Sustenabilitatea se construieşte prin inovare, acces la finanţare şi investiţii în oameni, dar are nevoie de reguli predictibile şi de o administraţie capabilă să susţină transformarea economiei, au afirmat participanţii la cea de-a patra ediţie a Conferinţei „CSR şi sustenabilitate”, organizată de ziarul BURSA. În cadrul evenimentului au evidenţiat oportunităţile pe care investiţiile în digitalizare, eficienţă energetică şi dezvoltarea competenţelor le oferă companiilor, dar şi obstacolele generate de instabilitatea legislativă, deficitul de expertiză din instituţiile publice şi coordonarea insuficientă dintre stat şi mediul privat.
Pentru a rămâne pe piaţă, pentru a fi sustenabil, pentru a avea un impact în societate, extrem de importante sunt cercetarea şi inovarea continuă, este de părere Mihaela Frăsineanu, Consilier de Stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru. Domnia sa menţionează: ”Multe companii au făcut acest lucru: au pus foarte mare preţ pe cercetare şi pe inovare. Dar, este foarte important să ai şi banii cu care să faci aceste lucruri sau să îţi dai seama că orice se întâmplă are nevoie şi de finanţare, tocmai pentru a da un impact real şi în business şi în comunitatea în care se dezvoltă business-ul respectiv”.
Marius-Andrei Miftode, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, a afirmat că, în implementarea sustenabilităţii, există o problemă rolurile, atribuţiile şi distribuţia acestor la nivel guvernamental, între ministere. Domnul Miftode a adăugat: "Avem probleme legate de insuficienta capacitate administrativă la nivelul Ministerului Economiei, lucru care ne face să fim destul de întârziaţi cu multe hotărâri de guvern şi ordonanţe de urgenţă, cu modul în care implementăm aceste norme, directive şi regulamente europene. De fiecare dată când auziţi că intrăm în infringement sau sunt diverse probleme de genul acesta la diverse ministere (Mediu, Economie şi aşa mai departe), cauza principală este că noi nu preţuim suficient expertiza de la nivelul acestor instituţii. Nu o plătim suficient, nu încurajăm experţii să vină şi asta cauzează o diminuare a capacităţii administrative”.
Dezvoltarea competenţelor profesionale, adaptarea forţei de muncă la noile tehnologii şi consolidarea colaborării dintre stat şi mediul privat trebuie să reprezinte priorităţi pentru România în următorii ani, în contextul transformărilor economice şi al extinderii utilizării inteligenţei artificiale, consideră Silvia Dinică, Secretar de Stat în Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale. Oficialul a atras atenţia asupra necesităţii unor politici publice care să răspundă mai rapid cererii de personal calificat din partea companiilor, dar şi asupra importanţei unui dialog mai eficient între autorităţi şi mediul de afaceri.
Din cele de mai sus reiese că este necesar să existe la nivelul central, al Guvernului, cineva care să coordoneze aspectele de dezvoltare durabilă, susţine Laszlo Borbely, Consilier de Stat şi coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Domnia sa a mai precizat că e nevoie de modificarea strategiei anterioare privind obiectivele de sustenabilitate durabilă: ”Avem o strategie din 2018, acum o revizuim. Nu se poate să nu reuşeşti dacă ai o viziune, dacă ai un leadership şi dacă colegii din guvern înţeleg că ceea ce facem este ceva cu valoare adăugată”.
Un alt subiect discutat în cadrul conferinţei a fost finanţarea sustenabilă ca factor important pentru competitivitatea companiilor şi rezilienţa economiei, în contextul transformărilor economice şi climatice pe care le traversăm. Cristina Giogia, director adjunct în cadrul Direcţiei de Produse şi Servicii Bancare, CEC Bank a menţionat: "La CEC Bank, acordăm acces cât mai facil la finanţare şi mergem către investiţii în digitalizare, eficienţă energetică, energie regenerabilă, inovare. De curând, şi cu precădere în ultimii ani, am dezvoltat instrumente financiare prin programe guvernamentale şi parteneriate instituţionale, pentru dezvoltarea de instrumente durabile”.
În ceea ce priveşte modificările succesive ale reglementărilor europene privind raportarea de sustenabilitate, acestea au generat costuri semnificative pentru companii şi au afectat predictibilitatea cadrului legislativ, în condiţiile în care numeroase întreprinderi au fost obligate să aloce resurse importante pentru conformarea la cerinţe care ulterior au fost simplificate sau eliminate, a menţionat Gabriel Ţecheră, directorul de Guvernanţă Corporativă şi Relaţii Investitori al Transport Trade Services (TTS).
Cu toate acestea, investiţiile planificate din timp au dat roade şi un exemplu de bune-practici în acest sens este Grupul Carmistin. Mădălina Vîjiac, Chief Sustainability Officer, Grupul Carmistin a spus: „Privim sustenabilitatea ca pe o oportunitate şi ca pe o direcţie pe care trebuie să ne-o asumăm, fiind vorba despre responsabilitate şi responsabilizare. La nivel central stabileşti strategia şi obiectivele, iar apoi trebuie să responsabilizezi echipele din teritoriu în cele 41 de companii pentru a lucra aliniat. Deşi este dificil, având un lanţ integrat, nu putem da vina pe alţii; întregul lanţ este al nostru. (...) Suntem prezenţi deja în 30 de ţări din Uniunea Europeană şi nu numai, ceea ce reprezintă un volum foarte mare de date, informaţii şi procese pe care echipa de sustenabilitate trebuie să le analizeze, să le interpreteze şi să le urmărească. Raportarea se face conform unor standarde şi cerinţe europene. Pentru noi, legislaţia şi ghidurile europene au reprezentat întotdeauna o prioritate, deoarece am observat că legislaţia română vine puţin mai greu din urmă, iar disponibilitatea ghidurilor la nivel european ne-a ajutat foarte mult în partea de predictibilitate şi de anticipare a ceea ce urmează, astfel încât să putem lua măsuri şi să acţionăm din timp. Planurile au fost făcute cu ceva timp în urmă; poate nu le-am pus direct pe hârtie sub denumirea de strategie, dar ne-am făcut un plan de acţiuni, l-am discutat intern şi am demarat investiţii exact în această direcţie”.
Despre toate aceste teme şi despre alte subiecte discutate în cadrul conferinţei, puteţi afla mai multe din articolele noastre de astăzi şi mâine din ziarul BURSA.















































































































1. Multumim
(mesaj trimis de Dana în data de 20.10.2026, 00:53)
Multumim, dragilor. Ca ati participat la conferinta
2. Nu sunt bani
(mesaj trimis de Dana în data de 20.10.2026, 01:11)
Si noi participam la conferinte, si vrem ca Romania sa creasca sustenabil. Replica pe care o auzim insa cel mai des este "nu sunt bani". Pai daca nu sunt bani pentru cercetare si nu sunt bani pentru educatie, la ce se intampla azi in lume, cam cu cate secole in urma altora vrem sa ajungem? Deja sunt tari, de pilda Elvetia, care au transportul feroviar dezvoltat cu mult mai bine decat al Romaniei. Din gara Zürich pleaca intr-o ora circa 100 de trenuri. In weekend trenurile xircula non stop in toate directiile. De Berna sa nu mai vorbim. N-are rost.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Dana în data de 20.10.2026, 03:17)
Ca sa stim de unde pornim cu adevarat, cand s-a facut ultima data un "inventar" riguros al tuturor resurselor Romaniei? Adica: naturale, precum: de tip montan, de tip speologic, de tipul izvoarelor minerale, de tipul balneoclimaterice, marine, resurse aquifere, resurse umane, resurse ale Romaniei din diaspora( cu tot ce inseamna ea), resurse de tip spiritual, resurse culturale, artistice , infrastructura, resurse sportive, resurse de tip geo-strategic, si alte resurse care pot fi integrate in turism, etc?
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2026, 07:19)
Da!Trebuie facut un "inventar" si apoi acele resurse trebuie folosite cu chibzuinta,investit in ele sau in promovarea lor(a celor turistice).Dar...nu sunt bani...si nici nu vrem sa fie,zici ca stau turistii gramada pe cate trei randuri aliniati sa ne vada ŢARA.Vrem mai multi bani din turism si resurele pe care le avem trebuie sa ne dezvoltam ,tot cu bani
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2026, 10:04)
Au inventar, problema-i ca nimeniklaturistii de pe vremea lui ceasca , considera ca e totul a lor, de jefuit , trcut pe nume personal, tinut in pierdere pt pilute , amante si rude, capusat cu firme de casa samd.
Au inventar si la serbi platitori de taxe. Ca asa ne considera, exact ca ceausescu, sunt aceleasi personaje, sau urmasii personajelor ce trimiteau lumea la moarte prin munca silnica la canal sau casa nomenklaturii, numai pt ca i-a turnat cineva pe vorbe, sau chiar pe nimic uneori, doar asa ca sa le ia locul undeva.