Abonament gratuit
Videoconferinţa “Energia în priză”Videoconferinţa “Energia în priză”

CONGRESUL PSD ÎNCINGE SPIRITELECiolacu îşi prezintă obiectivele, Teodorovici ameninţă cu instanţa

G.M.
Ziarul BURSA #Politică /

Apropierea Congresului din 22 august, când social-democraţii îşi vor alege echipa de conducere a formaţiunii politice, tulbură apele în PSD. Mai ales că termenul limită până la care s-au putut depune candidaturile a fost vineri, 7 august, ora 16.

Conducerea interimară a partidului a stabilit ca la Congres candidaturile pentru funcţiile de conducere să se facă pe moţiuni, adică cel care vrea să candideze pentru funcţia de preşedinte să vină şi cu echipa de prim-vicepreşedinţi şi vicepreşedinţi. Procedura este contestată de Eugen Teodorovici care vrea candidaturi uninominale pentru fiecare funcţie, aşa cum prevede acum statutul PSD. Teodorovici susţine că echipa Ciolacu încalcă statutul şi ameninţă că va da partidul în judecată.

"Prin hotărârea CExN din 30.07.2020 s-a modificat Statutul PSD, încălcându-se astfel chiar prevederile Statutului de la art. 119, alin. 1, conform cărora doar Congresul PSD adoptă sau modifică, prin hotărâre, Statutul, cu votul a cel puţin 2/3 din numărul delegaţilor prezenţi", susţine contracandidatul lui Marcel Ciolacu.

Eugen Teodorovici a anunţat că şi-a depus candidatura pentru şefia partidului, că a ataşat toate documentele aferente, inclusiv paragrafele din Statut care stabilesc această procedură.

El a precizat: "Dacă nu se respectă Statutul PSD, voi merge în instanţă şi am să câştig. Statutul poate fi modificat doar de Congres şi aprobat de Tribunal. Nu poţi să stabileşti în Comitetul Exexcutiv Naţional modificările, să pui la punctul unu al ordinii de zi de la Congres modificarea statutului şi la punctul doi să alegi conducerea în baza modificărilor, aşa cum vrea Ciolacu. Ei nu cunosc nici legile ţării, nici statutul partidului".

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a ales să îşi prezinte pe pagina oficială de Facebook principalele puncte ale programului politic pe care îl va propune, alături de echipa sa, colegilor din partid la alegerile pentru noua conducere.

"O nouă echipă formată din oameni integri, cu experienţă politică şi expertiză profesională; reconstrucţia şi profesionalizarea partidului prin aducerea în prima linie a profesioniştilor şi a specialiştilor din partid, oameni competenţi, oameni care au arătat ce pot în profesia lor şi care sunt legitimaţi de încrederea acordată în comunitatea lor; recâştigarea prestigiului partidului - membrii şi simpatizanţii noştri trebuie să aibă motive de mândrie pentru că fac parte din marea echipă a PSD; o stângă modernă - PSD-ul anului 2020 este atât partidul care are grijă de pensionari sau de categoriile sociale defavorizate care au nevoie de sprijin, dar şi partidul celor care au contribuit sau contribuie activ la dezvoltarea României, al celor care îşi câştigă traiul de zi cu zi prin muncă cinstită. PSD este partidul clasei de mijloc. Doar reducerea sărăciei va conduce la creşterea clasei de mijloc din România", susţine Marcel Ciolacu.

Un alt obiectiv al echipei Ciolacu va fi susţinerea politicilor publice destinate să protejeze economia naţională, angajaţii români, şi susţinerea şi promovarea intereselor agenţilor economici care produc în România şi contribuie la dezvoltarea economică, la crearea de locuri de muncă şi la creşterea veniturilor bugetului de stat.

"Acesta este programul politic al echipei PSD. Împreună vom merge în faţa colegilor pentru a le cere încredere şi susţinere. De fiecare dată când ceilalţi au distrus, PSD a venit şi a reconstruit! Mai mult decât oricând, România are nevoie de o stângă modernă şi puternică. România are nevoie de PSD! Pentru că are nevoie de stabilitate, siguranţă, reconstrucţie şi de creşterea nivelului de trai", a arătat Ciolacu.

Surse din conducerea PSD susţin că din echipa lui Marcel Ciolacu ar urma să facă parte Gabriela Firea şi Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinţi şi alţi 11 vicepreşedinţi: 3 pe domenii de activitate - Lia Olguţa Vasilescu, Mihai Tudose şi Radu Moldovan, şi 8 vicepreşedinţi pe regiuni. Pentru funcţia de secretar general candidează Paul Stănescu, iar pentru cea de preşedinte al Consiliului Naţional Vasile Dâncu şi Dumitru Buzatu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

21 Sep. 2020
Euro (EUR)Euro4.8583
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5057
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.2937
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.7976

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Smart City România
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie