CONFERINŢA "ROMÂNIA - STRATEGIA DEZVOLTĂRII" Laszlo Borbely, Secretariatul General al Guvernului: "Avem un Cod al sustenabilităţii în România"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Strategia dezvoltarii României / 24 aprilie

Laszlo Borbely, Secretariatul General al Guvernului: "Avem un Cod al sustenabilităţii în România"

Ţara noastră va avea 2000 de experţi în dezvoltare durabilă, la nivelul Administraţiei Publice, aceasta fiind o nouă meserie în România, a anunţat Laszlo Borbely, Coordonatorul Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Printre altele, oficialul a menţionat: "Când ne-am înfiinţat, în 2017, se vorbea mult mai puţin despre dezvoltarea durabilă. După şapte ani, cel mai important lucru este schimbarea mentalităţii societăţii. Nu am întâmpinat niciun fel de împotrivire din partea decidentilor politici în activitatea noastră. Am avut o declaraţie puternică în 2016 că dorim să implementăm Agenda 2030. Dacă vorbim de economie circulară, doar 18 ţări din UE au o strategie pe economia circulară. Noi avem o astfel de strategie şi am înfiinţat deja cele zece comisii care se ocupă de domeniu, fiecare minister are câte un secretariat dedicat, foarte multe zone din economie fiind implicate în procesul de dezvoltare a economiei circulare".

Printre altele, Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului are în coordonarea sa şi zona de eficienţă energetică în clădiri. Laszlo Borbely a menţionat că 40% din emisiile de la nivelul UE provin de la clădiri: "Avem bani foarte mulţi pentru acest domeniu, dar cum folosim aceşti bani? Trebuie să-i pui pe toţi actorii la o masă şi asta facem noi în ceea ce priveşte eficicienţa energetică a clădirilor".

Oficialul a anunţat şi că, pe zona de relaţii interinstituţionale, vom avea un Centru de Excelenţă pentru administraţia publică (20 de centre de excelenţă se vor înfiinţa în perioada următoare, deja fiind lansată licitaţia pe cercetare, conform domniei sale), care va fi înfiinţat prin lege - o instituţie flexibilă, prin intermediul PNRR. "Ministerele, câteodată, nu au capacitatea să facă foarte multe studii de impact şi atunci vom avea acest Centru; proiectul de lege este deja finalizat la nivelul nostru, Centrul va atrage expertiză şi vom avea o meserie nouă în România - cea de expert în dezvoltarea durabilă. Vom avea 2000 de experţi în dezvoltarea durabilă, la nivelul Administraţiei Publice, dintre care 1600 la nivel local, în diferite domenii - energie, schimbări climatice, digitalizare etc. Vom avea experţi şi pe zona privată, cel putin nouă universităţi fiind implicate în acest proiect. Noi suntem un fel de catalizator, de liant între instituţii".

Laszlo Borbely a precizat că platforma care funcţionează deja ca un agregator în domeniul dezvoltării durabile va fi îmbunătăţită, aceasta urmând să prezinte tot ceea ce ţine de dezvoltarea durabilă: "Avem un Cod al sustenabilităţii în România, prin hotărâre de Guvern, voluntar. Se face raportarea nefinanciară, CSR-ul, pe platforma oferită în mod gratuit de noi, şi sunt deja în jur de 70 de companii care vin pe această platformă, ceea ce predau Ministerului de Finanţe figurând şi pe platforma noastră. Multe companii au rapoarte de sustenabilitate foarte bune. Din 2026 va deveni obligatorie această raportare, dar iată că sunt firme care raportează de pe acum, în mod voluntar".

Acest Cod al sustenabilităţii se referă tot la schimbarea de mentalitate, apreciază oficialul, precizând că şi-au schimbat mentalitatea atât companiile private, cât şi băncile: "Trebuie un pic de coordonare şi în ceea ce priveşte legislaţia din domeniul licitaţiilor. Noi avem un plan de acţiune până în 2030 şi ne mişcăm mai repede pe zona dezvoltării durabile pentru că avem o relaţie cu cetăţenii, o balanţă cu cod QR (cine merge la gară sau la Aeroportul Henri Coandă găseşte acolo codul QR şi va afla totul despre dezvoltarea durabilă). Trebuie să-i susţinem pe oameni, să-i susţinem pe cei tineri, dar noi putem fi doar catalizatori, un liant între diferitele instituţii ale statului".

În acest proces, omul şi educaţia sunt cei mai importanţi, a conchis Laszlo Borbely.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ...

Lansare carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5830
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8429
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.4379

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb