Conducerea ArcelorMittal Hunedoara propune acţionarilor dizolvarea societăţii

Alexandru Costea
Companii / 26 iulie 2014

Conducerea ArcelorMittal Hunedoara propune acţionarilor dizolvarea societăţii

Consiliul de Administraţie al combinatului ArcelorMittal Hunedoara (SIDG), societate care există din 1884, va propune acţionarilor dizolvarea acesteia, întrucât pierderile acumulate în ultimii ani au condus la scăderea activului net raportat la capitalul social sub limita prevăzută de lege, transmite Mediafax.

Ca urmare pierderilor înregistrate în situaţiile financiare la sfârşitul anului trecut, valoarea activului net s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, astfel că, în conformitate cu prevederile legii privind societăţile comerciale, se propune aprobării adunării acţionarilor dizolvarea societăţii, se arată în convocatorul pentru AGA, care ar urma să aibă loc la 28 august.

Potrivit datelor prezentate de companie, deţinută de grupul ArcelorMittal, activul net era de 231,13 milioane de lei, iar capitalul social de 497 milioane lei la sfârşitul anului trecut, rezultând un deficit de 17,37 milioane de lei până la limita permisă de lege.

La sfârşitul primului semestru al acestui an, activul net avea o valoare de 236,35 milioane de lei, rezultând o diminuare a deficitului la 12,5 milioane de lei.

"Având în vedere îmbunătăţirea rezultatelor financiare ale societăţii în primul trimestru din 2014, conducerea consideră că există premisele economico-financiare pentru acoperirea în totalitate a deficitului înregistrat, până la sfârşitul anului 2014", potrivit unui raport special al Consiliului de Administraţie.

Societatea înregistra o pierdere cumulată de 374,23 milioane de lei în luna iunie a acestui an.

ArcelorMittal Hunedoara şi-a redus pierderile cu 21% anul trecut, de la 37,6 milioane lei în 2012 la 29,7 milioane lei (6,7 milioane euro), şi a înregistrat o cifră de afaceri în creştere cu 14,6%, la 499,6 milioane lei (113,2 milioane euro).

Dacă acţionarii decid să nu dizolve societatea şi să continue activitatea, conducerea va întreprinde acţiunile necesare pentru restabilirea raportului minim dintre valoarea activului net şi capitalul social, cel mai târziu până la sfârşitul anului 2015, se arată în raportul Consiliului de Administraţie.

ArcelorMittal Hunedoara produce ţagle pentru ţevi, profile grele mijlocii şi uşoare, oţel beton, sârmă, profile speciale şi pentru minerit.

Principalul acţionar al companiei este grupul ArcelorMittal cu o participaţie de 96,4%, în timp ce aproape 3,6% din titluri se află în deţinerea altor investitori.

În România, grupul deţine două combinate siderurgice, la Galaţi şi Hunedoara, două fabrici de ţevi, la Iaşi şi Roman, operatorul portuar Romportmet Galaţi şi o divizie a ArcelorMittal Construction.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

19 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9261
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0937
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4797
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6851
Gram de aur (XAU)Gram de aur235.3486

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro