Cel mai mare avion VIP din România, de închiriat la preţul unui bilet "business class"
F.A.Companii / 20 decembrie 2010
F.A.Companii / 20 decembrie 2010
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
Poşta Română va contesta în instanţă decizia anunţată vineri de Consiliul Concurenţei, prin care compania a fost amendată cu peste 24 de milioane de euro pentru abuz de poziţie dominantă, pe motiv că această hotărâre este nejustificată şi luată în baza unui raport de investigaţie incomplet, a anunţat azi operatorul.
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
Grupul financiar Garanti România a anunţat azi că cele trei instituţii financiare non-bancare care au funcţionat anterior sub brandul GE Money vor adera la identitatea Garanti de la sfârşitul acestui an. Astfel, Motoractive Leasing va funcţiona sub marca Garanti Leasing, Ralfi se va schimba în Garanti Credite de Consum, în timp ce noua marcă a Domenia va fi Garanti Credite Ipotecare.
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
Cosmote România lansează un nou portofoliu promoţional care include atât servicii de voce, cât şi de date în planurile tarifare dedicate telefoanelor de tip smarphone. Noile planuri tarifare vin în completarea portofoliului "Perfect pentru Tine", acoperind nevoile de comunicare ale clienţilor, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
E.O.Companii / 20 decembrie 2010
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
F. A.Companii / 20 decembrie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 20 decembrie 2010
Cornelia AngelescuZiarul BURSA #Companii / 20 decembrie 2010 /
Alina Toma VerehaZiarul BURSA #Companii / 20 decembrie 2010
Dan Nedelcu, ConstanţaZiarul BURSA #Companii / 20 decembrie 2010 /
Alina Toma VerehaZiarul BURSA #Companii / 20 decembrie 2010 /
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 20 decembrie 2010 /
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 20 decembrie 2010 /
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 20 decembrie 2010 /
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 20 decembrie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 20 decembrie 2010
F. A.Companii / 19 decembrie 2010
F. A.Companii / 19 decembrie 2010
F. A.Companii / 19 decembrie 2010
F. A.Companii / 17 decembrie 2010
F. A.Companii / 17 decembrie 2010
F. A.Companii / 17 decembrie 2010
F. A.Companii / 17 decembrie 2010
Emilia OlescuCompanii / 17 decembrie 2010
C.P.Companii / 17 decembrie 2010
C.P.Companii / 17 decembrie 2010
CĂTĂLIN DEACUZiarul BURSA #Companii / 17 decembrie 2010
F.A,Ziarul BURSA #Companii / 17 decembrie 2010
CĂTĂLIN DEACUZiarul BURSA #Companii / 17 decembrie 2010
A.G.Ziarul BURSA #Companii / 17 decembrie 2010
GEANINA VODĂZiarul BURSA #Companii / 17 decembrie 2010 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 17 decembrie 2010
CORNELIA ANGELESCUZiarul BURSA #Companii / 17 decembrie 2010 /
OVIDIU VRÂNCEANU, BraşovZiarul BURSA #Companii / 17 decembrie 2010 /
CĂTĂLIN DEACUZiarul BURSA #Companii / 17 decembrie 2010 /
PAULA BULZAN, AradZiarul BURSA #Companii / 17 decembrie 2010 /

A consemnat Emilia Olescu
A.I.
O.D.
Cornel Codiţă
George Marinescu
O.D.
| 5.0896 | |
| 4.3449 | |
| 5.4650 | |
| 5.8140 | |
| 604.5466 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 21 august
Piaţa de Capital /A.V. - 21 august
Piaţa de Capital /A.I. - 20 august
Piaţa de Capital /A.I. - 19 august
Adina Ardeleanu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Cătălin Deacu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Cătălin Deacu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
A.G.( Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Doru Mocanu, Iaşi (Translated by Cosmin Ghidoveanu)