial de noi zăcăminte interne, concesionarea de perimetre în afara graniţei şi importul de concentrate tehnice de uraniu, în scopul rafinării acestora", a afirmat Nicu Popa.

Directorul general al CNU a mai spus totodată că şi-a propus urmărirea tuturor posibilităţilor de asigurare a materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclear pentru Reactoarele 3 şi 4, dar că, până acum, nu au fost parcurse etape în acest sens, fiind la stadiul de intenţie. "Pe viitor, în funcţie de strategia ministerului de resort, conducerea companiei va acţiona şi în această direcţie", a precizat Nicu Popa.

CNU deţine licenţă de exploatare numai pentru o parte din resursele de uraniu ale României. Compania desfăşoară activităţi miniere de exploatare pe un zăcământ din Carpaţii Orientali, până la epuizarea rezervei exploatabile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2964
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8511
Gram de aur (XAU)Gram de aur686.0026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb