CONFERINŢA "CODUL INSOLVENŢEI" Valentin Drăgoi, DT Lawyers: „Recuperarea creanţelor în agribusiness nu începe în insolvenţă, ci în contract”

Recuperarea creanţelor în sectorul agricol este determinată în primul rând de arhitectura contractuală, nu de procedurile de insolvenţă, a declarat Valentin Drăgoi, Managing Partner în cadrul DT Lawyers, care avertizează că multe dintre garanţiile utilizate frecvent în practică se dovedesc ineficiente în momentul critic.

„În agribusiness, recuperarea creanţelor nu începe în insolvenţă, începe în contract. De multe ori în practică observăm gaj general evaluat substanţial care nu prezintă relevanţă, pentru că, după data descrierii procedurilor de insolvenţă, acest gaj general se subţiază. De aceea, protecţia creditorilor nu începe odată cu deschiderea procedurii, ci înainte, iar primul reper pe care trebuie să-l luăm în calcul sunt exact mecanismele contractuale pe care le alegem. Unul dintre aceste mecanisme contractuale se regăseşte la modalitatea de vânzare. Vânzarea cu rezerva proprietăţii până la plata integrală a preţului. În mod tradiţional, această clauză, acest mecanism este deseori subestimat. Înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă, această clauză indisponibilizează bunul în mâinile vânzătorului, indisponibilizează bunul pentru ipotecare şi pentru vânzare. Practic, paralizează dreptul de proprietate în mâinile vânzătorului”.

Valentin Drăgoi a explicat că, în practică, garanţiile asupra stocurilor sunt adesea iluzorii, având în vedere caracterul lor volatil şi transformările succesive ale bunurilor.

„Şi aici putem extrapola printr-un exemplu: dacă un distribuitor de inputuri, spre exemplu, vinde seminţe. Avem o ipotecă, seminţele se transformă în recoltă, ipoteca se strămută asupra recoltei, recolta se transformă în lei. Iată că avem şi o ipotecă asupra valorii înlocuitoare. Este deseori mult mai eficient să păstrăm proprietatea bunului în detrimentul unei garanţii asupra unui stoc. Stocul de marfă este volatil. Stocul de marfă este într-o continuă mişcare şi de cele mai multe ori, la deschiderea procedurii, stocul de marfă se reduce la zero. De îndată ce vom evalua această garanţie, vom constata că avem, în realitate, o non-garanţie”.

Un alt instrument de protecţie, frecvent utilizat în agribusiness, este garanţia asupra culturilor, însă aceasta este, în opinia sa, aplicată incomplet şi ineficient.

„Un al doilea mecanism de protecţie contractuală pe care îl putem regăsi în agribusiness ar fi garanţia asupra culturilor. Observ, ca practician, că această garanţie asupra culturilor este împământenită doar asupra anului în care s-a acordat creditul comercial. Ulterior, absolut toţi creditorii, fie că sunt instituţii bancare, fie că sunt distribuitori de inputuri, uită de această garanţie pe care o lasă în urmă. Au o menţiune potrivit căreia garantez cu toate culturile mele prezente şi viitoare această creanţă. Or, făcând chestiunea asta, în definitiv, n-ai făcut decât să ai o garanţie asupra unei universalităţi de bunuri. (...) Toţi creditorii ar trebui să ştie că, de fiecare dată când avem o garanţie pe culturi, aceasta trebuie reînnoită an de an şi să rămână în sarcina debitorului obligaţia de informare a creditorului cu privire la acest aspect. În această situaţie, debitorul este obligat să vină în întâmpinarea nevoilor creditorului pentru a actualiza aceste culturi şi, bineînţeles, această garanţie, ca ea să poată fi opozabilă terţilor, trebuie să fie înscrisă în arhiva electronică şi cu cât este mai explicită garanţia, cu atât este mai uşor de executat. Executarea este mult mai fluidă”.

În ceea ce priveşte soluţiile, Drăgoi indică atât intervenţii legislative, cât şi utilizarea mai eficientă a instrumentelor deja existente.

„Prima soluţie ar fi una legislativă, în sensul în care aceste contracte de arendă încheiate intempestiv, în perioada suspectă, să se întoarcă în patrimoniu, adică în posesie. Întorcând posesia evaluez şi vând. Vând un drept de uzufruct. O a doua modalitate ar fi una prin eludarea legii. Legea mă obligă, la momentul deschiderii procedurii, să inventariez patrimoniul, să inventariez inclusiv bunurile mobile incorporale, adică fondul de comerţ, adică exact posesia, dreptul de exploatare, practic ceea ce ne lipseşte nouă”, a conchis Valentin Drăgoi.