CONFERINŢA "ROMÂNIA - STRATEGIA DEZVOLTĂRII" Dan-Dragoş Drăgan, Ministerul Energiei: "Vrem ca în 2030 să nu mai producem energie din combustibili fosili solizi"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Strategia dezvoltarii României / 24 aprilie

Dan-Dragoş Drăgan, Ministerul Energiei: "Vrem ca în 2030 să nu mai producem energie din combustibili fosili solizi"

"Între 65% şi 68% din energia electrică produsă astăzi în România vine din surse fără emisii de carbon"

"Odată cu gazele extrase din perimetrul Neptun Deep vor exista suficiente resurse care să acopere cererea internă"

Ţara noastră ţinteşte ca, în anul 2030, să nu mai aibă producţie de energie din combustibili fosili solizi, a afirmat Dan-Dragoş Drăgan, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Energiei.

Domnia sa a spus: "România şi-a asumat ca ţintă neutralitatea climatică la nivelul anului 2050. Din această ţintă derivă strategia pe termen lung, din care avem Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, cu perspectiva anului 2030. Prin acest plan care a fost în dezbatere publică, ne dorim ca, la nivelul anului 2030, să nu mai avem producţie de energie din combustibili fosili solizi. Avem şi o lege a decarbonării în vigoare, aprobată de Parlament, şi urmărim aplicarea prevederilor din această lege".

Dan-Dragoş Drăgan a adăugat: "Totodată, prin Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, urmărim reducerea emisiilor de CO2 în România, iar la acest lucru contribuie mai multe sectoare. Unul este sectorul energiei, unde relativ stăm destul de bine. Astăzi, între 65% şi 68% din energia electrică produsă în România vine din surse fără emisii de carbon. Avem sectorul transporturilor, care este foarte important, sectorul agriculturii, sectorul clădirilor - toate sectoarele economice au contribuit şi contribuie la implementarea Planului. În plus, urmărim să avem în 2030 încă 10.000 MW instalaţi în capacităţi de producţie din surse regenerabile, adiţional faţă de cele care sunt în vigoare, ceea ce ne va face exportatori neţi constanţi de energie".

Conform Secretarului de Stat, al doilea pilon de dezvoltare a capacităţii de producţie de energie a ţării noastre este continuarea programului nuclear. "Ne referim aici la unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. Se lucrează intens la reabilitarea, retubarea unităţii 1, proces care va începe în anul 2027, scopul fiind prelungirea duratei sale de viaţă cu încă cel puţin 30 de ani. De asemenea, avem în vedere noile tehnologii, reactoarele modulare mici şi vrem ca România să devină unul din principalii jucători în privinţa dezvoltării capacităţilor umane de acţiune în cadrul acestei tehnologii".

Cel de-al treilea pilon în ceea ce priveşte producţia este legat de dezvoltarea şi utilizarea gazului natural. "În prezent, cam 80% din ceea ce consumăm producem onshore în România, iar odată cu gazele din perimetrul Neptun Deep, în 2027, vor exista suficiente resurse care să acopere cererea internă de gaze naturale şi care ne vor ajuta la dezvoltarea unor industrii conexe. De asemenea, vom putea deveni un pol de stabilitate în această regiune foarte complexă", a spus Dan-Dragoş Drăgan.

Conform Secretarului de Stat, în ceea ce priveşte partea de transport, ministerul are în vedere dezvoltarea reţelor de transport şi distribuţie, în acest moment fiind alocate două miliarde de euro în contracte semnate şi aflate în implementare.

"Cu transportatorul naţional de electricitate, Transelectrica, contractele se ridică la suma de 500 milioane de euro, cu transportatorul naţional de gaze naturale, Transgaz, aproximativ 110 milioane de euro şi cu societăţile de distribuţie suma se ridică la 1,3 miliarde de euro. Aceşti bani urmează să îşi producă efectul şi vor duce la o multiplicare a lor prin investiţiile care vor fi realizate. Vor contribui la posibiliatea dezvoltării mai multor capacităţi de producţie, mai mici, mai disipate, la o concurenţă în creştere, la o sustenabilitate şi siguranţă a furnizării electricităţii şi gazelor naturale către consumatorii industriali şi casnici la un preţ acceptabil", a spus Secretarul de Stat în Ministerul Energiei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cu conducere ca la Electrica în CA, sunt vorbe

    Popescu a zis 2025

    Votati pnl 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9716
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5645
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1405
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9007
Gram de aur (XAU)Gram de aur352.3183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb