Constanţa îşi face stadion: Primăria plăteşte, Guvernul răsuflă uşurat, iar Hagi aşteaptă cheia

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 29 iulie

Sursa foto: facebook/ chitac.vergil

Sursa foto: facebook/ chitac.vergil

English Version

Constanţa va avea stadion nou, iar dacă totul merge conform planului - adică fără tradiţionalul „ne-am blocat în licitaţie” - şantierul începe în septembrie, pentru că, spune primarul Vergil Chiţac, "Farul şi Gică Hagi merită să joace acasă, nu pe drumuri”. După ani de promisiuni, machete şi dosare prăfuite prin birourile CNI, edilul oraşului a decis că nu se mai poate trage de timp. Prin urmare, Primăria Constanţa investeşte 65 de milioane de lei, contribuţia locală la proiect, şi îi pune pe masă din prima zi, ca la piaţă. „Astfel, Guvernul scapă de povara cheltuielilor imediate” - a spus primarul.

18.500 de locuri şi un vibe european

Noul stadion va avea o capacitate de 18.500 de locuri, săli de antrenament, squash, spaţii comerciale, conferinţe şi, desigur, multă speranţă. A fost proiectat să fie multifuncţional, poate găzdui şi târguri de turism sau festivaluri de street-food. Proiectul costă în total aproape 100 de milioane de euro şi este realizat de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii, în parteneriat cu Primăria Constanţa. În traducere: e o colaborare între stat şi local, adică exact genul de colaborare care, în România, funcţionează la fel de eficient ca o pasă pe contraatac... direct în aut.

Terenul promisiunilor: s-a mai spus şi-n alţi ani

Farul Constanţa, campioana inimilor locale şi uneori a Ligii 1, a fost în centrul discuţiilor şi promisiunilor legate de infrastructură sportivă. Între timp, a jucat la Ovidiu - dar sâmbătă a bătut FCSB în deplasare, aşa că momentul ales de primar pentru anunţ a fost perfect. Cum ar veni: echipa câştigă pe teren, administraţia... promite din tribună.

Optimismul edilului: avem tot ce ne trebuie

"Avem toate atuurile, avem banii, avem soluţiile”, a declarat Vergil Chiţac, ignorând cu graţie faptul că românii au auzit fraza asta de prea multe ori, de la prea mulţi politicieni, şi că, în general, „soluţia” vine la pachet cu o întârziere de vreo 18 luni şi un cost suplimentar. Constănţenii au auzit multe în ultimii ani: despre turism, despre infrastructură, despre viitorul oraşului. Acum au auzit şi despre stadion. Să sperăm că, de data asta, loialitatea suporterilor va fi răsplătită şi cu betoane, nu doar cu vorbe.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. si uniti parcul copiilor cu stadionul demolat si terenul de la ITC si totul doar pentru copii ,multe crese si gadinite ,terenuri de sport in aer liber ,oaza sanatate de la strada Chiliei la Primaverii si de la strada Soveja pana aproape de Ion Ratiu , stadionul poate fi construit la marginea orasului.

    Sper ca îl faceți pe plajă.

    Cei mai mari combinatori -primăria Constanța. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb