CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA Londra nu este de acord cu posibile sancţiuni comerciale impuse Moscovei

Ziarul BURSA #Internaţional / 5 martie 2014

Marea Britanie nu va susţine sancţiuni comerciale vizând Rusia şi nu va închide accesul ruşilor la City, potrivit unui document "prins" în obiectiv de către un fotograf şi prezentat ca document oficial de către presa britanică. Fotograful, aflat în faţa sediului Guvernului, a făcut o fotografie acestui document pe care îl ţinea în mână un consilier al lui David Cameron. Numeroase societăţi ruseşti au ales să fie cotate pe Bursa de la Londra, iar numeroşi oligarhi ruşi deţin locuinţe somptuoase în capitala britanică.

Şeful diplomaţiei britanice William Hague a catalogat drept "absolut regretabil" faptul că un asemenea document a ajuns în ziare. Acest lucru "nu ar fi trebuit să se întâmple", a declarat el în Camera Comunelor, citat de Mediafax.

Totuşi, a precizat ministrul de Externe, "nu tot ceea ce scrie într-un document aflat în mâna unui oficial constituie neapărat o expunere a unor decizii pe care le va adopta Guvernul Majestăţii Sale". "Rămânem foarte deschişi în privinţa opţiunilor" care ar permite soluţionarea crizei ucrainene, a dat asigurări ministrul.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3213
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4251
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8168
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9428

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb